Un pescar mai iscusit, căminar rebranduit, azvârle minciogul s-agaţe norocul.
Prinse fâţe şi bibani, libelule şi broscani,
Lipitori şi ţânţărime ce-au supt sânge de prostime.

Toate, lighioane grase; cu burţi expandate, cămăşi suflecate,
Croială Armani, parfum de Giovani
Să moară duşmanii.

Căminarul n-are stare.
Tot aruncă şî învărte, peste râuri face punte,
Cată-n scorburi şi cotloane după Peştele Ăl Mare.

Într-o zi de sărbătoare: Paşte spornic, boieresc
S-a abţiguit prea tare de la vin bisericesc
Un peştan, arde-l-ar focul, de sticlire şi splendoare,
Zici că-i lacrimă de $tea, picurată în Valoare.

Că de Paşte-i dărnicie: o ulcică, un pahar,
Pân’ s-a-mpleticit peştanul în minciog la căminar.
– Ce eşti tu, pui de balaur, de atârni atât de greu?

– Haoleuuu, mânca-ţi-aş ochii, mă blesteamă Dumnezeu!
Nu sunt pui şi nici balaur.
Stai cuminte, barosane, eu sunt Peştele de Haur!

Dă-mi iertare, împărate, şi aruncă-mă-napoi!
Îţi cunosc legiuitorii, p-ăia vechi şi p-ăştia noi.
Şi de te-nfrăţeşti cu mine, jur pe ce-oi avea mai sfânt
Că-ţi ridic palat de perle, ăl mai şmecher pe pământ.

Şi de-oi rupe legământul, Dumnezău să mă lovească
Să-mi usuce mormolocii, toţi o sută, iar peştoaica s-o coclească!

Auzind aceste vorbe, căminarul luă precept.
Şi pe malul Dâmboviţei, şezu strâmb, dar gândi drept.
Făcu peştele scăpat, iar din perle, mare casă.
Şi de-atunci, la pescuit, luă minciogul fără plasă.

PS: Mă simt nevoit să precizez. Nu, căminar nu înseamnă student care stă în cămin…