O tentativă de reportaj care a făcut oareșce vâlvă în online, dar nu suficient (din nobile motive de “Șșșș! Ăștia sunt de-ai noștri!”)
Tineretul Partidului Național Liberal:
Mi-am dat seama de câțiva ani că PNL este doar o gașcă de hrăpăreți care umblă cu cioara vopsită “Noi suntem de dreapta, viitorul curat capitalist!”
Nu. Voi sunteți doar niște ageamii într-ale furtișagului, singurul motiv pentru care ați furat olecuță mai puțin decât PSD-iștii fiind incompetența. Lăsați dreapta jos! Oricum, unii dintre voi se cred de stânga – avem mai sus dovada.
Poate și reporterul a fost cam exigent. Întrebarea “Care este diferența dintre PSD și PNL?” ar pune în dificultate majoritatea concetățenilor lucizi și onești.
Problema nu este de sorginte penelistă sau pesedistă. Sunt convins că am fi primit aceleași răspunsuri imbecile (eufemistic vorbind), în orice organizație studențească ori de tineret, indiferent de partid. Pentru că tinerii români care intră în politică NU sunt interesați de politică! Asta am verificat-o pe propria piele.
Pentru tinerii politicieni este irelevantă culoarea partidului; habar n-au care sunt stânga și dreapta – nu că ar conta prea mult într-o clasă politică aplatizată, în care doctrinele sunt doar texte din manualele de istorie.
Tinerii intră în politică pentru socializare, agrement și gratuități. În urmă cu aproape 10 ani, pe vremea PDL-ului, am trăit experiența din interior. Băieții împărțeau pixuri și baloane pentru o masă la McDonald’s și excursii plătite de partid.
Discutau diverse (o diversitate care cuprindea orice, mai puțin politică) și încercau să se bage în seamă cu fetele. Inutil, deoarece fetele ținteau spre piesele grele, spre membrii vechi, potenți financiar și decizional.
Vizionând filmulețul de mai sus și ignorând pudibonderia, cum credeți că au ajuns tinerele PNL-iste să dea interviuri în Palatul Parlamentului?
După câteva luni de împărțit pixuri, junii partidului avansau pe scara democrat-liberalismului: Învățau cum se strânge șpaga de la florării și cum trebuie pupată în fund Elena Băsescu împreună cu anturajul ei de erudiți. Unii se amărau și plecau, alții rezistau. Îmi amintesc unul dintre rezistenți (un june care bătea spre coacere, prindea crustă) și elogiile aduse partidului într-una dintre excursii: “M-a ajutat enorm partidul, m-a făcut om! Mi-au făcut rost de masă în piața de legume.”
Despre asta vorbim, la nivel de tineret, indiferent de partid. Atunci când ajung seniori, doar sunt mai îmbătrâniți în rele, mai experimentați. În continuare spun imbecilități la televizor, dar mai puține. Au mai prins din zbor despre stânga, dreapta, programe de guvernare și alte utopii. În continuare NU sunt interesați de politică, doar caută agrement, gratuități, favoruri, dar la un alt nivel.
Speranțele de mai bine odată cu “rularea generațiilor” sunt de un infantilism dureros. Dacă au existat tineri onești, ajunși într-un partid prin diverse conjuncturi, fiți convinși că au fugit după primele luni de împărțit pixuri. Sătui de McDonald’s și de fundul Ebei.
