M-am uitat ieri, pur informativ, peste câteva oferte de vânzări/cumpărări apartamente. Nu a durat mult. Ştiţi senzaţia aia, când, din greşeală, atraşi de curăţenie şi o chelneriţă zâmbitoare, ajungeţi în restaurantul greşit? Deschideţi meniul, cercetaţi lista de preţuri de sus în jos. Şi realizaţi că nu este suficient de lungă. Ar mai fi fost nevoie de măcar jumate de metru în josul listei pentru stilul vostru echilibrat şi chibzuit.

Exact senzaţia asta am avut-o ieri. Mi-am dat rapid seama că meniul apartamentelor este prea scurt. Mi-am tras două perechi de palme pentru reality check, am reevaluat situaţia: “Da, bă, ia să mă uit la garsoniere!” Într-un final, mi s-au lipit ochii de ceva oferte mai pământene, adică sume pe care eram în stare să le citesc. Voi ştiaţi că există garsoniere de 12 (doişpe tată!) metri pătraţi?!

Şi culmea, în ăia 12 metri au “bucătărie, hol, living şi baie”. Cum o funcţiona chestia asta? Stai călare pe veceu, sub bărbie ai chiuveta cu duş încorporat; între timp cureţi şi un cartof, îl pui la prăjit. Că aragazul e oricum o prelungire a budei. Un fel de shit-cooker în living, cum i-ar zice englezii.

Astea chiar sunt locuinţe legale, cu autorizaţii? În asemenea loc nici găini nu ar trebui să creşti. Hai, un pui de şobolan, treacă-meargă. Ăla oricum are coaste de cauciuc şi e contorsionist. Pe viitor poate construim ceva mai ingenios. Un fagure din ciment pentru oameni, în care fiecare individ este impachetat într-un metru pătrat. Un fel de sicriu, dar cu termopane.

Auzisem şi eu că au trecut ceva ani de la vârful imobiliar, iar acum sunt preţurile undeva la jumate faţă de 2008. În unele cazuri, chiar de trei ori mai mici. Da, aşa este. În 2008, o conservă din asta pentru şobolani costa undeva la 50 de mii de euro! Dacă te bătea păcatul să visezi la două camere şi măcar 40 de metri, păi fără 70-80 de mii nu te atingeai de Manhattan-ul din Ferentari.

Acum e o lecuţă mai bine. Cu doar 10 mii de euro aş găsi o garsonieră de 12 metri pătraţi, undeva la ţară, în Câmpulung Moldovenesc. Fără utilităţi, dar în zonă ultracentrală.

E lângă primărie, deci clar trebuie să plătesc în plus. Doar orice om are drum zilnic în audienţă la primar, este un lux. Amănuntele astea sunt nelipsite din orice ofertă: Oaie, nu ai canalizare şi gaze, dar uite, eşti fix lângă calea ferată!

Alte detalii care mi-au iritat ochii: În Otopeni, care e un fel de comună cu două blocuri şi viloace construite în câmp, preţul la apartamente este la fel ca în Bucureşti. Chiar peste unele zone bucureştene. Pentru că eşti în Otopeni şi ai aeroport. Şi în orice ţară cu oameni întregi la minte, zonele de lângă aeroport sunt mai scumpe, nu mai ieftine. Da, da…

Surpriza plăcută a venit din Arad. Deşi e oraş măricel, Aradul are preţuri mai mici decât luxurioasa Rm. Vâlcea. Sau decât orice oraş moldovenesc. Pot doar să mă minunez când văd în Vaslui preţuri la fel sau mai mari. Arădenii par încă oameni cu toţi boii acasă. O fi de la aerul vestic. Te tâmpeşte mai lent.