FILTM 2016

Scris de Claudiu T. Ariesan

 

A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (singurul din ţară externalizat în alt oraş decât Bucureştiul) a reprezentat o întâlnire puternică emoţional şi marcată distinct între scriitori speciali din România şi din alte ţări estice cu publicul din oraşul de pe Bega şi numeroşii fani festivalieri ce s-au deplasat în chip special, unii chiar pe speze proprii, aici pentru a prinde pe viu lecturi şi replici ale unor entităţi culturale precum Mircea Cărtărescu, Ludmila Uliţkaia, Ioan T. Morar, Borco Ilin, Ioana Nicolae, Marius Chivu, Clara Uson, Vasile Ernu, Florin Bican, Nikola Madzirov şi alţii. Continue reading

Despre critică

Dorin și Roxana scriu despre critică din perspectiva consumatorului, trăgând concluzii corecte despre utilitatea ei, atât pentru industrie și consumatori cât și pentru autori/producători.

Despre orice produs ar fi vorba – carte, joc, tigaie, magneți pentru suflet – perspectiva critică a clientului ar trebui să aducă informații care să ajute.

Pe tine, ca autor/producător, ce îți poți face produsul mai bun analizând percepția țintei – clientul.

Industria de profil, care se poate îndrepta spre produse/producători ce au feedback pozitiv și ridica standardul general al domeniului.

Dacă se întâmplă ce spuneam mai sus, evident și clientul are de câștigat, primind o ofertă mai bună de la piață.

*când vorbesc de autor/producător includ absolut orice individ și proces are de-a face cu forma finală a produsului (la o carte, de exemplu, intră și scriitorul și editorul și traducătorul și designerul și tipografia).

Critica este constructivă, dar până ajunge acolo trebuie să treacă și prin niște filtre (schimb unghiul problemei și privesc de pe cealaltă parte a baricadei, a celui care este criticat): Continue reading

Cartea ca produs

O să scriu ceva fenomenal, atât de bun încât lumea să stea la coadă și să se calce în picioare ca să pună mâna pe un exemplar. Așa visează scriitorul la început, când se gândește să publice o carte.

Demult lupta unui autor la început se ducea cu editurile. Peste cartea ta se uitau niște oameni extra-citiți și hotărau dacă merită să fie publicată, iar dacă răspunsul era da, știai sigur că ai un public minim.

Când cartea a devenit un produs de consum larg, lucrurile au devenit puțin mai complicate. Cererea și oferta s-au extins, până când oferta a început să depășească cererea și asta a însemnat că lupta autorilor s-a mutat de la convins o editură să-i publice, la convins o editură să-i împingă în față altor autori. Asta până nu demult.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Tehnologia, self-publishingul, social media a schimbat total jocul. Faptul că autorul nu mai trebuie să treacă obligatoriu prin filtrele unei edituri a avut ca rezultat o ofertă de carte mult mai mare decât cererea – de exemplu peste 90% dintre autorii de pe amazon nu vând mai mult de 200 de cărți. Continue reading