E mare valva zilele acestea cu “Biblia pierduta”, scrisa de Igor Bergler.
Cartea eveniment, nascuta pentru a fi bestseller national si mondial, a spart deja toate recordurile inca inainte sa fie lansata oficial pe piata. Conform editurii RAO, s-au vandut deja 10.000 de exemplare.
Mai mult decat atat, cartea se bucura deja de recenzii media foarte bune. Ziua de vest scrie de exemplu: “Ca tehnică a structurării subiectului, se apropie de arta suspansului lui Dan Brown, care întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco, dar şi de vechea tradiţie a literaturii de gen americane”.
Am zis sa arunc si eu o privire asupra acestei capodopere contemporane. Ce daca nu am auzit de acest autor, nu poate fi bun? Asa ca m-am dus si am descarcat un fragment de pe site-ul oficial al cartii, aici. Si l-am citit. La finalul celor trei pagini care se doresc a fi reprezentative pentru carte (care ar trebui sa vinda, nu?) nu stiam daca sa rad sau sa plang. Pana la urma m-am enervat si am trimis fragmentul mai multor prieteni (specialisti) din breasla, ca sa aflu ce parere au despre el.
Acesta este raspunsul primit de la unul dintre ei:
“32 de greşeli grosolane este răspunsul provizoriu, iar marja de eroare nu poate să meargă decât în sus, la mai multe adică…
1. Pare scris pe genunchi de un puşti coşuros şi agramat după ce a văzut Machete şi Crimele din Oxford în acelaşi calup HBO sau ceva de gen şi vrea să scrie oarece similar.
2. Funeral în loc de funerar, vreo zece virgule între subiect şi predicat, zulusi în loc de zuluşi, numele personajului central scris Forster pe prima pagină şi Foster pe a doua, “nciun un”, “ar îndrăzni până şi să viseze”, “dar că pentru [ca] aceasta”, “consililiul”: haideţi, cât de cretin sau neglijent să fie cel ce scrie aşa “căcăt”, vorba lui?
… Iar ăsta e un pasaj semnificativ în vreun fel? Pare un bluff a cărui motivaţie nu o prea înţeleg, dar nu puteam nici mort să recomand aşa guvid … Eu trăiesc şi respir prin carte iar omul acela nu a avut şi nu are nimic de scriitor în el. Atâta nas ficţional am şi eu. E la fel de subtil ca celălalt reclamolog, devenit celebru prin chestia cu Star wars la piaţă (ăla de respira greu era tac’su mă).
3. Poate e o glumă proastă în care el face promovarea deşănţată şi altul scrie cartea între timp! Apropo de teoria conspiraţiei! Sau e, pur şi simplu, un speculant de tip fanariot care crede că trăieşte într-o ţară de prostovani ce te roagă să îi fraiereşti. Ceea ce nu este adevărat.”
Ce sa zic, dupa impresia proasta spre jenanta pe care ne-a lasat-o acest fragment (tuturor celor care l-am citit si am vorbit despre el), nu m-am putut abtine sa nu comand si eu bestsellerul anului 2015. De ce? Nu stiu, poate din curiozitate, pentru ca nu-mi pot imagina ca un asemenea produs poate sa fie atat de prost realizat.
Sa fie oare acesta secretul succesului in ziua de astazi?
Sa scrii atat de prost incat sa provoci lumea sa vorbeasca despre tine si prostimea sa te cumpere? (in acest context, cand spun prostime, ma includ si pe mine).
Dacă cifrele sunt reale, mie mi se pare încurajator. Dacă poți promova așa ceva cu succes, ar trebui să fie mai ușor să poți promova ceva bun – e semn că piața românească nu e obișnuită cu campanii promo puternice de carte și răspunde bine.
Eu nu pot crede in cifrele vehiculate, din simplul motiv ca romanii nu sunt obisnuiti cu sistemul acesta de precomenzi.
Pot crede ca un produs mediocru poate ajunge un bestseller in urma unei campanii pro, dar nu pot crede ca in Romania se poate vinde o carte in 10.000 exemplare inca inainte sa apara pe piata (pe baza de precomanda). :))
Acest sistem presupune o anumita maturitate a pietii de carte, care la noi nu are cum sa se fi format.
Sa presupunem ca cifrele sunt doar pe jumatate reale, tot ar fi un imens succes intro piata de carte haotica, guvernata de neincredere in autorii romani necunosctuti.
Problema pe care o vad eu este urmatoarea: daca aceasta incredere venita din partea cumparatorilor nu este sustinuta de un produs pe masura, consumatorul se va simti tradat si pacalit. In opinea mea acest lucru ar dauna grav pietii de carte si asa suferinde. Ar fi inca o lovitura, inca o teapa, care ar hrani si mai mult scepticismul consumatorilor si ar confirma inca odata lipsa de profesionalism din partea editurilor romanesti.
Eu imi doresc si sper foarte mult ca produsul sa fie unul de calitate. De aceea m-am lasat prostit si am cumparat cartea.
Doar daca produsul este de calitate, as avea curajul sa investesc intro campanie asemenatoare pentru produsele noastre.
Din pacate insa fragmentul citit mi-a taiat din acest optimism. Dar nu m-am lasat invins de ratiune. Pentru ca speranta moare intotdeauna ultima… 🙂
Dacă ar implica doar autorul, aș pune pariu că cifrele-s aiurea la fel cum aș pune pariu că citatele personajelor de la Harvard & Co sunt la fel de inventate ca povestea din carte.
Însă stau și mă întreb, când e plină presa online de declarațiile astea, o editură ca RAO ar permite să fie folosită în niște minciuni grosolane? Îmi place să cred că nu.
Autorul a facut cariera in marketing. Nu are treaba cu scrisul.
Recenzile sunt inventate si/sau cumparate, nu am niciun dubiu.
Iar RAO este una dintre editurile cele mai defaimate (in sensul de reputatie proasta) din tara. Pare o combinatie ideala.
Intre timp, proprietarul celei mai mari librarii online din Romania mi-a marturisit ca a vandut in regim de precomanda 15 exemplare (din care un exemplar este cumparat de mine), asta in conditiile in care are pe stoc 500 buc.
In lumina noilor informatii, nu pot crede ca s-au vnadut mai mult de 200 exemplare in sistem de precomanda, in toata tara!
Probabil ca tot tirajul este de 10.000 exemplare, carti pe care le-a impartit RAO in toata tara, la toti distribuitorii de carte, in regim de consignatie, laudandu-se ulterior la presa ca deja s-a vandut tot. :))
Asta se numeste marketing murdar. Din cauza unor edituri de genul acesta, piata de carte din Romania sufera atat de mult.
Ce nu înţeleg cu mintea mea crudă de mediocru. Băi, nene, dacă tot te agiţi şi pui la cale planul ăsta de boom mediatic (care e de fapt un pârţ), de marketing murdar şi tot ce mai faci. De ce nu faci măcar o corectură bună?
Înţeleg că poate n-ai avut cea mai bună idee de bestseller, nici croşetările de cuvinte nu sunt punctul tău forte, dar măcar pune un corector să ţi-o perie!
E ca şi cum ai lăuda o maşină mult peste capacităţile sale reale. Şi după ce că-i proastă, o mai vinzi şi zgâriată şi cu tapiseria ruptă. Dar de ce?
Pai sa vedem daca si cartea e la fel de prastie ca fragmentul. Tind sa cred ca nu. Adica eu inca mai sper ca fragmentul e un accident, ca l-au pus pe site in forma cruda si au uitat ulterior sa-l mai actualizeze. Refuz sa cred ca nu au mai corectat textul inainte de a-l da in tipar, mai ales daca au facut tiraje mari.
Băi Hary, da bă ai dreptate. Am să scriu o carte cu pseudonimul ,,A. Freigedank” , sa vedem ce titlu ii pun, si s-o publici tu. Si sa vedem ce succes are. Adica si partea materială ma intereseaza, dar si valoarea metafizica, valoarea in sine. Da.
Ar fi cartea anului 2016. Dar tu nu esti serios si nu te ti de treaba. Sau extraterestrii nu te lasa, nu stiu.
Ba da, frate, m-apuc de treabă! Să moară mă-sa lu Stallone dacă nu m-apuc de treabă!
Din declaratiile omului, lucrurile ar trebui sa fie incurajatoare (nu de alta, dar am si eu cateva proiecte de gen si tare mi-ar placea sa deschida cineva calea).
Totusi, de la “Eu sunt regizor de film, sunt specialist în naratologie” si “Dacă faci o structură corectă, ea va prinde la public şi, în rest, dacă mai ai şi talent, cu atât mai bine.” (doua lucruri in esenta adevarate – scriitura programatica functioneaza bine pe zona “young adult”) la “zeci de greseli de gramatica” e ceva drum.
Incep sa cred ca o sa o cumpar si eu, tot din curiozitate… si uite asa saltam vanzarea.
Dura partea de critica dar tot m-a facut curioasa.
Am primit astazi cartea.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa o deschid la cap 69 si sa compar textul cu cel din fragmentul descarcat de pe site-ul oficial. Am rasuflat usurat. Pasajul din carte este corectat, nu am mai gasit nicio greseala!!!
Cartea arata foarte bine, hardcover, 558 pag. romanul are are 136 de capitole, plus un prolog si epilog.
Postfata scrisa de traducatoarea Jean Harris m-a facut si mai curios de carte. Zice asa:
“Dupa ce am citit primele pagini, mi-am dat seama ca nu eram obisnuita defel cu genul acesta de roman care tinteste direct spre mainstream si care isi propune, nici mai mult, nici mai putin, sa ajunga un bestseller mondial. Binenteles, am zambit cand l-am auzit pe autor descriindu-mi ambitiile lui. Dar, constienta ca orice este cu putinta, mi-am spus sa-i dau o sansa.
Inutil sa adaug ca, pe masura ce parcurgeam paginile, scepticismul meu se inmuia tot mai tare, palea din ce in ce mai mult, pana cand a fost inlocuit treptat-treptat de un interes crescand, incantare si entuziasm. Deja la pagina 100, cred, eram fascinata total si prinsa atat de tare in mrejele povestirii, incat nu am mai putut sa las cartea din mana. Fusesem cucerita total si definitiv.”
Si mai zice asa catre final:
“Exista riscul pentru cel care citeste aceste cuvinte (nota: se refera la postfata) sa creada ca “Biblia pierduta” e un fel de insailare maniacala a unor citate si referinte culturale care ar putea omori romanul. Nici vorba. Cartea se citeste usor si curge de la sine. Doar ca ofera satisfactii la fel de mari unor tipologii variate de cititor. Vor fi in egala masura incantanti cei care cauta actiune si thriller, pasionatii de conspiratii sau de Dracula sau cititorii mai educati pentru care satisfactiile sunt in alte zone ale textului. Deoarece aceste elemente sunt imbinate de o maniera organica si sunt atat de bine integrate in text, incat nu sar in ochi si nici nu il incurca deloc pe cel care cauta intr-un roman o satisfactie mai frivola.”
Din ce spune doamna Harris, pare a fi romanul total, adica “unicornul” in terminologia lui Vlad, cartea de un milion de dolari.
Pe mine m-a facut si mai curios. O sa revin cu un articol de tip review, dupa ce am citit cartea.
Bazându-mă pe fragmentul respectiv, fără să pun la socoteală greșelile, cartea nu are cum să fie decât prost scrisă și lipsită de orice fel de idee strălucită. Cred că e o înșiruire de șabloane ieftine și personaje la fel, prinse într-o intrigî întreruptă și presărată de salturi ilogice.
Un produs compus fără vreo calitate scriitoricească ci gândit doar ca să pice bine pe o nișă, cu un conținut care să servească drept suport pentru marketingul agresiv nu care să aducă ceva de sine stătător.
Asta e prognoza mea, bazată pe ce-am citit pe site-urile de prezentare și trailere alea cu texte ieftine.
Despre cât o să vândă în schimb nu zic nimic, depinde numai și numai de marketing, că nișa pe care o țintește are public larg și, mai important, cu așteptări foarte ușor de mulțumit. Pe reacții cartea va primi mai multă importanță decât oricare alt titlu al editurii noastre, asta zice ceva despre reușita rețetei de marketing…
E greu, ca sa nu spun neprofesionist, sa dai un verdict bazandu-te doar pe un fragment mic al cartii (3 pagini din peste 540!) si pe niste materiale de prezentare mediocre. Miroase a preconceptie…:)
E foarte posibil ca dupa lecturarea cartii sa-ti confirm prejudecata, caz in care ea se va transforma miraculos intr-un knowledge de tipul “ti-am zis eu ca nu avea cum sa fie ceva de capul ei, ca sa recunosc asta, nu trebuie sa-mi pierd timpul citindo” 🙂
La fel de posibil insa este sa-mi placa.
Evident, vorbim strict de calitatea cartii, de continut, de felul cum este construita povestea, de impresia generala (nivelul de entertainment) pe care mi-o poate lasa cartea in timpul lecturii si la finalul ei si nu de succesul ei de casa. Cu toate ca, in opinea mea, aceasta carte nu va avea succes de casa, daca nu se ridica cel putin la nivelul Codului lui Da Vinci.
Doar un marketing inteligent nu face produsul acesta profitabil din punct de vedere economic, chiar daca va fi bestseller in Romania (cu 5.000 exemplare vandute esti in topul listei la beletristica). Succesul de casa va veni insa daca cartea se va ridica la nivelul asteptarilor consumatorilor de thriller politist, intriga si conspiratii, respectiv dracula horror.
“Pe reacții cartea va primi mai multă importanță decât oricare alt titlu al editurii noastre, asta zice ceva despre reușita rețetei de marketing…”
Asta n-are treaba cu reteta de marketing, ci mai degraba cu faptul ca eu nu pot scrie pe reactii.ro (care apartine de editura noastra) recenzii credibile despre cartile publicate de mine…:)
Da, Hary, nu e un verdict spus la manieră de predicție pro, ci e reacția mea sinceră de cititor, pe baza materialului disponibil, fără legătură cu marketingul pompos și așteptările glorioase.
Adică aș fi ales să nu citesc cartea, la fel cum se întâmplă să las o carte din mâini după primele 20 de pagini, din cauza impresiei inițiale.
Și asta pentru că:
– stilul rămâne același în toată cartea, așa scriam compuneri în generală, nu mă atrage deloc.
– capitolul respectiv are povestea întreagă a unui personaj și e proastă, cu amănunte trase de păr și fără noimă. Nu văd de ce ar fi alte personaje construite diferit.
– erudiția pe care o tot anunță (cum mă să zici de Eco?) e pe niciunde (hai că aici poate e capitolul mai sărac și în rest e plină de trimiteri inteligenta DAR, tot din cauza nivelului de stil, nu au cum să se încadreze armonios în text)
Asta aș gândi eu la prima vedere și aș crede despre carte, ca cititor simplu. Iar asta înseamnă că eu nu-s pe nișă, cartea nu e scrisă pentru mine.
Și asta voiam să adaug – cartea are două elemente extrem de importante pentru orice cartea scrisă prost (pentru niște standarde de critică literară să spunem) dar care vrea să vândă:
1. e ușor de citit, fiind scrisă la nivel de comunicare de bază. Nu e ușor de citit pentru că e scrisă foarte bine ci pentru că e scrisă la nivel de puștism, iar rezultatul, pentru nișa ei, este același – cititul fără efort.
2. e ușor de înțeles (așa cred că o să fie) de către absolut oricine. Vezi, degeaba îi dai unui dacopat entuziast niște cercetări amănunțite de semiotică, etimologie și așa mai departe, că nu-l încălzești cu nimic – dă-i un text scurt și clar /Bucegii sunt centrul magnetic al Universului/ care să susțină măreția pământului natal și gata, ai rezolvat.
De asta spuneam că ține de marketing cartea asta – a fost scrisă pentru o nișă care trebuie să citească ceva ușor, atât ca stil cât și ca idee. Dacă aude nișa de ea și o ia, restul nu mai contează.
Codul lu Vinci nu e departe de stilul ăsta, deși e cu un nivel mai sus. Despre umbrele lui Gray ce să mai zic?
Pentru mine cartea nu e de citit la ce imagine mi-a făcut despre ea. Dacă o să vină recomandări care să mă contrazică, atunci cine știe… pe de altă parte și dacă o să fie un succes de casă, aș citi-o ca să văd așteptările nișei respective.
* schimbăm cărțile editurii cu orice altă carte și vedem că marketingul funcționează. Au anunțat un fals grosolan în vânzări și comunicatul a devenit știre (cea mai mișto chestie pe care poți să o faci pentru reclamă gratuită e să creezi o știre) și de acolo cartea a ajuns să fie discutată peste tot, inclusiv în detaliu, aici.
Din pacate, apropo si de discutia noastra mai veche, in Romania nu prea merge “doar cu marketing”. Daca am fi pe piata de carte din SUA, ai putea spune “cartea asta e o mizerie, dar o va salva marketingul”. In Romania, ai nevoie si de niste carlige bune, dar si de celebrul “word of mouth”.
Acestea fiind zise, cartea se gaseste deja la… chioscurile de ziare din Bucuresti, lucru pe care nu-l gasesc a fi tocmai intelept din punct de vedere al marketingului (respectiva pozitionare la “raft” sau la chiosc, ma rog, sugereaza din start un produs aflat in ultima etapa a ciclului de viata).
K, brandurile personale tot marketing sunt – iar dacă iei brandurile personale care nu s-au construit pe scriitură, cred că o să găsești destule ca să te convingă că se poate numai cu marketing.
Cât despre chioșcuri, pe piața noastră, mai ales când vorbim de nișa populară, nu cred că putem pune egalitate între ajungerea pe DVD a unui film (semn că deja și-a trăit gloria) cu prezența cărții în chioșcuri – ba cred că e o mutare foarte bună și eu aș fi vrut ca o carte scrisă pentru tot poporul să fie prezentă din prima în chioșcuri, pentru că acolo este expusă segmentului majoritar.
O singură chestie mi se pare că nu se potrivește la Biblia Pierdută cu restul strategiei – prețul.
Merge bine Bibila pierduta intre cartile lui Pavel Corut? Cel putin asa tin minte cand mai mergeam la chiscuri de ziare, erau pline de carti ale lui Corut, Octogonul FTW!
Nu, dar sta langa “Grey” 🙂
DVD-urile sunt in general un “follow-up” la perioada de glorie a filmului (din cinematografe). Din ce am vazut, nici cartile de la chioscuri nu-s tocmai “top of the line”, desi carti precum seria “Grey” au aparut destul de repede pe la respectivele “puncte de distributie”.
In general, o carte plasata din start la un chiosc spune ceva in genul “asta e tot, asta e nivelul”, ceea ce, vorba ta, nu e chiar rau pentru ambitiile de vanzari ale autorului, dar pune din start in umbra potentialul artistic al produsului.
dar de direct-pe-DVD ce zici?
Cate filme bune “direct on video/on DVD” ai vazut :)? Eu am vazut vreo 2-3 si cred ca maxim tot atatea decente…
Imi permit sa aduc cateva lamuriri in legatura cu “Biblia Pierduta” . Textul publicat , inainte de aparitia cartii , nu fusese polisat.Greselile nu se regasesc in varianta publicata, sau daca, intamplator, au ramas cateva, pe ici – colo, pot fi trecute cu vederea. Pe de alta parte, fragmentul aparut pe net nu are nici o legatura cu subiectul cartii, e un soi de intermezzo. Eu, sa fiu in locul vostru, as citi cateva pagini din carte intr-o librarie, pentru a nu fi nevoit sa o cumpar daca nu pare interesanta. Daca ati facut comanda intre timp, e foarte bine, urmatoarele comentarii vor fi facute in cunostinta de cauza.Lectura placuta!
“Eu, sa fiu in locul vostru, as citi cateva pagini din carte intr-o librarie, pentru a nu fi nevoit sa o cumpar daca nu pare interesanta.”
Eu, sa fi fost in locul tau, as fi citit comentariile la acest articol, inainte sa dau un asemenea sfat. 🙂
Am spus ca am cumparato, respectiv am constatat ca erorile din fragmentul oferit de autor, au fost corectate in versiunea tiparita.
Problema insa persista. Cum sa oferi pe site-ul oficial un fragment din carte, plin de erori de ortografie si de exprimare? Fragmentul acela nu avea scopul de a promova cartea? Cum sa faci reclama la un produs, oferind un sample de proasta calitate?
Eu unul am spus ca voi citi cartea. Am si inceput sa o fac. Dupa aceea voi reveni cu o parere sincera, aici pe reactii.ro.
(LE)
Pentru cei care nu stiu, Catalin Crudu este cel care a gandit pana la capat intriga cartii (controland logica desfasurarii actiunii). Fratii Crudu, care au colaborat amandoi la realizarea cartii, sunt prieteni de familie de mai mult de 40 de ani cu autorul. Cel putin asa sustine Igor Bergler in “multumurile” de la inceputul cartii.
Am cumparat cartea. Am ajuns pe la jumatate, dar nu e una dintre cartile pe care sa nu le poti lasa din mana, asa ca… o sa mai dureze ceva pana o termin. Ce pot spune e ca din 55,55 lei, cat a costat, doar 5 lei su fost cheltuiti cu folos. La un moment dat, autorul are o perspectiva nemaiintalnita de mine asupra lui Tepes.
In rest… greseli de conceptie, greseli de tehnica narativa, greseli de structura. Nu cred ca va aparea vreodata pe piata americana, cum spera autorul, pentru ca sunt erori care duc la respingere automata la orice casa editoriala serioasa. Poate a doua jumatate sa aiba niste intorsaturi neasteptate, care sa mai salveze ceva.
hary, iata ca mai exista si alte cazuri cand datorita precomenzilor de dinaintea aparitiei unei carti, vanzarile depasesc 10.000 de exemplare, este vorba de maculatura Fluturi. In primele 9 minute de la lansare s-au vandut 500 de exemplare, in 24 ore erau deja achizitionate alte 10.000, sa vezi si sa nu crezi, cel putin asa s-a laudat Libris Brasov. Parca i-a tunat si fulgerat pe autorii agramati, iar distribuitorii de carti se pare ca si-au invatat lectia foarte bine cum sa faca reclama unui rahat invelit in poleiala ca sa scoata banul – numai asta ii intereseaza, restul vax albina. Cel putin maneaua Fluturi mai are si neconcordante in naratiune, pe langa topica frazei dupa ureche si un vocabular ce nu depaseste clasele primare. Ma intreb, de unde apar cohortele alea de cumparatori care arunca banii pe nulitatile astea literare, ca si Biblia pierduta – eu o consider la fel de aiurea scrisa.
Leo, Fluturi e chicklit clasic. Nu e cu pretentii si se adreseaza unui public feminim consumator de telenovele. Autoarea si-a facut un brand personal, cartea se vinde bine, felicitarile mele pentru succes. 🙂
Asta am spus si eu, chestiune de marketing. Succes la vanzari, de acord cu tine, dar maculatura asta e agramata. Banii castigati de pe urma ei nu-i creste valoarea literara, ramane tot o nulitate, cohortele de cumparatori facand parte din semianalfabeti. Ca si in cazul manelelor, se castiga o carca de bani de pe urma prostimii.
hary, citeste aceasta recenzie care prezinta spre final si o radiografie a cititorilor predilecti maculaturilor agramate, vorbeste si despre unii distribuitori de carti care promoveaza incultura numai pentru a scoate bani din orice rahat. Scuze ca insist, recenzia asta este prea bine argumentata, merita citita.
https://www.goodreads.com/review/show/1684454523?book_show_action=false&from_review_page=1
Leo,
E corect ce spui, dar nu vad unde e problema. Da, chicklitul nu are valoare literara, dar are un public numeros si se pare chiar generos.
Ce, semianalfabetii nu au dreptul sa citeasca si sa se bucure de o carte? 🙂
Problemele apar acolo unde nu sunt respectate regulile gramaticale, sintaxa este vraiste si sunt produse pe banda rulanta ineptii sub forma unor filosofeli despre viata. Semianalfabetismul nu are ce cauta in beletristica. Ai citit recenzia pe care ti-am recomandat-o? E destul de clar ananalizat fenomenul asta.
Leo,
am citit recenzia pe Goodreads, insa sincer, nu-mi place tonul moralist, pe alocuri nici argumentele invocate nu ma conving.
Da, si pe mine ma deranjeaza nonvalorile literare si mizeriile beletristice (gen 50 shades, biblia pierduta sau Fluturi), dar ma rezum in a le stigmatiza.
Ma deranjeaza oarecum obsesia aceasta de a creea standarde literare si culturale la nivel de societate si de a canoniza ce ar trebui sa fie citit de public si ce nu.
Da, este trist ca exista atatia semianalfabeti in Romania, si da, este penibil ca o asemenea carte (Fluturi) se vinde atat de bine in timp ce alte capodopere nu ajung deloc sa fie citite.
Am insa tot respectul pentru acesti autori semianalfabeti – respectiv pentru editurile care-i publica – care reusesc sa vanda mii si zeci de mii de exemplare de borhot putitor.
La Bergler m-a iritat mai mult campania de marketing murdara, cu recenzii cumparate care-l puneau pe autor in acelasi plan cu Dan Brown si Umberto Eco. Nu am inteles nevoia si obsesia autorului de a poza in mare scriitor cu un asemenea produs. Bergler si-a finantat si coordonat singur campania.
Nu poti sa te adresezi cititorilor si simpatizantilor lui Umberto Eco cu un produs gen Biblia pierduta, pentru ca dai in ridicol. Bergler insa a dovedit ca nesimtirea si supraaprecierea nu are limite. Modul in care acest stralucitor diamant Bergler a reactionat insa la critica noastra, ne-a aratat ca este doar un veritabil taranete provincial cu apucaturi de mare vedeta mondiala. Bergler si-a dat singur cu biblia in cap.
In cazul fluturilor insa nu vad nimic murdar, nimic ce mi-ar putea starni dispretul. 🙂
Autoarea nu are pretentii de mare scriitoare, nici nu se lauda ca a scris vreun bestseller mondial. Spre deosebire de Biblia pierduta, Fluturii Irinei Binder chiar s-au vandut in numar mare si autoarea se bucura de o comunitate foarte larga de telenoveliste maneliste, care o iubesc si o simpatizeaza. Sincer, am tot respectul pentru ceea ce a realizat fatuca asta. Nu e lucru putin asa ceva.
Ia uite ce a facut fatuca asta ca sa-si promoveze maculatura. Nu este chiar atat de ingenua pe cat vrea sa para, dimpotriva, se foloseste de minciuni si intrigi ca si Bergler pentru a-si crea o imagine falsa si a-i creste popularitatea. Tot ceea ce o intereseaza este sa castige tot mai multi bani de pe urma prostimii, sunt sigur ca e constienta de asta pentru ca din turma aia face parte si ea. Citeste comentariile de pe pagina ei de autor, pe Goodreads, acolo unde anunta ca i-a aparut menaua Fluturi – volumul 3. Ca sa-ti fie mai usor, am copiat eu pasajele scrise de cititorii care au avut probleme cu Irina Binder.
Andrei: `Ma numar printre cei pe care Binder i-a amenintat cu blesteme, jigniri grosolane atunci cand i-am criticat mazgaliturile. Mai mult decat atat, a asmutit impotriva mea haita ei de fani pe care ii manipuleaza intens, m-au reclamat la cei de la facebook iar aceia, de teama sa n-aiba de-a face cu avocatii `divei` cu care ea ameninta pe toata lumea, mi-au inchis contul. Pe pagina mea de facebook scrisesem recenzii negative (apreciate chiar de unii scriitori ce imi citeau articolele de pe fb) despre fenomenul inculturii propagat de scrierile semidocte ale lui Binder.(…) daca eu as fi fost singura `victima` a orgoliilor nemasurate ale `divei`, n-ar fi mare scofala. Binder l-a atacat cu injurii pe facebook (duduia are dreptul asta, in schimb altora nu li sunt permise opiniile) si pe scriitorul Ionut Caragea cand acesta a publicat in revista Luceafarul o recenzie negativa impotriva cartii Fluturi, pe scriitoarea Liana Manzat a amenintat-o ca va face astfel incat sa-i fie retrase cartile acesteia de pe piata (in ciuda amenintarilor, una din cartile doamnei Liana Manzat a avut succes in Spania unde fusese tradusa in limba spaniola), pe alti blogeri (spre exemplu pe Ioana Radu) a hartuit-o cu zeci de telefoane date de avocatii lui Binder pentru ca aceasta sa-si retraga recenzia negativa precum si stergerea comentariilor de sustinere facute de cititorii blogului Ioanei. Sunt multe cazuri de acest fel, oamenii nu-si pierd timpul si banii prin instantele de judecata pentru a se apara de dezlantuirile `divei`.
Liana Manzat: `Da, Andrei spune adevărul cu fiecare rând, așadar și când afirmă că Binder m-a amenințat că-mi retrage ea cărțile din circulație dacă mai comentez la recenziile unde intram să-mi spun părerea. L-a amenințat și pe editorul meu, amenință pe toată lumea, ca să nu mai vorbesc de vocabularul pe care-l are în discuțiile private, precum și afirmațiile ei privind motivele supărării mele pe ea, și nu mă refer la ideea că aș fi invidioasă pe ”faima” ei cât mai ales pe altceva, mai grav, cu atingeri la Codul Familiei, motiv pentru care aș fi putut să o acționez în judecată. Și la jignirile și etichetele pe care mi le pune prin diferite alte bloguri, discuții publice cu referire, nu doar la profesia mea cât și la trecutul meu ce a apărut sub formă de carte. Femeia aceasta murdărește tot ce atinge dar cum putem noi să stricăm turmei care o urmează bucuria de-a se simți ceea ce-o face Binder să se simtă? Este imposibil ceea ce dorim noi, să curățăm spațiul mioritic de genul acesta de ”oi” care ne strică povestea, istoria, cultura, imaginea.
Și așa mai departe…`
Hai ca mi-ai atras atentia 🙂
Zici ca doamna Binder e de genul Bergler? Din cate am putut eu vedea, parea genul cuminte care-si vede de ale ei si ignora criticile rautacioase 🙂
hary, vrei sa zici ca oamenii aia spun minciuni despre comportamentul reprobabil al Irinei Binder? Pe ce te bazezi cand afirmi ca pare genul cuminte care-si vede de ale ei? Cei care au avut probleme cu ea au afirmat clar ca s-au trezit atacati de invectivele Irinei Binder pentru faptul ca indraznisera sa-i critice maculatura. Sau poate ca tu o cunosti pe Irina Binder si de aceea ii iei apararea. Eu iti spun doar atat, ori are dedublare de personalitate (cu unii se poarta urat, cu altii e numai lapte si miere – aia de o lauda), ori nu stie cum sa primeasca criticile ce i-au fost aduse maculaturii Fluturi si reactioneaza exact ca o mahalagioaica.
Leo, am spus ca fatuca pare a fi genul cuminte (nu ca asa ar fi), dar admit ca nu m-a preocupat prea mult persoana si in afara de pagina ei de facebook nu am vazuto activa altundeva. Pe facebook insa are o comunitate mare si frumoasa. Nu o cunosc personal pe Irina.
“Eu iti spun doar atat, ori are dedublare de personalitate (cu unii se poarta urat, cu altii e numai lapte si miere – aia de o lauda)… “:
Te intreb, ce este anormal in comportamentul acesta? Vrei sa spui ca tu te porti frumos cu cei care te jignesc? 🙂
In primul rand ca oamenii aceia nu au jignit-o pe Irina Binder, in al doilea rand tocmai acea comunitate `frumoasa` pe care ea o are pe facebook o asmute in mod frecvent (proliferandu-se jigniri atat din partea autoarei cat si a fanilor sai) impotriva celor care scriu recenzii negative despre maculatura Fluturi.
In ceea ce ma priveste, cand cineva ma jigneste, nu-i raspund la provocari, altfel m-as cobori la nivelul persoanei respective.
Leo,
termenul de jignire este extrem de subiectiv, depinde din ce perspectiva privesti lucrurile. Poti sa jignesti pe un autor doar exprimandu-ti o parere sincera, cum ar fi ca “opera” lui este o maculatura fara valoare. 🙂
Daca autorul criticat are impresia ca recenzia ta este rautacioasa si lipsita de bun simt, poate sa te trateze cu aceeasi moneda, in felul in care el stie sa riposteze. Unii o fac mai elegant si intelectual, altii latra in stil mahalagist si manelist. Fiecare dupa posibilitati. 🙂
Dar sunt de-acord cu tine, autorii care nu stiu sa se detaseze de sentimentele negative provocate de criticile mai mult sau mai putin subiective, isi merita soarta.
Iar in ceea ce te priveste, nu te cred cand spui ca nu raspunzi la provocari, cand cineva te jigneste. Cred insa ca asa iti place sa crezi despre tine ca incerci sa te ghidezi dupa acest ideal in viata.
De ce nu te cred? Pentru ca esti o fire patimasa si luptatoare cu o coarda sensibila la nedreptate, mizerie culturala si decadenta spirituala.
Altfel nu te-ai fi deranjat sa semnalezi cazul Irinei cu fluturii ei aici pe blog, cautand sustinerea si aprobarea mea.
🙂
Nu caut sustinerea si aprobarea nimanui, in fond vorbim discutii pentru ca nu noi schimbam lumea. Si da, am o fire patimasa (desi nu sunt un luptator al dreptatii fiind constient ca m-as lupta cu morile de vant) cand vad cum sunt promovate unele maculaturi agramate. De aceea ii aprob pe cei care combat incultura criticand nonvaloarea Fluturi (vezi comentariile si recenziile negative ale userilor de pe Goodreads).
Vad ca faci o confuzie cand afirmi ca `Poti sa jignesti pe un autor doar exprimandu-ti o parere sincera, cum ar fi ca “opera” lui este o maculatura fara valoare`. Dupa spusele tale ar insemna ca toate cronicele si lucrarile de critica literara (cele intocmite de criticii profesionisti) in care sunt facute praf maculaturile submediocre, n-ar fi altceva decat niste jigniri de drept penal ce s-ar lasa cu procese de calomnie in instanta. Nici vorba, asta-i rostul criticii literare, nu numai de a lauda, ci de a analiza abaterile de la gramatica, sintaxa, morfologie, lipsa de continut literar, inadvertente in naratiune, aforisme `filosofice`inepte ce sfideaza logica elementara, si cate or mai fi. Autorii agramati ce se simt loviti in orgoliu n-au decat sa umble cu avocatii dupa ei, n-au nicio sansa de a le inchide gura criticilor literari atata timp cat este criticata `opera` si nu se aduc injurii la persoana celui/celei care a scris-o. Nicio instanta de judecata nu poate sa abuzeze si sa amendeze/inchida pe cineva pentru drept la opinie daca se aduc argumentatii profesioniste asupra textului literar analizat.
“Dupa spusele tale ar insemna ca toate cronicele si lucrarile de critica literara (cele intocmite de criticii profesionisti) in care sunt facute praf maculaturile submediocre, n-ar fi altceva decat niste jigniri de drept penal ce s-ar lasa cu procese de calomnie in instanta.”
Aici cred ca faci tu o confuzie, eu nu am spus asa ceva. Eu ma refeream la jigniri in sensul de perceptii emotionale (subiective, fara vreo fundamentare rationala) din partea celor criticati, si nu la vreo calomnie cu relevanta penala.
Din pacate, exista foarte multi artisti care nu suporta criticile de niciun fel, indiferent ca sunt bine argumentate sau nu sau scrise de experti in domeniu sau de cititori de rand.
In mod cert, vorbeam de acea imaturitate emotionala, atat de tipica in cazul pseudoartistilor romani, gen Bergler si – dupa spusele tale – Binder, care nu reusesc sa se detaseze de pragul emotional al criticilor aduse, facandu-se de ras in fata celor care inteleg si rezoneaza cu argumentele rationale.
Salutare. Am cumparat si eu cartea, ca tot omul (sa nu zic ca tot prostul) si chiar am reusit sa citesc 100 de pagini din ea, adica cca 20%. Nu mai pot continua. Traducerea in romana este de fapt traducere in romgleza (nu cred sa existe “a scarifica”, “surprise!”, “help”, “smart casual” si alte mizerii asemanatoare in limba romana. Cat despre hotelurile de lux si crime duble si triple la…Sighisoara, hai sa fim seriosi. Orasul ala e un targ de provincie, cu o singura strada mai de Doamne-ajuta! Da, e un burg medieval relativ bine conservat si foarte vine kitsch-uit mai nou, dar, cam atat. In fine, povestea e plictisitoare, actiunea haotica si penibila…ca de exemplu “unii” care sar dintr-un hotel pe o masina de inghetata, in tocuri :))) Regret banii dati pe carte, si n-o recomand nimanui. Sunt egale cu zero cifrele editurii, cartea e, in cel mai bun caz, un partz. Cu toate asigurarile autorului si dublu-cititorului sau fan, care a catalogat-o “perfecta”. Are perfectiunea unui pârț.
Concluzia e de pus în ramă :)))