Vinovaţi pentru disfuncționalitatea României

romania

V-aţi întrebat vreodată de ce aproape nimic bun nu s-a întâmplat în ultimul sfert de secol? În afara unor timide creşteri economice, pompate cu forţa de Uniunea Europeană, România a simţit doar dezamăgirea sistemelor retrograde. Incapabili să construim un spital, să terminăm o autostradă, să ne plătim medicii şi profesorii; incapabili să găsim drumul spre normalitate, după 27 de ani.

Senzaţia mea este de periodicitate, de cercuri desenate cu tălpile în nisipul deşertului. Sau, mai în ton cu mohoreala anotimpului, de câine plouat care se învârte în jurul cozii, până se prăbuşeşte leşinat de foame.
Am trăit dezamăgirile cu repetiţie, ne-am antrenat să ratăm, să fim pierzători, până când disfuncționalitatea României a devenit normalitate.

Vinovatul identificat de mine este binomul. O colaborare malefică între politicieni şi presă: Binomul politică – mass media. Ei ne-au “condus” şi “informat” în postcomunism, ne-au ţinut în beznă fie din incompetenţă, fie din interes.
Continue reading

Cărţile care ne-au eliberat

martinica

Cărţile copilăriei, refugiul nostru, portalul iluzoriu care ne teleporta de fiecare dată într-o altă lume: străină, hipnotică, eliberatoare.

Nu ştiu ce mai ajunge astăzi în mâinile copiilor, pe lângă Martinică ori poznașul cuplu Bombardel şi Murdărica.
bombardel

Poate, într-un moment de exalaţiune publicistică (la nişte beri), autorul trilogiei Ronţ ne va oferi câteva picanterii din piaţa de carte destinată copiilor.
Continue reading

Să vină americanii!

circ5

Mike Tyson, la pupitrul Parlamentului, lângă drapelul României, jucându-se cu un ciocănel de lemn. Jubilează, se simte puternic, ciocănelul probabil îi aminteşte de instanţa SUA şi de condamnarea pentru viol.

În jurul lui, gărzi de corp, prieteni, fani şi sute de jurnalişti care au năpustit în Casa Poporului. Bineînţeles, în interesul şi de dragul poporului – Acasă, milioane de poporani îşi privesc casa şi oaspetele de onoare.

Cei trecuţi de prima tinereţe îşi amintesc cum au ridicat-o: fiecare a cărat un bec, o placă de marmură, o yală de aur. Melancolici, dar mângâiaţi de brizele mândriei. Rugăciunile lor şoptite pe ascuns în vremurile comuniste au trecut oceanul. În sfârşit, au venit americanii în casa noastră, în casa poporului!

Aşa arată un rezumat romantic al caraghioslâcului grotesc promovat ieri de întreaga suflare media. Depăşind romantismul, ce s-a întâmplat de fapt? De ce ne-a vizitat Mihai Cap de Fier? Omul a fost sincer, nu s-a complicat cu eschive şi dedublări.
Continue reading

Toamna vine la cinci ani

Mai jos de buza izlazului, pădurile se scufundă în mărăcinii plini de praf. Iepurii sunt gri şi mărunţi, şoarecii rod rădăcini uscate, smulse din crăpătura brazdelor. Începe câmpia. Peste pământul din vale al ţaţei Raida, raţele şi-au făcut culcuş printre snopii de stuf şi noroaie. Trag la apă. Aici Oltul clocoteşte într-o deltă mlăştinoasă. E mlaştina unde Dracu şi-a făcut casă. Şi a înghiţit gâşte, porci, vaci, oameni, lăsând în urmă cruci ruginite, cu poze şterse de soare şi ploi; simple trofee. În depărtarea prăfuită, un martor îngrozit: teiul hâd, borna satului Olanu.

20161002_143346

Cea mai mare plăcere a ciobăneştilor germani sunt drumeţiile lungi prin mărăcini şi buruieni macerate în aburelile toamnei.
Continue reading

Înapoi în Bucureşti II

dani-oaie“Câteva ore şi beri mai târziu, mă hlizeam cu prietenul Marcu la o masă de plastic, ascunsă sub ceţuri înecăcioase de mici carbonizaţi. Soarele mi-a stors scalpul şi mi-a vlăguit scaunul lăbărţat sub a pa… ori a cincea halbă. Îmi place să fac echilibristică, ameţit pe muchia pieţei imunde.

Doi fraţi măslinii, cu pantaloni sfârtecaţi şi bust dezvelit, se înjură de mamă. Ăla mai mare, la vreo zece ani, urlă cu degetele încleştate pe coaste; îi poţi număra fiecare oscior, ca la o carcasă de câine putrezit. Din coastele afumate i-a crescut o burtoacă balonată, cu pielea întinsă, gata să pârâie. Urlă la mă-sa, a renunţat la intermediari şi o înjură direct.

Asta îl ignoră şi urlă la rându-i spre oamenii care ies de la metrou: „Banane aveeem! Cinci lei mănunchiul, banane aveeem! Şosete aveeem!” Are burta la fel de expandată, acoperită parţial de un maiou cu brizbrizuri aurii şi cruste de jeg. Lasă bananele să tihnească pe un tomberon, îşi scuipă în palme, frământă, masează în jurul buricului ţuguiat. Se pregăteşte să-l toarne pe-al treilea.
Continue reading

Mântuiala statului

De doi ani jumate, cei peste o sută de mii de locuitori ai cartierului Berceni sunt zilnic testaţi psihologic. Puşi în condiţii extreme de disconfort psihic, chinuiţi, subiecţii experimentului încep să crape. Nu degeaba avem ditai spitalul de nebuni în mijlocul cartierului.

Cea mai bună metodă de tortură, supliciul suprem gândit de administratorii experimentului presupune o intersecţie şi fonduri europene. În mai 2014, au început lucrările la pasajul Piaţa Sudului. Cu ocazia asta, s-a blocat complet cel mai important nod rutier al cartierului. Şi se stă, la propriu, o oră în intersecţie. Stai o oră ca să deschizi poarta cartierului. Te uiţi la poartă ca viţelul şi rumegi.

Termenul iniţial pentru tăiatul panglicii a fost finalul lui 2015. S-a amânat pentru jumatea lui 2016, apoi finalul lui 2016. Iar vara trecută, a venit proaspăt-unsa Firea să ne anunţe că mai devreme de 2019 nu se poate. Hai, decembrie 2018, prin eforturi urieşeşti.
Încă doi ani jumate de rumegat în interesecţie. Muuu!
Continue reading

Înapoi în Bucureşti

cocosBucureştiul toarce sub soarele gingaşului mai – degete vaporoase întinse în alifia de liliac îi scarpină burtica, gâtul, astupă crăpăturile crestate de vânt. Esenţe florale încolăcesc ghirlane, întinse din jet stream-uri până sub brazdele grase, răsturnate în bombeul trandafirilor. Ultimul orgasm al primăverii stropeşte ochi, nări, aripi şi viermi, din cer în pământ.

De câteva zile, au apăurt prin parcuri bustierele dezvelite, picioarele lungi, încordate în tocuri cui şi norii de pudră, rămaşi în urma maratonistelor de weekend.

Se apropie sezonul cu mare şi soare, cu abonament la zumba, zi de biceps şi zi de fese, cocktailuri sorbite în piscină, ritualul instinctului pur şi primar – adulmecarea coţăitoarei, călăritul animalic – poleit în preţiozitate, sufocat în mrejele artei de nişte minţi schilodite, scurtcircuitate în curentul evoluţiei. „Ahhh, ohhh, daaa, nuuu, mai vreau, pe noadă! Pe faţă! Pe mâine. Te iubesc!” toate adunate într-un potpuriu burlesc, sublim pentru noi, vulgar pentru restul.
Continue reading

Dezbaterea homeschooling, o aberaţie socială

analfabetism

Spre uluirea mea candidă, observ că speţa homeschooling a devenit un fenomen, un motiv de sfadă şi volbură naţională. Am ajuns într-atât de implicaţi în dezbatere, că admitem legitimitatea celor două tabere: pro şi anti homsculing.

Din punctul meu de vedere, al cetăţeanului trecut prin mai multe schooling-uri, dezbaterea nu este doar excentrică şi derizorie. Mi se pare nocivă, în contextul nostru de băltire. Voi explica imediat contextul, după încadrarea raţională a homeschooling-ului.
Continue reading

Toţi calicii se visează belferi

Pentru mine este sărbătoare la fiecare meci jucat de Steaua în cupele europene. Mă răsfăţ câteva minute într-o agenţie de pariuri sportive, apoi caut prima cârciumă cu bere şi televizor. Dar nu despre calicia mea vreau să povestesc.
Aşa arată cârciumioara în care am sărbătorit lupta de la Ankara:

ospatar

La finalul luptei, terenul încă nu se prefăcuse în mlaştină, iar paşa lor avea toţi dinţii. Eh, poate data viitoare.
În acelaşi salon cu mine, înfulecau pe nerăsuflate mesenii pozaţi, plus încă două mese care n-au mai încăput în cadru. Ştiţi câţi chelneri aveau în grijă tot ospăţul?
Unul singur.
Alerga săracul peste scaune şi mese ca la 100 metri garduri, încărcat cu platouri şi pahare, din vârful degetelor până sub bărbie.
Continue reading

Românii şi particularităţile lor

boureanuMare forfotă în tribul nostru carpatin: preocuparea supremă a devenit corecta creştere a copilului şi dojenirea părinţilor care se abat de la reguli. Care reguli? Nu sunt nici multe, nici stufoase, le-au mestecat psihologii, fără răgaz şi oprelişte, în integritatea spaţiului media.
Totul a pornit din cauza (sau datorită) unei cornute  care a înjurat-o pe fiică-sa şi a trimis-o la “şcoala de curve”.

Nu au rost discuţii despre specimenul în cauză. Ca scurtă picanterie: După ce te baţi prin baruri ca un adolescent turbat şi noua nevastă are vârsta copiilor tăi, s-ar putea ca extravaganţa propusă de tine să mijească şi urmaşilor. Nu te aştepta să viseze la cursurile şcolilor de maici şi de taici.

Nu mitocănia cornutei mi-a atras atenţia, ci armata de psihologi năpustită ca un cârd de corbi peste cadavrul încă zvâcnind. Cu toţii erau marţiali, intransigenţi, şi mestecau aceleaşi platitudini, aceleaşi vorbe goale, de parcă-ar fi băut laolaltă apă după Sofia Sofista.
Continue reading