“Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin.” (continuare)
Fragmetul de mai sus putea fi o introducere inspirata pentru un pamflet. Un fel de “haz de necaz”, o autoironie subtilă pe care noi, inventatorii ţuicii şi ai mămăligii, avem puterea să o facem.
Din păcate, textul la care fac referire nu a fost gândit în scop de hăhăială. Dar deloc.
Oamenii care scriu pe-acolo se iau şi îşi iau activitatea în serios. Înarmaţi cu răbdare, perseverență şi mult talent minţitoresc, s-au apucat să ne mutileze istoria. Suficient de slută şi fără agresiunea lor.
“Europa ne datoreză însăşi existenţa!” Ciudată turnură a evenimentelor. Noi, salvatorii Europei, am ajuns astăzi puiuţii subdezvoltaţi. Ăia care învaţă ultimii să zboare şi se clatină anemici pe două beţe tremurânde.
Noi, ăştia care toată istoria ne-am şters baliga de pe cizmă cu turbane turceşti, ne luăm de mână cu ucrainenii şi cu foştii iugoslavi. Şi încingem astăzi hora europenilor “speciali”. Măcar unii sunt în plin război, iar pe ceilalţi i-a democratizat aerian Alianţa Libertăţii.
Dar noi ce scuză avem? Pesemne, purtăm în spate o istorie glorioasă, înţesată de victorii şi cuceriri. Noi am zdrobit islamul, am salvat Europa, am dat de pământ cu invadatorii mai ceva ca Asterix şi Obelix. Nu am fost doar excepţional de viteji, ci şi mărinimoşi. După ce le-am sunat apa-n cap turcilor, ni s-a făcut milă de ei şi le-am dat grâul, aurul şi copiii.
Ceva nu se leagă. Probabil sunt fragmente istorice încă nedesluşite de cărturarii noştri. Depăşim momentul şi nivelul articolelor isterico-istorice din online. Dar îmi amintesc istoria din şcoală.
Îmi amintesc manualele frumos desenate, cu barda lui Mihai şi dinţii paşei Hassan. Manuale pe care le citeai atent, chiar le memorai pe alocuri, iar la final rămâneai confuz. La fel cum ai fi privit puiul de acvilă dezvoltându-se într-o găină fudulă.
Astia-s oameni certati cu logica si bunul simt, nici n-are rost sa te certi cu ei si sa le explici pe harta ca atunci cand turcii au vrut sa cucereasca Europa, au luat-o pe drumul direct, prin Serbia/Ungaria si cand au asediat Viena n-au avut nicio treaba cu noi.
Plus mai sunt cretinii care se bat cu pumnul in piept ca noi n-am fost niciodata pasalac si am avut domni autohtoni si ne-am pastrat credinta crestina, cand de fapt turcilor le-a convenit mai mult sa ne lase pe noi sa administram tara si sa nu aiba o populatie ostila in imperiu, fiind mult mai profitabil pentru ei sa ia tribut si taxe si copii pentru armata si femei pentru futut, iar cand mai facea vreun domnitor figuri, sa trimita armata si sa faca ordine.
Era sa aiba unul un atac prin anul I cand, intr-o discutie, i-am spus ca poarta Imperiului Otoman spre Europa a fost Belgradul, nu Tarile Romane, care n-au fost decat in rare ocazii o “zona tampon”, in mult mai multe ele fiind vasale unui imperiu sau altul (de-aici si cea mai importanta victorie impotriva turcilor a unui conducator de origine romana – Asediul Belgradului, in regia lui Ioan Huniade/Iancu de Hunedoara).
“Zona tampon” mai suntem si acuma. Nu s-a schimbat mare lucru din punct de vedere geopolitic.
^Ma rog, respingerea asediului Belgradului… v-ati prins 😛
“Amenintarea era deosebit de serioasa, Stefan cel Mare, propulsat in rol de unic aparator al intregii crestinatati se vede nevoit sa ceara ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb… laude si incurajari! In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa stranga aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan cel Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor, retragerii populatiei, otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa simta coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor.”
Nici nu stii daca sa razi sau sa plangi la un asemenea text.
La felul cum e formulat, initial l-am banuit a fi un pamflet subtil. Dar nu e :))
Hary: Mai degraba suntem acum zona tampon, decat am fost in Evul Mediu. Acum chiar suntem la ciocnirea intre doua fronturi civilizationale (sa nu uitam ca in trecut Imperiul Rus era totusi o forta cu tendinte occidentale).
Cine v-a păcălit că otomanii doreau să ajungă undeva? Otomanii doreau să-și extindă imperiul… în orice direcție posibilă. Prin secolul XVII duceau lupte grele cu polonezii și au cucerit Podolia. Polonezii se rugau la un moment dat de otomani să le accepte supunerea în aceleași condiții ca moldovenii. Cred că dacă visul de aur al neamului otoman era să ajungă la Viena, sau în “Europa”, nu era nevoie să treacă prin Camenița Podoliei. Nu-i așa, Krossfire și Perkele?