Să începem cu vita de la Red Angus care m-a dat pe spate. Mi-au executat un medium-rare ca la carte și imediat ce-am râșnit un pic de sare peste bucata de friptană, gustul a devenit absolut absolut perfect. Foarte bun și pe deplin recomandabil.

Am luat a doua zi și-un burger dar nu prea există comparație. Deși vita din burger e făcută și ea excelent, îi lipsesc niște condimente – nu poți face carnea tocată la fel de neutră ca o friptură că nu are același efect, iar celelalte componente ale burgerului nu sunt destul de puternice ca să aromatizeze/condimenteze carnea. Chifla veche și sfărmicioasă. Cartofii și sosul pe baza de usturoi foarte buni.

Cheescake-ul cu lămâie extra-super-excelent.

Restaurantul Ancora din Herestrău, specializat pe pește. Platoul cu drăcii din Marea Neagră, foarte bun, cu puncte în plus pentru frăgezimea scoicilor și hamsiile făcute ca la carte. Melcii cam prea gătiți dar mergeau și ei.

Ofertă variată de pește pentru felul principal și, spre încântarea mea, pește ținut la gheață nu congelat (îi distruge toată textura). Am ales doradă și a venit gătită exact cum trebuie. Textură bună, gust oarecum neutru, filetată bine, sosuri bune, garnitură la fel.

Și aici un cheescake yam yam.

Continuam cu mega-ultra-centralul hotel Ramada București. Curat, fără nicio sclipire, central, personal decent. Două coșuri de gunoi în cameră, ambele cu pedala stricată. Mecanismul de la geam stricat – vă rugăm nu deschideți, mulțumim pentru înțelegere. Minibarul aproape gol, trei sticle de apă de același fel, o doză de cola, o doză de fanta. 20 de programe la tv, majoritatea degeaba – nici nu știam că mai există genul ăsta de abonament. Internet de mare viteză zicea în broșură, a mers doar în prima seara, apoi 2 zile nu mi-am putut verifica mailul, deși semnal era.

Am băut fanta în prima seară, 2 zile mai târziu în mini-bar nu mai apăruse alta. Atâta lipsă de atenție pentru detalii și restrângere spartană în a-i oferi clientului opțiuni nu vezi nici la 2 stele, pe vârf de munte. Lumina se pornea când băgai cartela în slot, lucru normal de altfel, dar când fereastra e la 2 metri de un zid și nu lasă soarele deloc în cameră, pune naibii un led micuț lângă locul de băgat cartela, să nu pipăi pe întuneric după el.

Pentru 1000 de lei pe noapte, nu te aștepți la paturi poleite cu aur dacă e vorba de poziție de top a hotelului, însă nici la meschinăria de care vorbeam. Jalnic. Mai grav e că hotelul e cotat peste 5 pe booking… inexplicabil.

Între timp, nevastă-mea a dat nota de fabulos pentru personalul, atenția și micul-dejun (de care mi-a vorbit 10 minute, înșirând până și spreadul de fructe uscate) al hotelului Christina București, cu prețuri cam de 3 ori mai mici. Aceeași săptămână.

Hacker – genul de film atât de prost scris și regizat că nu reziști până la final și nu poți să nu te întrebi, de câte ori îți aduci aminte de el, de ce ar arunca cineva 70 de milioane pe așa ceva? IMDB-ul îi dă 5 și ceva, e mult prea mult, peste cinci e notă de trecere și nu e cazul.

Taken 3 – actori buni, acțiune, poveste închegată. Nu te prinde însă mai deloc și din punctul ăsta de vedere e mult sub primele două părți, cred/sper că e și ultima.

Astea două capodopere au fost singurele două filme care se băteau cu programul meu. Nu am reușit să văd nici acum Interstellar…

Cookies-urile de la Subway. Mi-a zis soția să-i iau câteva și am executat ordinul fără să crâcnesc. Pe mine fursecurile mă lasă rece, uscățimea aia sfărmicioasă mă alungă imediat. Astea însă erau mooooooiiiiiii, nu erau uscate deloc și aveau prin ele o grămadă de gusturi și bucățele de chestiuni delicioase.

Clubul TAC Biliard din Sema Parc (pe lângă IDM) unde am jucat o seară de biliard ca pe vremuri cu prieteni dragi și vechi rivali ăn ale bilelor. Mese excelente, de concurs, dificile pentru cei ce nu joacă des, dar perfecte pentru cei care vor să vadă cum se joacă biliard cum trebuie. Atmosferă fără figuri și muzica nu rupe pereții, prețuri sub IDM la orice oră și oameni pasionați de sport acolo.

Deși m-au cam șifonat adversarii, au fost niște experiențe orgasmice. Cu Alioja, de m-a provocat chiar aici pe reacții, am apucat să joc numai 2 partide și s-a terminat la egalitate :).

La întoarcere, în vestitul vagon de dormit CFR, nici măcar hârtie la budă nu era…

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor