Europa, lume rea!

Cultures-escape-bulgaria-gandalf-you-shall-not-passPoate vă vine foarte greu de crezut, dar Jose Manuel Barroso nu este de acord cu accesul românilor şi bulgarilor în Schengen. Preşedintele CE a declarat că sunt prea multe opuneri pentru ca România şi Bulgaria să primească acceptul anul viitor.

Da, foarte posibil. În urmă cu două-trei săptămâni, autorităţile germane au cerut ajutorul poliţiei dâmboviţene. S-au umplut curţile şi grădinile nemţilor din Dortmund cu rahat omenesc, de când s-au învecinat cu nomazii muncitori balcanici. Un caz dificil, complex, unde doar Poliţia Română poate interveni. Tot în urmă cu puţin timp, partidul lui Marine Le Pen a atins în Franţa vârful popularităţii. Probabil, în acest sens au fost importante şi promisiunile făcute de Marine Le Pen. “Graniţe închise pentru români şi bulgari”

Poziţia Olandei este aceeaşi, adică un “NEE!” apăsat şi hârâit pe gât (ca atunci când ar vrea să te scuipe). Italia şi Spania s-au cam săturat şi ele de senzaţii tari româneşti. Context în care, preşedintele Traian Băsescu a renunţat la poziţia de cocoş cu pieptul înfoiat, etalată la fiecare refuz primit în trecut. Dacă în urmă cu puţine luni, Traian Băsescu declara că este “inacceptabil” un refuz, “totul are o limită” şi noi suntem mai mult decât pregătiţi pentru Schengen, deci să termine mofturoşii ăştia europeni cu fiţele, acum s-a liniştit. Vinovaţii de serviciu nu mai sunt europenii cei răi, ci USL-iştii cei tirani:

“În 2012, a fost amânată luarea în discuţie ca urmare a loviturii de stat din vara anului 2012, când România nu a mai arătat ca un stat de drept.  Şi aici domnii Ponta şi Crin Antonescu ar avea ceva să îşi reproşeze. Nu ştiu dacă pot şi dacă înţeleg” (Traian Băsescu)

Aaa, deci din cauză de lovitură de stat am speriat Europa mai ceva decât hunii, am înţeles.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.