Cu totii avem tendinta sa dam credit gratuit varstei inaintate. Daca o persoana a trecut pragul de 60, automat „stie ea/el ce face” si „a trecuat prin multe”. In subconstientul general, varsta a devenit garantul competentei. Nu conteaza ca nea Georgel a facut 7 clase si toata viata a spart seminte si a golit peturi. Nu. Daca a incaruntit si mai poarta si ochelari cu lentila din sticla de sifon, clar este om serios si avem multe de invatat de la el. A, si sa nu uitam cel mai important aspect: Daca esti un faiantar de 60 si ceva de toamne, automat ti se cuvine o halca mai babana de respect decat unui inginer de 30.
Asta se observa in special la dulcele grai romanesc. O persoana varstnica se multiplica atunci cand vorbim romaneste. „Ce faci?” se transforma in „Ce faceti?” Ba chiar in „Ce mai faceti?” Cat mai multe cuvinte, sa ne manifestam respectul prin efortul silabisirii copioase.
Dar de ce? De ce secretul competentei se afla in numarul anilor? Experienta poate, dar nici aici nu putem enunta o lema. Alexandru cel Mare o fi fost experimentat cand a cucerit lumea? Batran sigur nu a fost. Si exemple ca el sunt multe, dar nu tinem acum lectii de istorie 🙂 (pfaa… am pus un zambilici. Ce om serios, deci competent face asa ceva?!)
Teoria mea este ca varful capacitatii intelectuale se afla in prima perioada a vietii. Randamentul maxim nu se gaseste printre firele de par carunt. Marile descoperiri ale umanitatii au fost facute de oameni tineri. Tinerii sunt mai competenti.
In toate domeniile in care am activat am fost impresionat de capacitatea si de performantele tinerilor. Nu de experienta celor „trecuti prin multe”. Cei mai buni ingineri, cei mai buni piloti, cei mai buni jucatori de sah pe care i-am cunoscut sunt TINERI. Marii scriitori si-au scris capodoperele in perioada tineretii, nu cand duduiau de experienta. (au fost si exceptii, normal) Nicolae Labis a murit la varsta de 21 de ani.
Obisnuiesc sa joc sah. Imi place sa merg prin parcuri si sa „vanez” experimentati cu parul alb si convinsi ca unul proaspat smuls de la tata mamei nu poate emite pretentii. Si imi place sa le vad mana tremuranda pe piesele zoite de transpiratia sfarsitului iminent. Stiu ca e gata, stiu ca vor primi mat in trei mutari. Dar continua sa joace, sa mute cu degetele inclestate, sa le tremure buzele si sa spere ca poate ii salveaza lipsa mea de experienta. Niciodata nu am pierdut un meci de sah impotriva unui „experimentat” cu parul alb. Toti cei care m-au invins pana acum au avut sub 45 de ani.
Noul campion mondial de sah se numeste Magnus Carlsen si are 22 de ani. La varsta de 13 ani a devenit Mare maestru, adica a primit cea mai mare distinctie din sah. Tot la varsta de 13 ani, Carlsen l-a invins pe experimentatul campion Anatoly Karpov.
Mor când văd câte un om din ăsta punându-se automat într-o poziție de superioritate, deși de cele mai multe ori viața a trecut pe lângă el sub toate aspectele care nu presupun să mânce, doarmă, fută.
Evident dacă nu te ploconești rapid vine teoria, la care eu răspunde de obicei prompt – de ce crezi matale că dacă ai făcut umbra pământului degeaba un secol meriți un premiu sau poți să dai lecții? dacă un veac întreg n-ai reușit să înveți atâta lucru (depinde despre ce eroare de comportament e vorba) îți dai seama ce tărtăcuță goală ai?
Mă piș pe el. Șahul e joc de femei. Nea Giovanni la 61 de ani îți da marți la table de te caci pe tine.
Daaa, se pricep femeile la sah ca la spart lemne cu securea 🙂
Mă bate vântu mă bate
Și din față și din spate
Rău mă bate vântu fraaaaateeeee!
Solo!
http://www.youtube.com/watch?v=ilFKuBI3xUY
Sint de-acord cu tine: doar in tinerete se pot obtine cele mai bune performante intelectuale, de-acord ca tinerii sint capabili sa proceseze informatii mult mai complexe decat batranii.
Organismul uman functioneaza cel mai bine si da randamentul maxim in perioada 14 – 30 de ani.
Dupa varsta de 35 de ani, nu mai exista procese evolutive, ci doar degenerative in organismul nostru.
Dar tu pui problema gresit si incurci borcanele.
Ce legatura are respectul fata de oameni cu inteligenta lor?
Ce legatura are respectul fata de batrani cu nivelul lor de pregatire?
Nu, nu respectam batranii pentru ca ar fi mai inteligenti sau mai competenti decat tinerii, ci pentru ceea ce reprezinta ei pentru noi.
Respectul in opinea mea, nu are nicio legatura cu capacitatea intelectuala sau fizica a unui om. Si nici cu varsta lui.
Respectul este strans legat de latura emotionala a noastra (merge mana-n mana cu dragostea, simpatia sau cu frica, intimidarea), si mai putin de cea intelectuala sau rationala.
Sunt de parere ca respectul ti-l castigi, nu numai prin performanete personale (intelectuale sau fizice), ci mai ales prin felul in care te comporti cu cei din jurul tau sau cu rolul pe care ti-l asumi.
Poti sa castigi respectul altora prin faptul ca esti un om suportiv, bun la suflet, dar in rest sa fi un tip banal, un faiantor miop, de exemplu.
Si poti sa nu te bucuri de respectul oamenilor, daca esti un inginer la 30 de ani, mustind a inteligenta, pentru simpul fapt ca esti un arogant infatuat.
Respect un batran, poate doar pentru faptul ca nu mai este in puterile tineretii lui, dar este multumit de ceea ce a realizat in viata. Tot asa respect un copil, care inca nu stie sa se descurce singur, dar stie sa se bucure de fiecare clipa.
Ii respect pentru ca simt ca am ce invata de la ei. De la batran multumirea de sine, de la copil bucuria de a trai.
Consider ca este o capacitate sa poti vedea dincolo de aparente, sa poti descoperi in oamenii din jurul tau suficiente motive pentru a-i putea respecta.
Aceasta capacitate insa vine odata cu varsta.
Modul acesta de a privi lucrurile, nu puteam sa-l am la 25 de ani, pentru ca-mi statea propria inteligenta in drum…
Problema mea este cu cei care cred că vârsta le dă niște drepturi în plus și cumva o poziție din care ei pot să-ți arunce spre tine orice fel de tâmpenie sau pretenție iar tu trebuie s-o accepți pentru că el știe mai bine, chiar dacă toată viața a tras la măsea sau a muncit niște chestii care nu au implicat absolut nici o activitate neuronală care să-l califice pentru cugetări de mare valoare…
Pe ăștia nu am cum să îi respect pentru că văd în ei tinerii pe care nu îi respect, văd în ei exact genul ăla de om prost, nesimțit și băgăreț de care mi-a fost scârbă toată viața – nu pentru că omul nu e vreo eminență cenușie ci pentru că e lipsit de bun simț și de măsura proprie.
Vârsta îmi arată doar o viață întreagă de conduită de genul ăsta. Când vârsta îmi arată altceva atunci vine și respectul, la fel cum vine respectul pentru un puști de 12 ani care face ceva ce mă face să mă uit admirativ sau se poartă într-un fel care îmi arată că o să fie un om de genul căruia mi-ar plăcea să am alături.
Înțelegi ce vreau să zic? Comportamentul la o anumită vârstă e ca un fel de indicator chimic – ai ajuns la 70 de ani și crezi că doar asta te face valoros înseamnă că ai fost un individ care nu mi-ar fi câștigat niciodată respectul și dacă ai pretenția să ți-l ofer doar din cauză că te caută moartea pe acasă o să ai o mare surpriză – ai ajuns la 70 de ani și te comporți ca un domn, ca un om adevărat (așa cum înțeleg eu unul) vine și respectul – FĂRĂ SĂ MI-l CERI FĂRĂ SĂ TE PORȚI CA ȘI CUM AȘ FI OBLIGAT SĂ TE RESPECT.
CUm te comporți la o vârstă îmi arată cum te-ai purtat o viață și mi te poate face extrem de simpatic sau extrem de antipatic.
Este noapte in Taramul Moldovenesc. Nu am capacitatea de a dezvolta ideea. Dar Vlad are dreptate. Exact asta am vrut sa transmit. Nu am zis vreodata ca respectul are legatura cu inteligenta, bla, bla. In fine, e cum a zis Vlad.
Dani, posibil, insa la mine a ajuns altceva.
Tu zici asa:
“Cu totii avem tendinta sa dam credit gratuit varstei inaintate. Daca o persoana a trecut pragul de 60, automat „stie ea/el ce face” si „a trecuat prin multe”. In subconstientul general, varsta a devenit garantul competentei. Nu conteaza ca nea Georgel a facut 7 clase si toata viata a spart seminte si a golit peturi. Nu. Daca a incaruntit si mai poarta si ochelari cu lentila din sticla de sifon, clar este om serios si avem multe de invatat de la el.”
Faptul ca tu pornesti de la ideea ca toti tindem sa le acordam credit gratuit batranilor si ca majoritatea oamenilor ii respecta pe batrani pentru ca ar fi mai competenti si mai inteligenti, imi arata ca pleci de la o premiza gresita. Nu, nu de aia ii respectam pe batrani…
Dani, mie, prin aceste fraze mi-ai transmis, ca un batran care a spart seminte si a golit peturi toata viata, nu merita respectul nostru.
Cel putin nu mai mult decat un inginer in varsta de 30 de ani.
Tot articolul incerci sa explici ca tinerii sunt mai destepti si mai competenti decat batranii si ca din acest motiv ar merita mai mult respect.
De aceea am zis ca ai incurcat borcanele.
Vlad s-a simtit oarecum “vizat” dupa comentariul meu (cu toate ca eu ti-am raspuns tie) si a tinut sa precizeze in ce conditii (din punctul lui de vedere) batranii nu merita respectul nostru.
Da, Vlad, am inteles despre ce vorbesti…:-)
Mai ales ca in principiu nu ai facut altceva decat sa descrii frumos, cam ce am zis eu, adica ca respectul are si o latura meritocrata, ca el trebuie castigat si ca nu vine gratis la pachet, nici cu inteligenta, nici cu varsta.
Ce observ eu la voi (Dani si Vlad), dincolo de faptul ca sunteti doi oameni extraordinari (la care eu tin foarte mult), este tendinta de a desconsidera oamenii mai prosti, mai needucati, generic pe cei care nu corespund standardelor voastre inalte. Ba chiar va simtiti agresati de ei in lumea voastra ideala, atunci cand va intersecteaza drumul.
Asta mie imi arata ca va scapa un amanunt important in viata si anume:
dragostea fata de oameni!
Hary, eu iubesc in felurite moduri oamenii. In special pe cei de sex slab 🙂
Serios acum. Chiar iubesc oamenii. Am prieteni din multe “paturi” sociale. Am iubit si iubesc oameni, indiferent de educatia lor. Bunica mea e analfabeta si o iubesc enorm. Nu pentru ca e bunica mea, dar pentru tot ceea ce a facut. Si ca ea sunt foarte multi care merita nu neaparat dragostea, dar macar respectul meu. Eu fac parte dintre aia care nu isi smulg parul din cap cand vad ce a votat poporul. Ii inteleg. E dreptul lor, e optiunea lor si, de cele mai multe ori, nu e vina lor.
Dar articolul meu este despre cu totul altceva. Faptul ca respect un analfabet de 60 de ani nu ar trebui sa ma impiedice sa ii dau prioritate unui inginer de 30. Despre asta este vorba, nimic mai mult. Daca doua persoane cu educatie similara candideaza pentru acelasi post, cel cu 10 ani mai batran nu ar trebui sa aiba un avans din start. DOAR PENTRU CA E MAI BATRAN. Batranetea nu este garantul competentei.
Si urasc/dezavuez toate cliseele astea care s-au format in jurul mitului experientei ce decurge automat din batranete.
ce facusi, Dani?
Mai intai imi zici asa:
“Vlad are dreptate. Exact asta am vrut sa transmit. ”
Si acum imi spui asa:
“Am iubit si iubesc oameni, indiferent de educatia lor. Bunica mea e analfabeta si o iubesc enorm. Nu pentru ca e bunica mea, dar pentru tot ceea ce a facut. Si ca ea sunt foarte multi care merita nu neaparat dragostea, dar macar respectul meu…”
Vlad nu suporta oamenii care nu se ridica la standardele lui. El este un luptator activ impotriva prostiei umane, un batman veritabil in apararea “bunului simt” si un militant devotat al comportamentului social adecvat.
Nu stiu ce iti dau astia in Moldova sa bei, dar sa stii ca nu-ti face bine:-)
Asta mie imi spune ca ori articolul este scris provocativ, fara sa aibe o sustinere emotionala din partea ta, ori tu incerci sa ma aburesti cu dragostea ta fata de oameni.
Exemplul cu bunica nu prea este concludent (familie), dar sa stii ca eu tind sa cred mai degraba ca ai scris articolul pentru generatia tanara care nu se simte corect reprezentata de cea in varsta…:-)
Daca stau mai bine sa ma gandesc, tu nu esti genul care militeaza pentru ceva anume. Tu esti mai detasat, si te cred cand zici ca in sufletul tau are loc toata lumea, asa cum este ea.
Ai reusit sa ma “pacalesti” cu articolul tau, m-ai provocat sa-ti raspund dar ma bucur totusi ca am reusit sa-ti ating coarda sensibila…:-)
Insa nu pot sa nu comentez finalul comentariului tau, care incearca sa-i dea articolului un pic de sens (ca sa nu para doar provocare), mai precis propozitia asta:
“Daca doua persoane cu educatie similara candideaza pentru acelasi post, cel cu 10 ani mai batran nu ar trebui sa aiba un avans din start. DOAR PENTRU CA E MAI BATRAN. Batranetea nu este garantul competentei. ”
Mai superficial de atat nu puteai sa fii. Stiu, ora inaintata, vinul moldovenesc…:-)
iti spn cum vad eu lucrurile:
Daca este vorba despre un post in zona operativa al unui proiect, il prefer intotdeauna pe un tanar, in detrimentul unui batran. Pentru ca un tanar da randament mai bun decat cel batran.
Daca este vorba despre un post de conducere, unde este raspundere mare si se iau decizii, prefer un om mai in varsta, in detrimentul unui tanar.
Plecand de la ideea ca amandoi au competente similare, eu il aleg pe cel batran.
Te las pe tine sa-mi spui de ce.
Va este cunoscuta sintagma “nu ai tu ani de viata cati am eu de munca”?
De 9 ani de cand lucrez in compania cred ca am auzit-o de zeci de ori. Ori de cate ori intrii intr-o disputa de idei cu o persoana mai invarsta asta iti e dat sa auzi, ceva la genul “ideea ta oricum e proasta in comparatie cu a mea, pt ca eu am vechime si stiu mai bine”. PUNCT
Păi cum altfel?
Hary, mai trebuie să curgă ceva kilometri de pahare de vorbă și apă tare, până să ajungem să ne cunoaștem bine… pentru mine combinația de om simplu și cu bun simț este ceva atât de plăcut de urmărit că sunt în stare să stau s-ascult așa un individ ore în șir fără să scot o vorbă (mai ales dacă e bătrân și are ce povesti).
E adevărat ca om simplu nu înseamnă om prost și e adevărat că nu ascult cu aceeași plăcere pe cineva care ticăie din 2 neuroni, dar nu am probleme să o fac dacă – și aici vine problema mea – omul nu se bagă în chestii care îl depășesc, nu are pretenția că știe el mai bine, cu alte cuvinte nu e fudul de prostia lui…
cu asta am o problemă cu prostul fudul și are legătură cu fuduli nu cu prostia, eu dacă nu mă pricep la motoarele cu injecție de ce pot să tac și să ridic din umeri pe subiect și unu care e tâmp cu crăci și nici nu știe ce înseamnă cuvântul respectiv tre să-și dea cu părerea? – marș, mă :)))
Vlad, pai ce facem atunci, ca tu nu bei:-))
In spatele fiecarui om pe care tu il consideri fudul si prost pentru ca-si da cu parerea, fara sa se priceapa, se ascunde o persoana ca tine si mine…
De foarte multe ori ne spunem parerea avand impresia ca ne pricepem mai bine. Pana vine un specialist si ne da peste nas, dandu-ne impresia ca suntem mici pe langa el. Din perspectiva specialistului putem parea prosti si pe deasupra si fuduli.
Unii au impresia ca se pricep la toate, altii doar la anumite lucruri. Insa toti avem cel putin un domeniu in care ne simtim superiori si incercam sa aratam acest lucru.
Binenteles ca nu putem avea simpatii cu cineva care este evident mai prost decat noi (mai prost pregatit sau cu neuroni lipsa, cum zici tu), dar se crede mai destept. Inevitabil, ma confrunt si eu cu oameni de genul acesta. Dar, dupa ce m-am asigurat cum sta treaba, nici nu apuc sa-l urasc, sau sa-l jignesc pentru ca mi-a stricat ZENul, pentru ca incepe sa-mi para rau de ei, ca nu pot mai mult si ca sint blocati in “prostia” lor.
Exact cum a zis si Dani, de cele mai multe ori, nu e vina lor.
Uite, cel mai recent exemplu, Arhi. Pentru mine este fix genul descris de tine. Fudul si prost. Lipsit de orice bun simt. Pe alocuri este de-adreptul asocial in comportament. El le stie pe toate, se baga in seama cu toate. Nu accepta sfaturi de la nimeni, nu accepta alta parere, decat a lui. Pentru ca el stie mai bine, si tu nu ai cum sa fii mai bun. Daca vii cu argumente, te ataca gratis si te face troaca de prosti, te jigneste, te calca in picioare. De ce? Pentru ca este fudul si prost.
Cu toate acestea, Arhi poate fi o persoana buna la suflet, calda, empatica, devotata (daca i te supui si te lasi condus de el). Este un parinte model, are o familie frumoasa. Are un oarecare succes cu arhiblog-ul. A strans o comunitate frumoasa in jurul lui.
Lumea il iubeste, invidiaza si-l respecta pentru ceea ce face.
Daca vrei asa, eu il compar cu Jiji Becali, intruchiparea omului fudul si prost in Romania.
Pe deoparte vezi cum musteste prostia in el, dar el le stie pe toate, pe de alta parte este o persoana foarte empatica, buna la suflet, care a ajutat multa lume.
Ce vreau sa zic este ca in orice om se ascunde un motiv pentru care merita sa fie respectat si chiar iubit.
Eu, odata cu varsta am invatat ca este foarte usor sa-l dispretuiesti pe un om, plecand de la felul lui de a se comporta in societate. Si mult mai dificil sa gasesti un motiv pentru care sa-l respecti.
Eu il respect pe Arhi ca si om, nu am nici un resentiment fata de el (chiar daca-l mai dau de exemplu negativ si il mai arat cu degetul uneori), pentru ca pana la urma el a pierdut, nu eu. Atata a putut, atata a facut.
Eu pentru mine stiu ca nu ma voi mai incurca cu el, nu voi mai face nici un fel de business cu el. Iar prieteni nu am fost niciodata.
1. Subiectul e prea îndrăzneț pentru un blog. E nevoie de o carte sau de un serial în 20-30 de episoade în care să fie tratate mai multe tipologii, cu toate ramificațiile de rigoare. Tratarea fugară în câteva zeci de rânduri este expusă criticilor, pentru că nu poate acoperi niciun adevăr constatat științific sau empiric.
2. Titlul ”Batranetea nu te face mai destept” e o axiomă. Sau chiar un truism. Nici nu mai era nevoie de un articol după el. Știm bine cum e cu procesele degenerative ale creierului.
3. Oricum, eu aș fi schimbat titlul, deoarece nu cred că există un curent de opinie, nici măcar printre vârstnici, care să oglindească această idee. Vârstnicii pe care îi cunosc eu nu își arogă defel vreo superioritate dpdv al capacității intelectuale, ci numai din perspectiva acelei înțelepciuni pe care ți-o dă experiența. Și, iertată-mi fie părerea, de multe ori realizăm și noi, încă tinerii, că au avut dreptate. Pentru că experiențele noastre nu sunt fundamental diferite de ale lor. Greșelile noastre nu sunt fundamental diferite de ale lor. Numai că așa e natura umană: oamenii preferă să învețe din greșelile proprii. De aceea se tot repetă istoria, atât la nivel individual, cât și la nivel de comunități.
Mă opresc aici, pentru că depășesc dimensiunile unui simplu comment pe un blog respectabil, în ciuda divergențelor exprimate.
Bine punctat. Bravo.
Legat de dimensiunile unui comment, spre deosebire de alte bloguri, aici commenturile pot fi mai lungi decat articolele si culmea, se si citesc:))
Legat de divergente de opinie: noi incurajam acest aspect.
Poate, poate prindem o idee care ne inspira si ne pune mintea la contributie…:-)
Merci, Hary, deși cred că nu am emis nimic savant, ci doar niște considerații de bun simț. Nu combat nihilist autorul articolului, el scrie bine de obicei și promit să vin și cu commenturi apreciative cât de curând. Deocamdată, mai adaug doar următoarele:
Când am scris ”să fie tratate mai multe tipologii”, m-am referit la necesitatea de a-l plasa pe Alexandru cel Mare într-un cu totul alt tipar decât pe Magnus Carlsen. Tu ai scris foarte bine:
”Daca este vorba despre un post in zona operativa a unui proiect, il prefer intotdeauna pe un tanar, in detrimentul unui batran. Pentru ca un tanar da randament mai bun decat cel batran. Daca este vorba despre un post de conducere, unde este raspundere mare si se iau decizii, prefer un om mai in varsta, in detrimentul unui tanar.”.
Dar Alexandru a fost o excepție. El a beneficiat și de o educație intensivă de la Filip al doilea, educație pe care niciun alt macedonean nu a primit-o la vremea respectivă. Iar accederea lui la conducerea Imperiului Macedonean a fost facilitată și de asasinarea surprinzătoare a lui Filip, altfel ar fi ajuns abia după 30 de ani să preia hățurile imperiale. (Iar 30 de ani era o vârstă înaintată pe vremea aceea). În plus, fișa postului său a presupus multă acțiune, deci – zona operativă despre care scriai tu mai sus. Firește, a fost și un geniu al strategiei militare, dar, fără educația tutelată de Filip, nu știu dacă istoria l-ar fi consemnat printre legende.
Și dacă am face o medie de vârstă a marilor strategi ai istoriei trecem lejer de vârsta de 30 de ani, vârstă considerată înaintată până acum 100-150 de ani. Iar despre președinți de țară sau prim-miniștri sub 40 de ani nu prea am auzit până acum. E adevărat, pe de altă parte, accederea la funcții publice presupune mulți ani de rodaj pe lângă ”seniori”… ȘI UITE CE ZICEAM: ne-ar trebui un serial ca să scărmănăm subiectul pe toate părțile, că apar ramificații la tot pasul…
În contrapartidă, Magnus Carlsen este tot o excepție care apare odată la 10-20 de ani (ca Bobby Fischer sau Gary Kasparov). Și să amintim și de Florin Gheorghiu al nostru (singurul jucător mai tânăr decât Fischer care l-a învins pe acesta într-o competiție oficială!)… Oricum, șahiștii ori explodează la vârste fragede, ori se plafonează în zona de mijloc. La ei e valabilă teoria cu vârsta, ”bătrânilor” le ruginesc rotițele, șahul solicită creierul la maxim.
Hai că m-am pierdut în altele, dar sunt și eu pasionat de șah…
Concluzia e ceea ce am citat mai sus, din tine. Și termin aici, că nu am timp nici măcar de blogul meu, așa că nici commenturilor de pe alte bloguri nu le pot conferi statutul de profunde judecăți de valoare. Dar mă bag și eu în seamă când simt că e ceva de adăugat.