Ca orice zăbăuc dus cu pluta pe râul decrepitudinii, am aflat de-abi astăzi de cel mai tulburător subiect al apelor pe care plutesc. Se numește #metoo (haștag mi tu), adică “și eu”, în traducere neaoșă. A pornit din SUA, ca orice subiect tulburător; mai exact din crestele intangibile ale imperiului hollywoodian.
Anumite actrițe l-au acuzat de hărțuire pe un anume magnat al cinematografiei. La ani buni după săvârșirea pretinselor hărțuiri.
Cârcotașul din mine s-ar gândi că, după ce te vezi cu toți sacii în căruță, îți vine să povestești de ce roșii sunt genunchii și nu cârca. Dar nu despre neajutoratele actrițe multi-multi-milionare este vorba. #Metoo a devenit un loc al plângerii pentru toate muritoarele, iar zilele trecute a ajuns în România.
Da, în România. Pentru mine asta reprezintă inadecvarea supremă. N-am vreo problemă cu fenomenul în sine, oamenii internetului consideră mult mai potrivite plângerile pe facebook decât plângerile oficiale, la locul de muncă ori la poliție. Dar nu se poate! Nu se poate ca, în același loc și în aceleași vremuri, să existe #Metoo împreună cu asta:
Au trecut două luni de la filmarea în cauză. Două. Eram aceiași oameni, iscusiți veghetori în aceeași societate. Mi tu! Mi tu! Mi tu! ar fi strigat sărmanele angajate, dacă ar fi înțeles limba urlătorului.
#Metoo în România este util, nu zic. La fel de util ca un monitor LCD în pătulul cu porumb. Mai contează că te mușcă șoarecii de cur, când te uiți la Tom și Jerry HD?
În România, hărțuirea și abuzarea femeilor la locul de muncă este un duh rău, împământenit. Dar drăciile cu adevărat scabroase se petrec în păturile de jos, acolo unde femeile sunt needucate, deci neajutorate. Nu slăbiciunea fizică te transformă în victimă ci subțirimea intelectuală. Lipsa informației și fricile care țâșnesc dintr-însa.
Ce poate rezolva #Metoo în România, în afară de ponegrirea vreunui gherțoi corporatist care și-a vărsat white russian-ul între sânii secretarei? Sau vreun publicitar pus la colț după ce, adunate în turmă, mai multe publicitare au prins curaj să-i returneze înjurătura. E bine și atât, nu zic. Mai bine decât deloc. Hai să așteptăm și până la primele cazuri de răzbunări între colegi și defăimări gratuite. Cu siguranță vor apărea, Facebook-ul nu este organ de anchetă.
Un singur lucru mi-a înțepat mintea, după ce am corelat #Metoo cu femeile abuzate de patronul străin. Mi-am amintit de un meci de fotbal la care suporterii turci (multe zeci de mii) au huiduit momentul de reculegere ținut pentru un atentat petrecut în vest. Asta pentru că NIMENI din vest nu a dat doi bani vreodată pe atentatele petrecute în Turcia.
În cazul ăsta, măcar vorbim despre diferite zone ale globului.
În România, vorbim doar despre diferite categorii sociale. Internetul românesc rămâne orb și mut la majoritatea abuzurilor suferite de femeile cu adevărat neajutorate. Cele care de-abi dibuiesc cuvintele în română, darămite în engleză ori alte limbi. N-am văzut toată floarea cea vestită a influentelor femei românce (actrițe, vedete Tv, PR-iste, politicianiste) să clocotească în atâta efervescență acu două luni. Niște muncitoare înjurate, abuzate… așa și? Nu are iz de Hollywood, nu e de nasul nostru.
