Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?

Pentru mine sondajul din noiembrie de la INSCOP Research este pur și simplu stupefiant – 44,6 % dintre cei întrebați consideră că regimul comunism a fost un lucru bun pentru România iar 77,7% că înainte se trăia la fel sau mai bine. 77,7 la sută

Departe de mine să fiu în stare de șoc din cauza procentelor sau a seninătății cu care o mare parte din poporul ăsta declară unul dintre cele mai negre și blestemate sisteme politice ale lumii moderne drept bun.

La urma urmei cum să se gândească nea Dorel, adus de pe brazdă și făcut orășean respectabil de către comuniști sau madame Florica, vânzătoarea la care toți doctorii îi dădeau sărutmâna pentru o pungă de cafea sau Marian, turnătorul din scara blocului, la câți oameni și familii a nenorocit comunismul, la cum a ras de pe fața pământului orice coloană vertebrală avea poporul ăsta înainte și la cum  a exterminat și cea mai mică urmă de elitism real și scară a valorilor aveam ca națiune?

Nu e nimic surprinzător aici la fel cum nu e nimic surprinzător în voturile pentru ulei sau pentru două sutici de săniuță în barul satului. Însă e ceva care mă deranjează profund și mă enervează până la perplexitate.

Cum de îi văd pe aceeași oameni plângându-se, revoltându-se și arătând o dezamăgire spumoasă când li se răpește orice fărâmă de confort capitalist și democratic?

1. Să le întrerupă o pană de curent telenovela sau capatosu de seară sa vezi cum sar plini de furie urlând spre ceruri cum se poate întâmpla așa ceva suntem în epoca de piatră?

În comunism aproape peste tot se lua zilnic curentul, inclusiv iarna. De ce vă plângeți?

2. Îi vezi ținându-și sacoșele ca pe niște scuturi oțelite și bătându-se pe promoții, tigăi,  încingând liniile telefonice cu dry-cokere. Vai ce bine se trăia înainte, acum n-avem bani de niciunele.

În comunism se ajunsese oficial la o alimentație sănătoasă (scoasă din puțul gândirii doctorului Iulian Mincu) care prevedea o rație de un kilogram, atenție un kilogram pe lună, la zahăr și ulei… restul era pe relații, carnea la fel, să mai vorbim de portocale, pecsi?

De ce vă plângeți? Mergeți pe rația dinainte… aaaa, poate aveați rude la abator, ei nu toți aveau, nici prieteni la apaca, nici pile la alimentară, nici măcar cunoscuți la raionu de izmene… intelectualii ăștia amărâți…

3. Vai ce scumpă e benzina! Da, până și pe asta am auzit-o de la un nostalgic declarat.

Pe vremea lui Ceaușescu aveai voie să ieși cu mașina numai dacă se potrivea la număr. Nu mai țineți minte cum era cu soț fără soț? Câți litri puteai lua ca șofer și cum se uneau mai multe familii ca să aibă benzina de ajuns până la mare? De ce vă plângeți?

4. Nu mai poate primăria suporta subvențiile și cheltuielile și ne ia din apa caldă, ce jigodii, cum își permit?

Eu îmi amintesc că mă spălam repede-repede și apoi umpleam cada cu apă fierbinte și puneam o folie de nailon peste ea ca s-o mențin caldă până vine mama acasă de la serviciu, nu mai țin minte exact dar cred că era odată la 2 săptămâni la noi.

În rest ne spălam cu apă încălzită la sobă, da la soba metalică de pe hol așa cum avea lumea la bloc în epoca de aur.

5. Când s-a închis otv-ul s-a ridicat un tsunami de dezaprobare din partea generației de peste 50, cea responsabilă în mare parte de procentele sondajului de la care am pornit.

Două ore de televiziune unică avea comunismul și un sfert de oră de desene pentru care așteptam o săptămâna să vină weekendul. De ce vă plângeți?

6. Mai pot continua așa la nesfârșit dar mă opresc cu unu exemplu de vârf.

Uite la nenorociții ăștia de politicieni cum își bat joc de noi, nu le-ar fi rușine, noi chiar nu contăm?

Se pare că simplul fapt că poți spune asta în gura mare provoacă amnezie acestor monumente de decență logică care chiar nu pot face o paralelă rudimentară cu ce era în comunism. Clasa suverană de partid care te putea, fără nicio exagerare, omorî pentru ce vorbeai cu nevasta, popa sau vecinul de la parter.

Nici nu mai e nevoie să spun mai multe, asta ar trebui să fie de-ajuns. Te putea omorî sau arunca zeci de ani într-o închisoare inumană pentru ce spuneai, nu organizat nu conspiraționist ci cu amicii la o bere.

Ce rost are să trecem la pictat modul în care politicianul comunist nu numai că avea libertate deplină și niciun contact cu cetățeanul de rând și cum aș putea să compar regimul de atunci cu prezentul când chiar în ziua când scriu articolul ăsta în țară se protestează pe străzi?

De asta sunt surprins și revoltat, nu de opinii – fiecare are dreptul la ele, nu de procente – sunt mulți care gândesc diferit față de mine și asta nu e o problemă – ci de indolența și ipocrizia cruntă exact a celor care au îmbrățișat comunismul și s-au bălăcit în mizeria lui, fericiți că nu trebuie să aibă vreo valoare reală, vreun scop, vreo etică a muncii, vreo urmă de solidaritate față de cei de lângă ei.

Falsitatea ăstora mă face să vreau să-i alerg cu biciu pe câmpiile Bărăganului.

Cine vă oprește să trăiți cu câteva ore de curent pe pe zi, cu un singur post de televiziune deschis doar seara până la zece, cu un kilogram de ulei pe lună și carne de merluciu înghețat, fără căldură și cu apă caldă de două ori pe lună? Cine vă oprește să înghițiți absolut tot ce fac ăștia de la guvernare fără să scoateți un cuvânt?

Cine dracu vă oprește să trăiți ca înainte, când era mai bine? De ce vă plângeți viermilor?

 

sursă poză

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

233 Comments

  1. Tov. Ursu nu autorul articolului este de vina. Cei ca tine care ati votat mereu hotii si jigodiile profitori ca si pe vremea lui ceasca. Cand s-a putut de ce nu ati ales bine? Pana nu vor disparea acesti pungasi va fi mereu la fel. Nu dati vina pe capitalism.

    Reply
  2. Deci, 23 de milioane de romani traiau misto in comunism. Aceeasi 23 de milioane fac revolutie in '89 fiindca nu se traia misto in comunism. Aceleasi 23 de milioane se trezesc in democratie dar nu le place fiindca era mai bine inainte. Excelent! Eu nu vad nici o problema aici

    Reply
  3. Multi vorbesc fara sa stie ce vorbesc.Si pentru ca nu stiu, delireaza la imaginile cetoase ale unei himere, incercand sa deduca sau sa contureze ceea ce de fapt nu este.
    Multi pun foc si para in ce vorbesc pentru ca stiu ce vorbesc.
    Dar, asa cum se precizeaza de cate unul, cand e vorba de vot ducem in fata toate lichelele, toti neispravitii, toti cultii noii perioade care nu stiu sa scrie, dar sprijina cu inteligenta lor de birt adevaratii hoti.
    “Cu prostii obraznici se poate merge la orice, cu desteptii numai unde trebuie. Fugiti in continuare de destepti si votati nimicurile si tara asta se va destrama curand.”
    Numai o putere mai presus de noi toti ne mai salveaza ca neam si ca tara. Dragilor noi veniti in viata de zi cu zi, nu imi este dor de comunism, dar nu pot sa nu vad ca in noua organizare se alege praful de tot. Iar VOI, nu numai ca sunteti mintiti, dar va faceti vocea autorizata a unui viitor de aur fara sa acceptati sa faceti o analiza corecta a intregului. Cine nu are trecut, nu are prezent si niciodata un viitor. Multe au fost foarte bune in comunism, asa cum multe au fost rele. Nu va negati parintii si bunicii, pentru ca putini dintre voi vor fi in stare sa aiba valoarea lor. Fiti realisti si nu va lasati pacaliti, pentru ca cea mai mare nenorocire a acestui popor este smecheria si superficialitatea. Ambele sunt la mare moda astazi si speculate de cei care le-au dat liber si o pot face. Aveti bani si nu stiti de unde. Aveti libertate neingradita si credeti ca de la noua oranduire. Aveti libertatea de a pleca oriunde si credeti ca aceasta este o mare minune. Dar milioane de oameni traiesc in saracie, copiii nu pot invata avand parintii plecati,insusi invatamantul este la pamant si sanatatea este la pamant, pamanturile au fost vandute, padurile au fost jefuite, gunoaie si nu oameni se lafaie in masini luxoase,televiziunile vorbesc despre cu totul altceva decat despre fondul lucrurilor….
    M-am aprins si eu! Saracii de voi. Imi este mila cand ma gandesc la ce nivel veti ajunge daca adevarata valoare nu va ajunge sa conduca aceasta tara. Adica nu lingaii, oportunistii, vanzatorii, tradatorii si hotii, ci valorile reale ale acestui neam. Pe mine nu am dece sa ma plang, asa cum nu imi este mila deloc de cei ce vorbesc fara sa stie despre ce vorbesc. Viata nu iarta pe nimeni si mai ales pe aceia care nu merita sa fie iertati. Imi pare rau nespus insa de cei care au ajuns la batranete in situatii pe care nimeni nu le-ar fi putut gandi vreodata. Nu este bine fratilor, dar se poate mult mai bine fara smecheri si prosti la conducere, fara lichele si oportunisti la mesele inalte. Noi ii ducem acolo prin vot, deci noi suntem de vina!

    Reply
  4. Imi place poza cu banana. Am mancat prima banana abia la varsta de 10 ani. In '92. Aduse bunica-miu de la sarbi un ciorchine intreg. Nici macar nu stiam ce se si nici cum se mananca. Asa ca am luat o banana, am taiat-o feliute si am mancat-o. Cu tot cu coaja. Nu mi-a placut (intre noi doi fie vorba, coaja de banana iti face gura punga) dar m-am bucurat. Nici macar nu stiu de ce m-am bucurat. Poate pentru ca toti din casa radeau de mine si tin minte ca era o bucurie cum nu mai vazusem in ochii parintilor mei pana atunci. Poate eram prea mica pe vremea "aia" sa stiu multe din vremea "aia", dar din cate imi aduc aminte, pot spune si chiar o fac: Libertatea de azi apartine doar aceluia care stie cat de privat de libertate a fost ieri. Multumesc pentru articol!

    Reply
  5. Frigiderele pline erau de multe ori rodul furtului ca sport national, principala mostenire ce a lasat-o comunismul mentalitatii romanului. Omul fura de la munca, pentru a avea cu ce sa schimbe in alte produse (si ele luate de la munca, intr-un act ce ajunsese normal). Cat despre alimentele care veneau de la tara, adica acolo unde se luase pamantul oamenilor si multi dintre ei munceau pe salarii de nimic pe propriul lor pamant, da, era o realitate – altfel nu aveai nimic, dar asta e semnul unei societati functionale, sa-ti dea parintii de mancare din gradina ca altfel nu ai o bucata de carne cu lunile?

    Reply
  6. Aveai o casa poate si o masina .bani (care nu prea aveai ce sa faci cu ei) si cate un bilet la mare moka asa cum ne place noua sa primim.Si cum ii placeau si locuitorii sectorului 5 Vanghelie.Pacat ca s-a dus si asta nu? Era baiat bun cu noi toti. Niste analfabeti care au condus tara asta in mod dictatorial sunt.plansi acum de viermi. Va meritati soarta !

    Reply
  7. -Adunatura de viermi,pentru voi totul este sa mancati,banane,portocale,cascaval,benzina,blugi,adidasi etc.Dar,infrastructura,sanatate,invatamant,cercetare,industrie,transporturi,nu va duce capul,din cauza asta ati fost partasi la crima din 89,si santeti partasi si astazi la devalizarea si furtul tarii,viermi nenorociti.Aveti tot ce va doriti,multe potocale in supermarket,mancati idiotilor.

    Reply

Leave a Comment.