Belone Belone în buletin, ne-a atras atenția grație ciocului lung și ascuțit, ca de barză.

Pentru borș s-au folosit:
Un pui de păstrăv muntenesc, o șiră de crap dunărean și un zărgan marin: borș carpato-danubiano-pontic, gustul patriei, stors în albia ce-o crestează din creștet în călcâie.

Legumele au fost tocmite de la niște precupeți bucureșteni, pot conține orice, mergem la noroc. Nu putem bănui câte balegi de armăsar ori saci cu azotat de amoniu le-au făcut așa dodolețe și lucioase. Gustul, acceptabil pentru luna ianuarie, dar salvarea a venit de la rădăcinoase (esență tare în orice anotimp), leuștean și un borș moldovenesc căruia îi pot garanta naturalețea.

Aceeași garanție și pentru țuica moldovenească, de generații dibăcită, care înveselește orice sărmăluță, varză ori zeamă.
Poftă bună!

Iar cei ce se aventurează spre gătirea zărganului, să tragă învățătură din pățania Domnișoarei Punct (bucătar moldovean, furnizor de țuică și borș):

Puuui, s-a înverzit peșteleee! zise Punct, cu ochii clocotind mai nărăvaș decât oala. Ce-o fi având?!
Mă uit la monstrul marin cu cioc de barză și împărțim uluirea. Avea capul verde, broștesc, iar prin ochi și urechi lucea un turcoaz extraterestru.

O fi mâncat prea multe alge, acolo, la el în mare. Spirulină!
O fi intoxicat, radiat, ca mistrețul scăpat de la Cernobîl. La câte otrăvuri aruncă ăștia în mări și oceane…
Totuși, nu. Ne-am calmat amândoi, după ce l-am consultat pe Înțeleptul Google. Așa-i zărganul ăsta, Belone Belone. Are cioc de barză și oasele verzi. Verzi de la natură, nu de la uraniu.