Dorin și Roxana scriu despre critică din perspectiva consumatorului, trăgând concluzii corecte despre utilitatea ei, atât pentru industrie și consumatori cât și pentru autori/producători.
Despre orice produs ar fi vorba – carte, joc, tigaie, magneți pentru suflet – perspectiva critică a clientului ar trebui să aducă informații care să ajute.
Pe tine, ca autor/producător, ce îți poți face produsul mai bun analizând percepția țintei – clientul.
Industria de profil, care se poate îndrepta spre produse/producători ce au feedback pozitiv și ridica standardul general al domeniului.
Dacă se întâmplă ce spuneam mai sus, evident și clientul are de câștigat, primind o ofertă mai bună de la piață.
*când vorbesc de autor/producător includ absolut orice individ și proces are de-a face cu forma finală a produsului (la o carte, de exemplu, intră și scriitorul și editorul și traducătorul și designerul și tipografia).
Critica este constructivă, dar până ajunge acolo trebuie să treacă și prin niște filtre (schimb unghiul problemei și privesc de pe cealaltă parte a baricadei, a celui care este criticat):
- Trebuie să știi despre ce vorbești.
Nu, contrar penelor înfoiate brusc când ne-atinge critica, omul nu trebuie să știe să facă același lucru mai bine ca noi, producătorii, ci să știe să consume bine respectivul produs.
”Să consume bine” – ce spanac e asta?
S-o luăm pe exemple. Ca să-ți dai cu părerea despre o carte pe care tocmai ai terminat-o nu trebuie să fii Marquez și, dacă zici ceva de rău, automat e obligatoriu să poți scrie mai bine ca autorul respectiv.
Nu, asta e o tâmpenie. Trebuie să știi însă să citești, dacă tu ai citit tabloide toată viața și asta-i prima carte pe care o termini, părerea ta despre cât de plictisitoare e ”Război și pace” nu contează absolut deloc și n-ar trebui să deschizi gura pe subiect decât dacă anunți că tu ești cititor de Libertatea și atât.
*aici nuanțez un pic – anunțând că tu ești cititor de Libertatea și adresându-te forumului de cititori de tabloide, părerea ta devine constructivă nu pentru autor sau industrie, oricum ei nu ți se adresau, ci pentru restul cititorilor de teapa ta.
Nu trebuie să știi să bați cazane ca să faci un review la un set de oale, dar când vii (fază reală) și dai rating prost pentru că capacul face zgomot când zeama clocotește, e clar că locul tău nu e să-ți dai cu părerea despre scule de bucătărit.
2. Trebuie să fii în publicul țintă.
”Cum e maneaua aia?”
”Cumplită”
Părerea asta folosește cântărețului, industriei și fanilor numai dacă vine de la un iubitor de manele. Dacă vine de la mine, care nici rangă nu le suport, nu are absolut nicio valoare constructivă.
Ești fan Apple și-ți dai cu părerea despre Androidul pe care nu l-ai folosit niciodată? Ești consumatoare de chick lit și faci praf primul fantasy pe care-l citești pe motiv că n-are destul romantism? Ai condus toată viața trabant și calculezi raportul calitate-preț pentru un Ferrari pe care nu-l vei atinge în viața vieții tale? Nu, nu e locul tău să dai din gură.
*și aici nuanțez puțin. Dacă producătorul nu etichetează sau etichetează fals produsul și-l împinge spre tine, în afara nișei lui, atunci tu, clientul păcălit că ți s-ar adresa, ai tot dreptul să-ți spui părerea. Dacă fantasy-ul de mai sus a fost promovat spre cucoane drept cea mai romantică poveste de dragoste din univers și e un GOT mai mic…
3. Trebuie să te detașezi oarecum de bagajul tău personal. O critică constructivă, deși subiectivă, trebuie să urmeze un ghid de obiectivitate.
”Nu mi-a plăcut” nu este același lucru cu ”E un produs prost” ”1 stea din 5”. Dacă motivul din cauza căruia nu ți-a plăcut ține de ceva intim, ține de vreun principiu personal sau de vreo activitate militantă a ta, trebuie să înțelegi că asta nu e vina produsului.
Te-a înșelat prietena și personajul feminin din film face același lucru, de te ia cu ură și nebunie când vezi scena? Nu din cauza asta merită filmul un rating prost. Ești director la Greenpeace și personajul cărții e vânător? Nu din cauza asta merită cartea făcută praf.
Când critici nu amesteci scăpările produsului cu piticii tăi pe creier.
4. Trebuie să ai un pic de tact.
La români nu prea există chestia asta cu eleganța părerii, cu înțelegerea efortului din spate și așa mai departe – ori critica din bardă e foarte greu de suportat pentru că apare primitorului drept răutate.
Din păcate, stilul ăsta e de înțeles. În primul rând pentru că la nivel de vârf nu prea am avut critică adevărată până acum, fiind mai mult pretext pentru atacuri personale venite din considerente de acces la ciolan politic ori profesional.
În al doilea rând pentru că, în afara cazurilor de mai sus, critica profesioniștilor se rezumă la o lingușeală ridicolă, criptată în fraze pretențioase și de multe ori lipsite de sens. Ei, pregătit cu așa laude pompoase, când cititorul dă peste un căcat puturos nu poate să nu fie nervos – iar asta se întâmplă de zeci de ani. Am dat exemplul pieții și criticii de carte pentru că aici fenomenul criticii false e dus la extrem.
*iar cu nuanța – când dai peste o traducere gen cea de la care a pornit articolul lui Dorin, incredibil de proastă (nu chiar de nivelul în care traduci termenul militar ”Roger that” cu ”Roger acela” dar nici la kilometri distanță) nu poți să fii tare respectuos – una e să critici cu tact un produs mediu, fără să exagerezi și alta e să cauți părțile bune când cineva își bate joc sau nu e în stare să-și facă treaba nici măcar decent.
Dacă ce spui ignoră glorios toate filtrele de mai sus nu te uita mirat că nu ajuți cu nimic ci doar enervezi.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
„Nu trebuie să știi să bați cazane ca să faci un review la un set de oale, dar când vii (fază reală) și dai rating prost pentru că capacul face zgomot când zeama clocotește, e clar că locul tău nu e să-ți dai cu părerea despre scule de bucătărit.”
Nu se poate… =))))
Hai că-ți spun și eu o fază reală, dar la punctul 2, cel cu publicul țintă: carte de „gay romance”, prezentată ca „gay romance”, băgată în categoria LGBT pe Amazon. Recenzia cuiva supărat: „E o carte care ar fi fost ok, dacă nu era cu gay, dar este.”
Pot să confirm recenzia tipei, capacul chiar zdrăngăne când dă aburul în el :)))) dar oalele sunt excelente.
Cum naiba a cumpărat ăla cartea? După ce s-a luat, a dat cu banu? N-a citit nici măcar categoria…
probabil a citit-o unul care e ingrozit de ideea ca ar putea fi gay.
normal ca e, altfel de ce-ar fi citit-o???:))))
Vlad, Roxana,
Problema tuturor sistemelor de review (pe care le-am vazut eu), este ca nu se face diferenta intre cele doua tipuri de critica (vezi mai jos incercarea mea de a le descrie).
Majoritatea (ca sa nu spun toate) aprecierilor care vin din partea consumatorilor, sunt din prima categorie, adica de natura personala (unii isi sustin ratingul cu argumente mai bune, altii dau pur si simplu explicatii ilare), Fara o definitie a calitatii si un sistem de referinta la care sa se raporteze, aceste review-uri au valoare EXCLUSIV personala.
De aceea uneori rezultatul reviewurilor se apropie de perceptia noastra personala, alteori este complet diferit de ceea ce consideram noi calitativ.
Este corect ce spui, Vlad, o sa incerc sa sintetizez si sa simplific in acelasi timp, incercand o definitie clara si logica:
Exista doar doua forme de critica, in sensul de apreciere calitativa a unui produs.
1. Critica din perspectiva personala:
Este cea mai sincera, eleganta si relevanta forma de apreciere a unui produs. Spunem despre un produs artistic sau de larg consum, ca ne place sau nu ne place, sau despre un produs functional, ca suntem multumiti sau nu de el.
2. Critica din perspectiva impersonala:
In momentul in care vorbim despre calitatea unui produs (indiferent de ce natura este, artistic sau nu), trebuie sa specificam sau sa definim ce inseamna calitate (parametrii masurabili) si sa specificam sau sa descriem cadrul de referinta la care raportam produsul criticat.
Totul ar fi perfect daca oamenii s-ar ghida dupa aceste doua tipuri de critica si ar invata sa le foloseasca corect.
Problemele si conflictele apar doar atunci cand consumatorii critica calitatea unui produs, raportandu-se la propriile gusturi (de multe ori fara sa-si dea seama). In loc sa spuna imi place sau nu, ei folosesc termene de genul, e bun calitativ sau prost calitativ.
S-ar putea evita atat de usor toate conflictele si neintelegerile, daca oamenii ar constientiza diferenta dintre “imi place” si “e bun calitativ” si ar folosi termenul corect atunci cand critica un produs.
Hary, corect.
Articolul meu trateaza doar tipul doi de critică, cel cu pretenție de evaluare obiectivă, de care să țină seama și ceilalți.
Ei îi sunt necesare filtrele de mai sus pentru a putea fi constructivă pentru industrie.
”Nu mi-a plăcut” nu trebuie să se bazeze pe nimic din ce am enumerat mai sus, fiind o reacție pur personală. Piticii pe creier de care ziceam că trebuie alungați când ai pretenția unei păreri legate de valoarea în sine a produsului, aici au tot dreptul să joace hora.
Vlad,
eu nu am vazut pana acum niciunde critici profesionale, conform definitiei mele, venite din partea consumatorilor. Prin urmare, in lipsa definitiei calitatii si cadrului de referinta, acestea trebuiesc interpretate ca pareri personale. Si in calitate de pareri personale, orice critica trebuie tradusa cu “imi place” sau “nu-mi place”, chiar daca consumatorul alege o exprimare mai obiectiva (e de calitate, e foarte slaba calitativ).
In general, cam singurul lucru care conteaza este punctul numarul 2: “Trebuie să fii în publicul țintă.”.
Exista produse, si aici sunt incluse mai toate produsele culturale, care pot fi criticate de orice cititor, privitor sau ascultator CARE A ACHIZITIONAT PRODUSUL (avand deci o varianta originala pentru care si-a rupt din bani si timp – aici e deja alta discutie, dar asta e rezumatul).
De-asta imi e greu sa-i inteleg pe scriitorii care urla ca “publicul din Romania nu intelege/nu citeste/nu cumpara” sau pe muzicienii si publicitarii care au impresia ca fac arta pura. Daca reclama aia la bere e pentru muncitorii care vor sa se racoreasca dupa o zi de tras si ei nu inteleg nimic din ea, atunci ai o mare problema (si tu si intreaga hoarda de strategi si oameni de marketing care ti-au aprobat mesajul).
Pe de alta parte, inspirandu-ma din aceeasi publicitate, pot spune ca majoritatea consumatorilor, oricat i-ai educa si ai incerca sa le imprimi tact si cultura, sunt si raman incapabili sa ofere un feedback coerent. Chestiunea e psihologica si profund umana, nu neaparat una de cultura sau educatie. In general, cand ti se cere o parere despre ceva (vezi chestionarele cu raspuns rapid), tinzi sa te pliezi pe structura chestionarului sau sa raspunzi cu ce se asteapta de la tine. Vrei ca pateul sa fie tartinabil? Da, vreau, ar fi minunat… desi nu m-am gandit la asta pana acum si, de altfel, eu nici nu consum pateu.
Prin urmare, parerea publicului ar trebui sa conteze, dar nu suficient cat sa-ti dicteze politica de produs si de marketing. Vezi cazul Apple, care rezista de 10 ani cu preturi imense si preturi “de brand” si refuza in mod constant sa-si asculte consumatorii, cu exceptia chestiunilor minore (cele care te pot face sa inchizi gura, ca om loial brandului – Ah, au schimbat fontul ala? Perfect… nu conteaza ca n-are placa video). De altfel, consumatorilor de produse premium le cam place sa li se spuna “ce e cool”, in loc sa fie intrebati “hei, ce ar fi cool pentru tine?”.