Puteam să pariez asta încă din ziua numărării voturilor.
De ce?
Pentru că noi, oamenii, suntem previzibili, suntem guvernaţi de algoritmi ciclici. Cât să fi trecut de la episodul Alexis Tsipras, iluminatul lider Syriza? Suficient încât să nu ne pese. Ca şi cum n-ar fi fost.
Syriza şi UKIP, două formaţiuni politice populiste, extremiste. Primul, de extremă stânga, al doilea, de dreapta. Acum, şi extremismul ăsta trebuie nuanţat în funcţie de culorile fiecărui popor. Prostia are o variată paletă de culori (noi suntem roşii, apropo).
Tsipras, liderul Syriza – Dă cu bâta în căpăţâna “imperialiştilor”, poporul îl aplaudă frenetic, se scaldă în victorie ca porcul în bulhac. Îşi dă demisia.
Farage, liderul UKIP – Idem. Doar că imperialiştii care sug sângele poporului grec au fost înlocuiţi de lipitorile continentale care sug măreţia coroanei. E banal, despre supt.
Întotdeauna ne va fi mai uşor să dăm vina pe alţii, în loc să ne recunoaştem propriile hibe. Suntem săraci? Ne-au jefuit nemţii, americanii, francezii şi alţi imperialişti. Hoţii aleşi de noi prin vot sunt nevinovaţi.
Trăim mai prost decât vecinii londonezi şi livărpulezi? Nu avem un loc de muncă? Sunt de vină politrucii de la Bruxelles şi cabaliştii din fruntea corporaţiilor. Noi suntem hiper-calificaţi, avem sânge albastru şi ne vrem imperiul înapoi!
Întotdeauna se va găsi cineva care să profite de slăbiciunile noastre. Ne vor minţi că suntem în aceeaşi barcă şi vâslim împreună spre Tărâmul Izbăvirii, locul acela special unde calităţile noastre incomensurabile vor fi automat răsplătite cu lapte, miere, grătare, bere şi virgine nimfomane.
De fapt, vâslim doar noi, sclavii de sub punte care ne visăm Columbi şi Magelani (toţi simpatizanţii naţionalismului extremist sunt nişte deschizători de orizonturi. Ei ştiu, cunosc, au acces la informaţii absconse şi gândiri superioare. Nu îi păcăleşti cu UE, NATO şi alte conspiraţii).
Iar el, Tsipras ori Farage, el, căpitanul vasului urnit de sclavi se amuză copios când ne spargem între stânci.
Ca fapt divers, Farage ăsta s-a lăudat în Parlamentul European că va scoate UK din UE. În urmă cu 17 ani! “When I came here 17 years ago and I said that I wanted to lead a campaign to get Britain out of the European Union, you all laughed at me!”
Şi-a încasat salariul de europarlamentar până şi-a respectat promisiunea.
Cineva intră la tine în casă şi te ameninţă că îi dă foc. Îl găzduieşti până în ziua când îi dă foc.
E ceva serios în neregulă cu societatea zilelor noastre. Păi să nu profiţi?
Ca sa-ti raspund la intrebarea din titlu: trei culori cunosc pe lume…
Apropo de imnul Romaniei Socialiste. Cat de penal este sa modifici versurile cantecului patriotic semnat de Ciprian Porumbescu si sa le combini cu fostul imn sovietic al Republicii Populare Romane, doar ca sa dea mai bine la ideologia partidului?
Fix asa s-a modificat si istoria romanilor. Din ceva frumos, simplu, curat si autentic comunistii au facut un Kitsch pompos.
Da, în trei culori 🙂
Acum nu mai avem doar partidul roşu şi rău. Partidul albastru-galben îl concurează la demagogie, populism şi corupţie.
Roșu, galben și albastru
Este-al nostru tricolor.
Nimic nu este intamplator, nici macar faptul ca dezastru rimeaza mai bine la culorile prostiei…
Nu stiu daca istoria Romaniei a fost vreodata “simpla si curata”. Sa nu uitam ca dacomania a inceput cu Densusianu, pe care comunistii l-au si adoptat. Sa nu uitam nici ca marile personalitati istorice interbelice erau anti-semite, xenofobe etc.
Mai mereu istoria a fost in slujba politicului. Daca la jumatatea secolului XIX romanii erau “latini pana la moarte”, ulterior au devenit “un popor special, urmasii dacilor”. Nu cred ca am apucat vreodata sa ne uitam cu-adevarat la noi, cu un ochi critic si o lopatica de arheolog in mana.
Ce a facut comunismul insa odios a fost tocmai sa elimine intrebarea: oare asa a fost? Istoria lor lacuita (ca un grafitto peste care ai dat cu var) a devenit “istoria oficiala”. Acum, ca amator de istorie, poti citi din 4-5 surse o informatie si poti trage propriile concluzii, daca te intereseaza adevarul. Tristetea e ca pentru multi e mult mai confortabila fictiunea.
Regimul comunist nu putea permite referiri religioase în versurile imnului. Entitatea supremă în varianta comunistă trebuia să fie Partidul, nu divinitatea.
Şi la ruşi s-a întâmplat acelaşi lucru. Varianta de astăzi cântă despre Dumnezeu care binecuvântează pământul şi poporul. Variantele comuniste cântau despre Stalin şi Lenin, locțiitorii lui Dumnezeu 🙂
În rest, acelaşi mesaj: Noi suntem miezul, poporul special care trebuie să stăpânească de la “cele mai sudice ape” până la Polul Nord.
Indiferent că ne binecuvântează Dumnezeu acţiunile sau ne îndrumă părinţii Lenin şi Stalin, un cântec vesel să cântăm. Foarte frumos!
Noi cred că suntem singurul popor cu imn emo.
Într-o zi o să scriu nişte versuri mai optimiste pentru noul imn al României. La muzică nu mă pricep, dar putem împrumuta o melodie consacrată, cum a făcut UE cu Odă bucuriei 🙂
Versuri optimiste şi Primăvara lui Vivaldi, noul imn al României!
Krossfire,
Istoria oricarei tari este curata, simpla si autentica, daca nu este pervertita pentru a sustine o ideologie sau doctrina politica sau religioasa.
Problema cea mai mare a istoricilor este ca sunt si ei oameni, cu credinte si afinitati ideologie ca oricare alt om. Iar problema istoriei in general este ca practic nu exista. Istoria este o proiectie a mintii asupra trecutului. Iar asta iti spune cineva care a studiat arheologie si istorie antica. 🙂
Pai fix aia voiam sa spun: istoria in sine “nu prea exista”. Pasoptistii se foloseau de bucatelele cunoscute pentru a ne legitima ca “neam latin” (de-aici si obsesia pentru a latiniza mai puternic limba scrisa). Legionarii, carlistii, comunistii… cam toti foloseau istoria pentru a demonstra ceva.
Istoricul ar trebui sa fie un vesnic cautator al adevarului (de-asta i-am pus si lopatica de arheolog in mana :)). In momentul in care l-a gasit, nu mai e istoric, ci ideolog.
krossfire,
“In momentul in care l-a gasit, nu mai e istoric, ci ideolog.”
Corect! 🙂