Este universal cunoscut că sunt un fan înfocat al kindle-ului și al cărților digitale. Avantajele practice sunt imense: spațiu de stocare zero, acces imediat la aproape orice carte vrei (bine, nu în română), portabilitate maximă și bibliotecă la purtător.

Dacă vrei să citești, să consumi cărți ca pe aer (pfuai ce bine mi-ar fi prins e-book-urile pe vremea când și eu o făceam), un reader digital este fără nicio urmă de îndoială alegerea potrivită.

Dacă nu ești însă acolo, la vîrsta sau la momentul în care devorezi cărți pe nemâncate, atunci citești ca să te relaxezi, să intri într-o atmosferă liniștită, să simți că ai câteva momente pe zi în care să evadezi în lumea scriituri care îți place ție. Pentru asta, sunt unele cărți care trebuie să fie pe hârtie.

Să le simți în mână și să le vezi imaginile tipărite (asta ar fi de exemplu una dintre ele), să aibă o greutate tangibilă și să te poarte spre subiect aproape tactil. Jos pălăria pentru modul în care editurile și autorii au înțeles că, pentru a concura cu mult mai comoda versiune electronică, o carte trebuie să aducă altă experiență când e tipărită – iar asta se vede de la prezentare, pachet, textură, copertă până la nivelul fotografiilor din interior.

PS. apropo de nivel de trai – când ți se pare strigător la cer că cineva poate să ceară 20 de dolari pentru un e-book și te enervezi că toate cele 4 cărți care te interesau erau cam pe acolo, înseamnă că trăiești într-o țară de mâna a doua.