Va povesteam despre Biblia pierduta, de Igor Bergler, supranumita “Cartea eveniment a anului 2015”, de propaganda editurii RAO si a firmelor de marketing contractate de autor, aici.
Nu o sa mai insist asupra scaparii cu fragmentul din carte, acela plin de greseli, oferit de site-ul oficial bibliapierduta.ro inaintea lansarii cartii. Asta este. A fost o greseala umana, se mai intampla. Si oricum, intre timp s-a rezolvat problema, acum poti descarca doar postfata, scrisa de traducatoarea Jean Harris. Realizatorii au renuntat la un fragment din carte. Bravo, se pare ca s-au prins in sfarsit ca trebuie sa ofere cititorului ceva care vinde.
Am spus insa ca o sa revin cu o parere sincera despre aceasta carte, dupa ce o voi citi. Nu am vrut sa ma las influentat de prima impresie lasata de fragment, trebuia sa-mi fac o imagine completa. In mod normal insa, dupa lecturarea fragmentului, daca nu ar fi fost vorba despre o carte cu pretentii de bestseller mondial, nu as fi insistat sa o cumpar. As fi ras si mers mai departe.
Logica imi spunea insa ca nimeni nu investeste sume mari de bani in promovarea unui produs de calitate inferioara. Mai ales in Romania, unde nimeni nu risca bani pentru nimic.
In mintea mea, romanul trebuia sa fie cel putin mediocru, trebuia sa fie macar la nivelul Codului lui Da Vinci sau a umbrelor lui Gray, pentru a putea justifica investitia si avea o sansa reala de a deveni un succes de casa.
Asa ca am cumparat cartea, hotarat sa o citesc pe nerasuflate. Stiam din postfata traducatoarei Jean Harris ca primele 100 de pagini vor fi mai grele, din cauza stilului literar mai “neobisnuit” practicat de autor, asa ca nu am avut mari pretentii cand am inceput sa citesc. Mi-am propus sa trec peste stil, sa ma concentrez doar pe povestea in sine, pe actiune, adica pe latura vizuala a cartii. Nu am reusit!
Din pacate, trebuie sa recunosc ca nu am reusit sa trec peste pragul celor 100 pagini. Am cedat psihic pe la pagina 90. Romanul este agasant de prost scris; practic a reusit sa ma scoata din sarite. Nu se poate asa ceva. Nu se poate sa scrii in halul acesta si sa ai pretentii de bestseller. Nu poti insulta cititorul in acest mod. Nici macar mainstream-ul.
Sper din tot sufletul, pentru autor si pentru aceasta carte, ca traducatoarea Jean Harris sa fi transformat acest rahat literar in ceva digerabil pentru mainstream-ul pietei engleze de carte.
Pentru ca varianta in romana nu-si va acoperi niciodata costurile la cum este scrisa.
Mă şi miram cum ai citit 5 sute şi ceva e pagini în 2 zile. Ar fi trebuit sa stai zi si noapte cu opera lui Igor in braţe 🙂
Măi, nu există să fie mai prost scrisă decât 50 shades of Gray, ai citit totuși câteva zeci de pagini :))).
Din pacate este mai prost scrisa decat Gray. Bine, eu am citit Fragmente din traducerea in germana, nu originalul si nici varianta in romana.
Nu am citit Gray. Am aflat din auzite despre ce e vorba şi nu m-a interesat subiectul. Dar am vorbit cu persoane care au citit-o (două fete). Acelaşi profil la ambele: studii superioare, puţin până în 30 de ani, absolvente de profil real. Au fost încântate, ba chiar au lăudat stilul şi “modul superb” în care romanul a fost structurat. Dacă nu le-aş fi ştiut că au mari dificultăţi în a deosebi o hiperbolă de un pămătuf, poate mă bătea gândul să citesc şi eu câteva pagini.
Cele două mi se par reprezentative pentru cumpărătorul de carte al anului 2015. Intelectual (cu facultatea la zi), potent financiar – pentru a ignora preţuri de 50-60 RON/carte, preocupat de activităţi nobile, printre care şi consumul de beletristică. Interesat exclusiv de poveste, de acţiunea în sine; suferind de afonie cronică atunci când trebuie să sintetizeze în viu grai o pagină ce conţine mai mult de o metaforă (şi aia alcătuită din maximum 4 cuvinte).
Eu nu sunt deloc convins că biblia lui Igor va fi un eşec pe piaţa de carte românească. Noi suntem ăia ciudaţii. Căutăm într-o carte ce alţii încercă să evite. Sau nici nu sunt conştienţi că există.
Dani, în ultimul an am fost extrem de atent la ce consumă segmentul de care vorbești și am ajuns la cam aceeași concluzie ca tine – stilul în care este scrisă cartea nu face deloc parte din ecuație, informația și acțiunea contează.
Asta nu înseamnă că trebuie să fie neapărat prost ci doar că e un element pe care majoritatea cititorilor îl ignoră total și lipsa lui nu deranjează pe nimeni.
Iar editurile se adaptează la asta, ceea ce e normal. Lecția e pentru mine cam așa – dacă vreu să scriu o carte comercială să acord 90% din efort conținutului și 10% formei. Cartea mea despre paternitate va fi un exemplu de produs gandit asa.
Am trecut astazi pe la libraria Librarium din Megamall si cartea despre care vorbiti voi aici era agatata pe aproape tot peretele de la intrare la sectiunea best seller parca. Mi-a sarit in ochi coperta si apoi am vazut cat de groasa e mirandu-ma de ce au pus-o pe pereti si nu au facut un stand undeva :))
Ochiul de manager vânzări + inginer ;))
Alex, marketingul e exemplar, daca vrei sa vinzi o carte asa trebuie sa o impingi. Poate sa ne uluiasca obrazul omului, dar daca vrei sa vinzi carte ea trebuie sa iasa in fata, nu merge cu 2 exemplare pitite pe undeva in randul 14.
Povestiri de sub papuc s-ar fi vandut ca paine caldă așa, iar Cameleonul ar fi devenit cunoscut in comunitatea SF. Din păcate lanțurile de librării nu au oameni care să citească cărțile pe care le primesc de la edituri și să le așeze după potențialul lor din text (deși ar trebui, că doar câștigă mai mult decât editura la preț plin) ci se uită doar la ce marketing/relații are autorul/editura.
Vlad, stiu ca asa se promoveaza agresiv insa e ciudat sa agati o carte cu 500 de pagini de perete(nici macar nu erau puse pe polite). Banuiesc ca costa destul de mult sa faca o insula special pentru un volum.
La carturesti, cartilor noastre li se vede doar cotorul. Doar DK ce mai are “faţă”.
Oricum, se vede ca cineva a pompat multi bani in biblia pierduta insa,cred eu, nu o sa aiba cine stie ce rezultate
Dani: In cazul seriei 50 Shades/Grey, chiar vorbim despre o carte prost scrisa in limba ei nativa, aproape impotriva oricarei norme naratologice si logice. Din fericire pentru autoare, cititorii chiar nu cauta “stil” la cartile din zona Sandra Brown. Sa spunem ca a stiut cu cine vorbeste 🙂
Altfel, sunt carti din zona asta care sunt chiar decent scrise ca stil, inclusiv Harry Potter-ul lui Rowling (ultimele 2-3 carti, cel putin, sunt date drept exemplu de scriitura nu buna, ci “corecta” la nivel de mijloace => scop).
Sa exemplific cu niste fragmente mai putin lucrate:
Harry Potter – Cartea a Doua: “October arrived, spreading a damp chill over the grounds and into the castle.”. Fraza nu are nimic care sa te infioare, dar e o deschidere clasica de paragraf si spune ce trebuie sa spuna, fara a avea nevoie de contrageri sau metafore. Nu o sa o retii, dar nici nu te va retine din lectura.
Fifty Shades of Grey: “And there it is, a white helicopter with the name Grey Enterprises Holdings Inc. written in blue with the company logo on the side. Surely this is misuse of company property.” – Pe langa faptul ca naratoarea intervine nepermis intr-o descriere statica, fraza e greoaie, nu are ritm si nu are nicio legatura cu restul paragrafului (ceva despre maini care se impleteau). E genul de fraza pe care un senior sau director de creatie o taie junilor publicitari din descrierile de pe pliante informative. In plus, chestia cu “misuse of company property” nu e explicata si nici corecta (la fel cum numele e inclus in general in logo). In aceeasi zona, autoarea vorbeste despre un om ca fiind “old timer” (argou), dar nu mentioneaza vreodata contextul, asa ca ii ies fraze ca “there was an old timer behind a desk” => Un cronometru in spatele biroului?
La prima mana, fraza cu elicopterul poate fi usor rezumata la un “A white helicopter, bearing the company logo, awaited.”. De restul de lucruri nu ai nevoie. Daca voia intr-adevar un scurt interludiu, putea sa-si puna altfel intrebarea: “A helicopter for two? Such a lovely misuse of company property!”.
Desigur, ce am scris mai sus se aplica doar daca ai un smartphone bine incarcat si prea mult timp liber. Pentru cititoarea clasica, treburile stau la modul: Wow, sper ca o fac si in elicopter! (ceea ce nu e neaparat rau, avand in vedere ca autoarea a plecat exact cu mentalitatea asta si nu a pretins vreodata ca scrie pentru elite).
foarte bun comentariul, ma faci curios sa-ti citesc si cartile:))
Apreciez (daca era sarcasm, pot merge pe sistemul autorului discutat si disputat mai sus => e parte din strategia mea de marketing!) :))
Sunt convins ca autorul urmareste un succes pe piata americana de carte si mai mult decat atat, tinteste Hollywoodul. Scopul final acesta ar fi, sa se faca un film dupa povestea lui. Un succes de casa in Box office-uri, care sa-i aduca faima si avere.
Un eventual succes in Romania, este irelevant pentru el. Chiar daca va vinde 10.000 de exemplare pe bune, tot nu-si va putea acoperi cheltuielile. Doar succesul pe piata internationala de carte justifica investitiile facute.
De aceea sincer, nu prea inteleg efortul lui de a vinde in Romania. Nu era nevoie sa faca acest marketing invaziv, putea sa se duca direct la un editor american cu traducerea in engleza.
Hmm, nu stiu ce sa zic. Incercandu-mi norocul pe piata britanica, nu americana, am mai primit raspunsuri de gen: materialul e bun, dar incearca un succes local mai intai pentru ca imi va fi greu sa-l vand mai departe.
Oare cati autori, din cate tari, nu incearca sa scrie urmatorul Cod al lui Da Vinci, Twilight, 50 Shades? Nu stiu cum e cartea domnului Bergler pentru ca inca nu am citit-o, dar daca pitch-ul catre editori va fi in zona “E urmatorul cod al lui Da Vinci”, cred ca succesul ala local ii va fi mai mult decat util pentru a trece de ceea ce americanii numesc “slush pile”, adica gramada de manuscrise nesolicitate (si in general necitite).
Krossfire,
Asa este cum spui. Un editor strain vrea garantii. Posibil ca asta a urmarit Bergler, sa scoata un bestseller local ca sa negocieze mai usor in strainatate.
Va merge la Frankfurt si va spune agentilor: “in Romania am vandut 10000 exemplare inainte de aparitie cartii, doar precomenzi.”
Cu toate acestea, nu ar fi avut nevoie de stresul din Romania. Ar fi ajuns sa publice 1000 exemplare si atat.
Cred ca depinde si de gradul de incredere pe care il ai in manuscris 🙂
Poate cea mai prost scrisă carte tipărită vreodată în românește.
După ce îți depășești incredulitatea că a fost posibil așa ceva, devine amuzant să cauți următoarea tîmpenie, nu că ar fi greu.
Doar două:
Capitolul 31 unde aflăm de o cameră cu totul și cu totul specială, unică deoarece „întreg peretele încăperii era un geam cu două feţe.” Dumnezeule, un geam din familia bățului de chibrit care, se știe, are două capete!
Sau aflăm despre un personaj, șef în poliția secretă cehă care:
„Descoperise criminalul în serie care se prezenta sub formă de stafie şi împingea bătrâne bogate dc la etaj, găsise câinele ce semăna cu cel din Baskerville, care teroriza un cartier întreg şi gonea turiştii şi, cazul lui cel mai dificil, demascase o conspiraţie pusă la cale de un fost general comunist care voia să îşi elimine urmaşii cu ajutorul unor plante carnivore manipulate genetic, toate cu nume delicate de fete.”
Te-a mancat si pe tine-n fund sa o citesti?
Ai reusit sa o citesti pana la capat? 🙂
Monumental – păcat că nu a mers pe satiră, palmaresul cehului e savuros :))))
Zilele trecute, maestrul Bergler a lansat cartea in Timisoara, la Cartea de nisip. Din pacate am fost plecat la Cluj si nu am putut merge.
Au fost insa cei de la Prima TV care a dat o stire, vezi aici: http://www.primatv.ro/stiri-focus/biblia-pierduta-la-timisoara.html.
Aflam din stire ca zeci de cititori au fost prezenti la eveniment si ca intre timp cartea s-a vandut in 20.000 exemplare.
Un martor ocular mi-a tradus in cifre cati au fost de fapt acesti zeci de fani prezenti la lansare. Au fost pe numarate 23 de cetateni interesati de cartea lui Bergler.
Sincer, nu as fi crezut ca Bergler are doar atat de putini prieteni si membri de familie 🙂
Cartea este proastă. Sincer…bani aruncati…la fel umbrele lui gray. Eu citesc cu placere steve berry sau clive cussler. Din pacate am un obicei prost..Cand ma apuc de o carte o duc pana la capăt indiferent de cat de proastă e. M-am chinuit 8 zile ca sa ajung la un final cretin. Multe date istorice interesante despre Vlad Țepeș. Asta e singura chestie care m-a ajutat să o termin. Iar personajul principal este cam redus..sa nu zic altfel..Cartea începe cum profesorul valer
este luat de la o conferinta si dus la locul unei crime unde erau cărțile lui de vizita…după 3 pagini cand il suna interpolul care fusese la locul faptei se întreabă de unde au numărul de telefon….pe bune??? Pfff…Iar finalul de-a dreptul tâmpit..dimineata cand am terminat cartea am vrut să o arunc direct in tomberonul cu reciclabile.
Profesorul baker am vrut să scriu dar m-a incurcat telefonul..