Lăsați animalele să lenevească!

Odată cu apariția celui mai înalt nivel al evoluției umane, iubitorul de animale, văd pusă din ce în ce mai des problema animalului liber. Așa cum trebuie să fie el, așa cum l-a lăsat mama natură pe pământ, să zburde prin cele păduri virgine.

Zilele trecute s-a interzis circul cu animale sălbatice în Olanda. Foarte bine, ceva mă deranjează profund când văd un tigru amenințat cu biciul ca să facă tumbe prin praful cortului. Să se închidă toate.

Bun. Următoarea oprire, grădina zoologică. Lua-v-ar naiba de exploatatori mizerabili care vindeți bilete să vadă oamenii animale în cușcă și-n țarcuri! Criminalilor!

Stop și hai să gândim puțin. Natura e ai mai nemiloasă chestie posibilă, o clipă de slăbiciune și gata, ești oale și ulcele – de la cosașul pe care îl mănâncă cleanul, la gazela păpată de leopard, până la ursul polar mort de foame că n-a găsit o focă la timp, haide c-am văzut toți Animal Planet, mai ales noi, iubitorii de animale.

Pe de altă partea în toată lumea (ia întrebați niște brașoveni) animalele vor alege calea mai ușoară, chiar riscând un conflict deschis cu oamenii. Că vin după mâncare la stâna, la frigiderul cabanei sau la tomberonul din curtea pensiunii, animalele preferă foarte des hărțuiala omului cruzimii naturii.

Că-n natură e greu tare, fraților. Și-acum vine întrebarea de 100 de puncte: dacă ar fi lăsate să aleagă, cam câte animale ar zice ”Nu, domnule, eu vreau să trăiesc liber și să mă hrănesc natural 100%, nici să n-aud de vreun loc în care pot să lenevesc și să primesc mâncare la botic și să se uite niște ciumpeți la mine. Nu, nu, nici să n-aud” ?

Cu alte cuvinte, animalele ar vrea asistență socială sau numa alea ale noastre?

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

4 Comments

  1. Chestia cu animalul x mancat de y si y de z e ca un ciclu al vietii, fiecare animal este superior unuia si inferior altuia, asa ca cele mai mici sunt prada celor mari. Nu spun ca asistenta sociala pentru ele nu este un prilej, dar le trebuie si libertate. Da, multe animale beneficiaza de ea, dar sper sa nu se faca atat de multe gradinii zoologice pentru a acapara prea multe dintre ele, e suficient una. Pana la urma, in natura ele se reproduc mai usor si astfel se extinde specia. Noi, oamenii, facem ca unele dintre ele sa fie pe cale de disparitie.

    Reply
    • Păi da, dar ăsta e tot punctul nostru de vedere – eu mă întreb ce-aer alege el dacă aă putea, o viață de huzur cu libertate îngrădită și vizitatori sau o libertate extrem de solicitantă, grea și crudă?

    • Vlad, cred ca te-ai uitat prea mult la Madagascar… 🙂

      Animalul daca ar putea alege cum spui tu, nu ar mai fi animal ci om. Animalul nu are libertate de alegere, noi alegem pentru el. Faptul ca aparent ii merge mai bine in captivitate, nu inseamna ca asa ar alege el daca ar putea sa o faca.
      Eu sunt de parere ca daca ar avea liberul arbitru, animalul nu ar putea alege captivitatea, indiferent cat de confortabila ar fi.
      Vezi geneza omului si alungarea din paradis…

    • da, că animalele domestice au venit de pe altă planetă :)))

      – eu sunt convins că după vreo 2 eșecuri (dacă ar avea noroc să nu fie fatale) ar opta pentru asistență socială, iar chestia asta cu animalul sălbatic ce vrea să fie liber ține de teritoriul necesar supraviețuirii și instinctul de reproducere, nu de vreo chintesență spirituală. Îi dai ce-i trebuie stă liniștit :))

Leave a Comment.