Cărţile copilăriei, refugiul nostru, portalul iluzoriu care ne teleporta de fiecare dată într-o altă lume: străină, hipnotică, eliberatoare.
Nu ştiu ce mai ajunge astăzi în mâinile copiilor, pe lângă Martinică ori poznașul cuplu Bombardel şi Murdărica.
Poate, într-un moment de exalaţiune publicistică (la nişte beri), autorul trilogiei Ronţ ne va oferi câteva picanterii din piaţa de carte destinată copiilor.
Până atunci, rămân cu dilema: Ce mai citesc copiii, în România anului 2016? Sunt la fel ca noi, crescuţi cu Twain, Christian Andersen, Ispirescu şi maxim-întristătorul Cezar Petrescu? (am stat bosumflat două săptămâni după Fram)
Mi se par complet diferite lumile multidimensionale în care am crescut noi şi planimetriile cibernetizate în care respiră ei, noile generaţii.
Nu îşi mai construiesc castele din coceni, nu mai aleargă sutele de vaci peste izlazuri, prin pădurile bântuite de şoimi şi dihori. Nu mai joacă miuţa cu ghemotoace de hârtie ori castane, pe maidanele dintre blocuri (nici nu mai au unde; câmpurile noastre de hârjoneli şi alergătură s-au transformat în parcări).
Îi văd astăzi chirciți pe băncile din faţa blocului, pierduţi în smartphone şi mini playstation. Nu îi tentează mirosul liliacului, nici trandafirii altoiţi ori crengile încărcate de corcoduşe. Iar seara se întorc în apartamente la ecrane cu mai mulţi inchi.
Mintea lor nu mai este nevoită să construiască din coceni, castane şi cuvinte. Lumea fantastică a fost dinainte pregătită, evadarea nu le mai aparţine. Toate imaginile au fost deja desenate în pixeli.
“Lumea fantastică a fost dinainte pregătită, evadarea nu le mai aparţine.”
Perfect adevarat si in acelasi timp frumos spus.
Au în orice caz mai multe opţiuni la citit dacă e să comparăm cu ce am avut noi. Generaţia noastră sau altele mai vechi citeau mai des fiindcă nu aveau opţiunile de azi, fără jocuri complexe de toate genurile, fără pachet de canale la tv, fără seriale şi filme la discreţie. Chiar şi relaţionarea între oameni se face mai uşor azi.
Ma gandeam eu ca imi dai un tag pe undeva :))
Altfel, ma intristeaza uneori scepticismul copiilor dupa o anumita varsta. Ma gandeam ca accesul la informatie va aduce o doza de ratiune, dar si una de visare, nu doar un “sequel” infinit la Fetita care l-a luat pe NU in brate.