Mai jos de buza izlazului, pădurile se scufundă în mărăcinii plini de praf. Iepurii sunt gri şi mărunţi, şoarecii rod rădăcini uscate, smulse din crăpătura brazdelor. Începe câmpia. Peste pământul din vale al ţaţei Raida, raţele şi-au făcut culcuş printre snopii de stuf şi noroaie. Trag la apă. Aici Oltul clocoteşte într-o deltă mlăştinoasă. E mlaştina unde Dracu şi-a făcut casă. Şi a înghiţit gâşte, porci, vaci, oameni, lăsând în urmă cruci ruginite, cu poze şterse de soare şi ploi; simple trofee. În depărtarea prăfuită, un martor îngrozit: teiul hâd, borna satului Olanu.

Cea mai mare plăcere a ciobăneştilor germani sunt drumeţiile lungi prin mărăcini şi buruieni macerate în aburelile toamnei.

Lasă ciolane pline de carne, bobiţe aromate, roţi de bicicletă; nimic nu mai contează când aud clinchetul lesei şi mintea lor câinească intră în regim turbo. Lesă -> sunt legat -> părăsesc gospodăria -> merg la plimbare -> Catharsis!!

Euforia îi consumă până la epuizare în primele zece minute. Urmează două ore de paşi bătrâneşti printre foioasele ofilite. Ar vrea să zburde în lung şi-n lat cât soarele încă le aprinde scântei în ochii umezi. Dar abandonează planul în mai puţin de patru-cinci salturi. Au ajuns nişte fustangii ramoliţi care fluieră femeile din reflex, reprimându-şi gândurile neputinței.

E toamnă, din nou, iar limba le atârnă peste pieptul sur. Din octombrie trecut, ciobăneştii au mai îmbătrânit cinci ani.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş