Poirot, un reper cinematografic

În ciuda numelui, David Suchet este un britanic autentic, născut în Londra, crescut cu briza călduţă a regiunii Kent. Un actor clasic, desăvârşit, având girul reuşitei din teatru atunci când a provocat cinematografia.

Hercule Poirot, însufleţit de David Suchet în cele 13 sezoane (1989-2013), este principalul motiv pentru care îmi displac toate serialele cu detectivi, apărute în ultimii 10 ani. Cu Sherlock-ul ăsta de rit nou, scornit prin 2010, în cap de listă.

Nu pot să urmăresc şi să apreciez dinamica absurdă din Sherlock. Nici falsitatea actorilor, scenariul șubred, decorul fad, peisajul duhnind tot timpul a plastic, aluminiu, laptop şi iPhone încinse. Povestea nu are tâlc şi nici tact. Indiciile sunt construite cu repezeală şi mult kitsch, iar apoi aruncate ostentativ în ochii spectatorului – explicate cu lux de amănunte, să înţeleagă şi ultimul viţeluş.

Aşa cum am prins atmosfera filmului american din anii ’90, şi o voi aprecia necondiționat, mi-am ales Poirot reper inamovibil pentru serialele cu detectivi. Pentru că dincolo de Agatha Christie si mintea-i sclipitoare, dincolo de geniul lui David Suchet, cele 13 sezoane din Poirot alcătuiesc o frescă hipnotică a perioadei interbelice.
Continue reading

Zoo – serial nou

Pentru că e cu unul dintre anonimii care-mi sunt simpatici, am zis să servesc primul episod. Mi-a plăcut atmosfera și stilul, mai mult decât spune nota de pe IMDB, dar ideea este extrem de directă și nu știu ce ar putea scoate din ea pe termen lung – animalele de pradă devin conștiente de forța speciei și se hotărăsc să dea jos vârful lanțului trofic, adicălea pe noi. Continue reading

Misfits – serial SF dement

Am primit linkul spre serial de la nașu’, om pe care-l consideram mult mai cuminte în gusturi.

Știți voi (și-acuma vorbesc cu băieții că fetele nu prea practică sportul ăsta) discuțiile alea aberante între amici care duc voit lucrurile în absurd/scârbos, doar ca să vadă până unde se poate ajunge cu niște idei nebunești, păstrând totuși un pic de logică?

Nu contează despre ce sunt, ci doar unde se ajunge cu ele. Ei, Misfits e un serial cu super-eroi. Teoretic super-eroi, adică au puteri speciale, practic sunt niște căcănari de cea mai joasă speță. Continue reading

Utopia – serial englezesc

utopiaUtopia are acel british flavor care o diferenţiază de producţiile americane. Nu cu mult, dar suficient pentru a îţi da seama că ai gustat din altceva.

I-aş acorda un calificativ bine spre foarte bine la capitolul efecte vizuale. Fiecare cadru pare o fotografie artistică atent dichisită. De la lanurile de grâu fraged şi lavandă, care te rătăcesc în nemărginirea culorii, până la interiorul spaţios şi rece, ridicat pe siluetele mobilierului ascuns în semiîntuneric.

Şi un calificativ suficient (adică nota 5-6) pentru scenariu. Ideea de bază care declanşează toată acţiunea este un clişeu tâmpiţel. “Vai de mine, ce se va întâmpla cu omenirea din cauza suprapopulării? Cataclism, urgie, dezastru!” După care sunt înşiruite toate acele informaţii culese de pe linia de producţie a ONG-iştilor panicarzi.
Continue reading

Seriale de IT-iști

Prima oară vorbim despre The Big Bang Theory și Silicon Valley, două seriale de comedie cu geekși. Deși am mai amintit de ele, acum le pun cap la cap pentru că observ un fenomen foarte mișto la audiența target.

Înainte de a studia problema, precizez că a trebuit să mă chinui cu aproape 2 sezoane de BB Theory până să nu mă mai deranjeze râsul la comandă de pe fundal și că la Sillicon Valley nu știu dacă am râs de 3 ori până acum. Dacă vă întrebați de ce atâta muncă, primul a venit cu recomandări demne de luat în serios și a confirmat dacă i-am dat destul timp să o facă, iar la al doilea mă uit pentru că sunt lipit de comunitatea asta a geekșilor prin istoria personală, sunt un fel de geek prin simpatie. Continue reading

Food and wine adventures Romania

E plină țara asta de români care-și consideră neamul miezul absolut de la dodoașcă, leagănul civilizațiilor, scânteia omenirii. Nu-s printre ei și consider de multe ori pozițiile astea ridicole însă când vine vorba de mâncare, am o atitudinea oarecum asemănătoare.

Tocmai istoria care ne-a făcut constant mici, ne-a adus o gastronomie de-a dreptul fabuloasă, o împletire de gusturi cum arar găești pe pământul ăsta, o bogăție de mâncăruri și tehnici de găteală aproape fără sfârșit.

Am atins un pic marea cu degetul în Dracula’s Kitchen, dar abia aștept să intru adânc în inima gastronomiei românești și chiar să încerc s-o aduc în bucătăria modernă, că acolo stăm noi prost. Cuptoarele eterne ale bunicilor vor scoate întotdeauna minuni, nu e cine să le traducă în limbajul urban și la asta stă România destul de prost, la partea de industrie modernă a ospitalității.

C-oi face-o c-un bloguleț, c-oi face-o odată pe bune, cu mâncare în farfurie de să vină lumea să se minuneze, nu se știe, dar de făcut oi face-o odată. Până atunci însă, mă bucură când gusturile românești sunt căutate și descoperite și de alții. Continue reading

Despre niște seriale

A început sezonul 3 de la Hannibal, care, indiferent de elucubrațiile acestui blasfemiator fără nimic sfânt în el, Dani Corban, este o realizare deosebită, atât vizual, cât și ca atmosferă și joc/chimie a personajelor.

Na, acuma când îl compari cu o capodoperă plină de originalitate și la care detaliile sunt credibile până la milimetru, cum este Gladiatorul, pe care Dani l-ar vedea de o sută de ori, normal că Hannibal îți dă drept mediocru… Continue reading