Vâlcea nu e Oltenia

Parc_Zavoi_RmValceaAstăzi vreau să repar o greşeală transmisă timp de mai multe generaţii prin intermediul manualelor de geografie. Peste tot, Oltenia este alcătuită din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Nimic mai fals! Vâlcea nu este parte din Oltenia. Nu există asemănări între vâlceanul mândru, înalt şi viguros de la munte şi olteanul pipernicit, gârbovit şi umil din sud, de la şes. Din Craiova, de exemplu.

Există deosebiri edificatoare la principalele capitole:

Deosebiri fizice

Vâlceanul este înalt, solid, cu umerii laţi, şi are un mers nobil, cu privirea înainte şi pieptul flexat. Alura este moştenită de la strămoşii care au domnit peste munţii din nordul judeţului şi au cărat brazi şi stejari pe umeri.

Olteanul de la sud (din Craiova, de exemplu) are umerii mici, burtă, capul aplecat în faţă şi ceafa arsă de soare. Mersul este şovăielnic, privirea veşnic suspicioasă pe sub sprâncene şi corpul cocârjat. Ca şi cum ar strânge tot timpul ceva la piept. Alura este moştenită de la strămoşii care au alergat toată viaţa cu lubeniţa vecinului în braţe.

Deosebiri lingvistice şi comportamentale

Oltenii au fost victima latinizării avansate. Principala cauză pentru care astăzi sunt mai bruneți, cu debit verbal mult mai alert și gesticulări frecvente, colerici, expansivi; caracteristici moștenite direct de la colonizarea masivă cu legionari. Influenţa romană ar putea explica şi de ce cartea de căpătâi al celui mai vândut scriitor oltean contemporan se numeşte Gayzer

Vâlceanul foloseşte rar spre deloc perfectul simplu (timp specific doar limbilor de origine latină) şi are un debit verbal lent. Vocabularul este vast şi utilizat elegant în timp ce mestecă în cafea, trage un fum sau cumpără haine din mall. Nici o asemănare cu vocabularul folosit de olteanul din sud, de la şes, în timp ce aleargă desculţ şi zvârle ciomagul după vacă.

Comportamentul elevat se observă în tot judeţul Vâlcea, unul dintre cele mai curate judeţe ale ţării. În totală antiteză cu munţii de gunoaie ridicaţi la marginea oraşelor olteneşti. Craiova, de exemplu.

Deosebiri istorice şi etnografice

Încă din vremea războaielor daco-romane, teritoriul vâlcean a devenit principala zonă de refugiu şi reacţiune. Ajutaţi de versantele stâncoase ale munţilor zonei (în special Cozia şi Căpăţânii), vâlcenii au respins cu succes toate tentativele de represiune. În Peştera Urşilor din Munţii Căpăţânii şi-a găsit liniştea interioară Burebista, înainte de a porni războaiele de cucerire din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Mai târziu, începând cu secolul al XIII-lea, paladinii vâlceni conduşi de Litovoi resping invazia maghiară din nord şi atacurile tătare estice. Binecuvântaţi nu doar cu vitejie, dar şi cu nobleţe, paladinii vâlceni au adăpostit în capitala Râmnicu Vâlcea saşii prigoniţi de ungurii transilvăneni.

Oltenii din sud, de la şes, şi-au pierdut de bunăvoie sângele dac, corcindu-se de-a lungul timpului cu romani, legionari sud-europeni, slavi, tătari, turci şi indieni. A rezultat o rasă hibridă, adaptabilă şi maleabilă, inventatoarea sloganului „Capul plecat sabia nu-l taie”. Cel mai bun exemplu este Craiova, capitala Olteniei. Ce spunea în anul 1596 Logofătul Teodosie: „Craiova, reședința Banului, oraș mare, împoporat și plin de tot belșugul, dar și fără ziduri și cetățuie

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

82 Comments

  1. Autorul acestui articol a scris unele lucruri adevărate dar și multe falsuri. Eu nu sunt din Vâlcea, dar am trecut des prin oraș, păi oameni buni, nu vă așteptați ca râmnicenii să vorbească la fel ca și craiovenii. În Ardeal, găsești un accent în Brașov, aproape muntenesc și alt accent în Cluj, ardelenesc pur. Dar asta nu înseamnă că brașovenii nu sunt ardeleni. La fel și râmnicenii, tot olteni sunt, chiar dacă accentul lor bate spre cel muntenesc, totuși, are destule elemente oltenești. Accent oltenesc pur e doar în jurul Craiovei. Și la Slatina sunt influențe clare muntenești. De fapt, Slatina e în Muntenia, Caracalul e în Oltenia.
    Vă pun aici un link cu accentul vâlcenilor:
    http://www.istorielocala.ro/index.php/biblioteca-judeteana-antim-ivireanul-valcea/item/325-particularit%C4%83%C8%9Bi-ale-graiului-locuitorilor-v%C3%A2lceni-morfologia.html

    Reply
  2. No ce sa va spui nu iese fum fara foc olteanu e iute si fara gandire no nu i bai ca si intre ei sunt si oameni rai si oameni buni !!nu iese fum fara foc!!

    Reply
  3. 1)Toti domnitorii Tarii Romanesti (exceptie Fanariotii)au fost Boieri Olteni.
    2)Tara Romaneasca a fost infintata de Mircea cel Batran – Boier Oltean.
    3)Bucurestiul a fost trecut de la un catun la rang de capitala de Boierul Oltean Vlad Tepes.
    4)Prima Facultate din Romania a fost facuta de Boierul Oltean Brancoveanu in 1694 “Academia Domneasca de la Sfantu Sava din Bucuresti”.
    5)Cele mai multe constructii istorice din Bucureti apartin Boierilor Olteni – nu degeaba se spune la Baneasa.
    6)Cele mai multe personalitati de rang mondial ,zonal si local sunt date de OLteni.
    7)De la Litovoi pana in zilele noastre oltenii nu au fost invinsi de unguri,ba mai mult Oltenii au invins pe unguri de cel putin 4 ori in istorie culminand cu razboiul de la 1919 cand armata Romana intara in Budapesta si doi Olteni pun OPINCA peste steagul Ungariei care se afla pe Parlamentul din Budapesta.
    8)Oltenii in speta Armata I a din Oltenia castiga Razboiul de Inependenta din 1877,Armata in fata careia Osman Pasa capituleaza.Armata Ia si Oltenii obliga pe Domnitor sa vina la Craiova ca sa acorde cele mai mari distinctii de Razboi acestora.
    9)Steagul,moneda si melodia imnului tarii sunt facute de Olteni.
    10)Cand Marin Preda din Teleorman a scris Morometii a stiut dece a folosit personaje si modul de vorbire Oltenesc in carte.
    Concluzie – Oricat s-ar stradui unii sa minimalizeze sau sa batjocoreasca contributia OLTENILOR la Cultura si civilizatia Romaniei si la cea mondiala se face de ras datorita ignorantei culturale si rautatii gratuite aproape prostesti daca nu ar fi interesata.VA UREZ SUCCESURI IREPARABILE.Pentru GRU,KGB SI FSB.

    Reply
  4. Prietene, si Gorjul are munte si oameni vânjosi cum zici tu ca sunt vâlcenii si tot Oltenia e, așa că sorry, dar nu suntem toti oltenii ca cei din Craiova

    Reply

Leave a Comment.