Lecții cu Covidu(2) – eu pe cine cred?

Atât de tare m-a fascinat lupta ideilor și mecanismul din spatele lor în timpul pandemiei, încât cu greu mă abțin să nu dau drumul la o carte despre asta. Am văzut pe viu toate conceptele despre care tot citisem ani de zile, rodul muncii de o viață a sociologilor, psihologilor și altor teoreticieni din ăștia plictisitori cu spume.

Dintre toate, cea mai înfricoșătoare e pentru mine încăpățânarea de a da credibilitate surselor care-ți confirmă părerea despre un subiect. O să ziceți – acuma te-ai trezit și tu, nu știi că exact în asta stă forța Facebookului și efectul lui distructiv? Știu, dar una e că un algoritm îți servește doar ce vrei tu să auzi, și alta e când alegi personal să crezi o sursă pe care în orice altă situație n-ai da doi bani.

Așa ajung să-și transforme oamenii raționamentul în credință, căutând confirmare indiferent de sursă. Nu e spațiu suficient într-un articol pentru o descriere precisă, dar pe scurt – o idee fără nicio bază verificabilă devine fapt cert în mintea cuiva după câteva confirmări, chiar dacă și confirmările vin din exact aceeași poziție de expertiză zero.

Manifestare mai clară decât în perioada asta, că pentru noi nu contează sursa ci doar Continue reading

Despre critică

Dorin și Roxana scriu despre critică din perspectiva consumatorului, trăgând concluzii corecte despre utilitatea ei, atât pentru industrie și consumatori cât și pentru autori/producători.

Despre orice produs ar fi vorba – carte, joc, tigaie, magneți pentru suflet – perspectiva critică a clientului ar trebui să aducă informații care să ajute.

Pe tine, ca autor/producător, ce îți poți face produsul mai bun analizând percepția țintei – clientul.

Industria de profil, care se poate îndrepta spre produse/producători ce au feedback pozitiv și ridica standardul general al domeniului.

Dacă se întâmplă ce spuneam mai sus, evident și clientul are de câștigat, primind o ofertă mai bună de la piață.

*când vorbesc de autor/producător includ absolut orice individ și proces are de-a face cu forma finală a produsului (la o carte, de exemplu, intră și scriitorul și editorul și traducătorul și designerul și tipografia).

Critica este constructivă, dar până ajunge acolo trebuie să treacă și prin niște filtre (schimb unghiul problemei și privesc de pe cealaltă parte a baricadei, a celui care este criticat): Continue reading

Fotoliu Lystrup de la Jysk

Cum stau și câte 14 ore pe scaun scriind câte capodopere neasemuite, m-am gândit să-mi respect spatele (care-mi șoptea tandru în ureche, din ce în ce mai des, că nu-i convine programul).

M-am dus și-am stat în câteva fotolii de scriitor și cel mai bine m-am simțit în fotoliul Lystrup de la Jysk. Comod, elegant, culoare faină, lemn gros pe el, perfecțiunea întruchipată și fiind unealtă de producție mi-a fost mai ușor să-i accept prețul…

Înainte de ăsta am avut vreo două scaune ieftine de birou și-un poang simplu de la Ikea – niciunul dintre ele nu s-a stricat ci doar s-au învechit, fără să se rupă/îndoaie absolut nimic la ele ci doar prinzând urme de timp.

Istoria scaunelor o pun ca să se înțeleagă lipsa de extremism în folosire. Imaginați-vă surpriza de pe fața subsemnatului când fotoliul de zece ori mai scump, de zece ori mai greu și de zece ori mai gros decât poangul subțirel de lemn pe care-l înlocuise, s-a stricat. Continue reading

Gusturi, păreri, dialog

Fiecare are dreptate în capul lui. Fiecare simte ceea ce simte. Fiecare crede în ceea ce crede.

Și atunci de ce mai discutăm? De ce mai dezbatem? De ce ne mai contrazicem?

Pentru că e o diferență majoră de sistem de referință și ce e valabil pentru noi, nu e neapărat valabil într-un cadru obiectiv.

Nu vorbim de cadrul unui adevăr absolut, omul nu a ajuns încă să aibă așa ceva, ci de un sistem de referință creat de niște date și criterii pe care societatea le consideră la un moment dat reale.

Numai aici intervine cunoașterea unui domeniu, accesul la nișe date, ascuțimea intelectului ce le corelează și așa mai departe, numai după ce părerea personală a traversat drumul de la sistemul de referință interior la cel, să-i spunem, public, fără să-și păstreze caracteristicile din interior. Continue reading

Am avut dreptate

Ne confirmăm părerile pe unde putem și noi.

Bănuiam de acasă că am roșu în gât și, cât am stat pe holul spitalului, am vorbit un pic cu femeia de serviciu. Dacă nici asta n-a văzut destule în ăia 30 de ani de spital… S-a uitat la mine și da, am avut dreptate, aveam roșu în gât. N-am mai stat să mă vadă doctorul, era clar ce e. Continue reading