În Popești Leordeni nu există școli, licee și trotuare. Unii îl numesc un “cartier dormitor” sau viitorul ghetou al Bucureștiului. Până să-l pășească tremurânzii încălțați în pungi, mă hrănesc din absurdul ce-i umple zările: supradoză de kitsch sau suprarealism? Botezatu Beauty Center, Chic Boutique, Classic Beauty Lounge sau Kitty Beauty Salon între aprozare care vând găini, brânză, cuie și porumb fiert.
Peste genele false de beauty kitty se așterne cimentul șantierelor care separă Leordeniul de pălămidă. Este un sat cu blocuri și metrou. Universul David Lynch cu iz de copită arsă; Te scurgi într-un delir inoperant căutând potcovăria printre termopane și alarme.
Pentru mine este diaspora Bucureștiului. Aici au votat leordenenii mei luna trecută:
În restaurante se fumează. Fără excepție, cu liniște în suflet și fum vârtos de antracit. Grupurile din restaurante au număr egal de bărbați și femei. Familii tinere consolate cu searbăda viață de cuplu plănuiesc și zămislesc. Plimbă copii în șantierul fără școli, fără trotuare, fără rădăcini.
Cărucioarele bebelușilor lunecă printre mașinile de gunoi și mușcă prin intersecții călcâiele priorității. Leordenenii mei au asaltat secția de votare, vor să schimbe ceva! Cu toții mușcă din priorități în prea puținele intersecții.
Bezna nopții este pentru cartier o mantie a normalității. În blocurile noi încă nu s-a îmbătrânit, nu s-a murit; nu avem fantome să ne apere, să împungă nimicul care stă la pândă. Într-o noapte se va ridica din pălămidă și ne va cuceri, va roade ruinele Chic Butic Kitty Beauty Brânză Cuie. Și va pleca flămând pentru că a mestecat moloz chior.
