Autor: Heautontimoroumenos

În sunet de dureri, de spasme şi sudoare,
De foc arzând în piept cu-o flacără domoală
Se naşte un nou om. Se naşte-un om şi-mi pare
Că sparge-orice tipar, dărâmă orice scală…

Pe fruntea sa de zeu eternă, visătoare
Se-aşează o coroană clădită-n chin şi fală,
În sunet de dureri, de spasme şi sudoare,
De foc arzând în piept cu-o flacără domoală.

În pumnul său enorm, în mâna-i arzătoare
Pulsează vieţi şi morţi ca într-un cord, sonore.
Lumină, pipăit, tot ce n-auzi dispare
Pierzându-se ca-n vid în cânt-unei Gomore
În sunet de dureri, de spasme şi sudoare.

***

Ubermensch

Visat-am astă-sear’, cum n-am visat nicicând
Un nou război pornit, pe-ntregul mapamond…
Şi din ruina lui, balastul lui fecund,
Se ridica un om, cu părul lung şi blond…

Cu părul lung şi blond…

Priveşte trist spre cer, închide ochii săi
Şi steaua de la gât o rupe lăcrimând.
I-e capul tot mai greu, i-s paşii tot mai grei –
Se culc-acum înfrânt, se culcă… până când?

Se culcă? Până când?

Dar fost-a oare-un vis de-acelea care trec?
Un oarecare vis, un cântec tulburat?
Nu cred să fie-un vis de-acelea care trec!
Ba! cred că va fi fost ce nu va fi vreodat’…

Ce nu va fi vreodat’…