A devenit dificil pentru actualitatea românească să-ți mai provoace indignări și grețuri noi. Nici măcar ultima încercare de nesimțire îngălată, marca PSD: Libidinoasa îmbrățișare a monarhiei, după moartea acesteia. O dragoste cu înfruptări post-mortem practicată până acum doar de viermii necrofagi.
Nici măcar asta nu ne activează sirene noi. Pentru că parazitarea, molfăitul viermănos au devenit normalitate; o stare continuă în care ne-am adaptat.
Da, ne-am adaptat forțat, dar asta nu înseamnă că iertăm și uităm. Atunci când realitatea morbidă se ridică pe minciuni, trebuie punctat. Dacă nu din speranța că se mai poate schimba ceva, măcar din orgoliul învinsului. “Am fost aleși prin vot liber, reprezentăm voința poporului. Cine este împotriva noastră este împotriva poporului” – Acesta este raționamentul prin care partidul stăpânitor, indiferent de nume, își justifică orice.
Raționamentul, oricum greșit, pornește de la o premisă falsă. În România, votul este liber doar în teorie.
În practică, avem “libertatea” de a alege una dintre aceleași emanații de borfași. Aplicat în prezent, avem de ales între PSD și PNL (care este o adunătură de relicve ale fostului PNL și borfașii crescuți de Băsescu). Da, teoretic putem vota delfinii lui Remus Cernea. Dar puși în fața adevărului practic, opțiunile sunt limitate. Presa, sondajele de opinie, toată atmosfera pre-alegeri ne obligă să înțelegem “adevărul practic”, înainte să atingem ștampila.
Este la fel cum ne-am așeza hămesiți la masă, iar bucătarul ne-ar anunța voios:
“Aveți libertatea să comandați absolut orice! Dar, deocamdată, avem pregătite doar iahnia de fasole și varza călită. Dar puteți comanda orice! Și vi le servim peste o săptămână, o lună, când vor fi gata.”
Asta se întâmplă și în cazul votului “liber”. Putem alege orice, dar, deocamdată, doar două găști de borfași sunt pregătite. Restul vor fi gata peste o generație, două, trei… Cine le-o mai apuca.
Doar pentru că am copiat Constituția altora, nu înseamnă că le-am copiat și democrația. Teoria și legile lor sunt incompatibile mediului nostru. Votul liber garantat prin legile lor nu e pentru toți. Pentru noi, sigur nu.
Poate a fost prima data, atunci când istoria a vrut să ne testeze, ne-a dat o șansă de salvare. Se întâmpla în urmă cu 27 de ani, atunci când l-am ales cu 85% din voturi pe Ion Iliescu.
Nu a fost o alegere între Iliescu și Rațiu ori Cîmpeanu. Soarta ne-a dat “serul adevărului” și ne-a testat printr-o singură întrebare: “Vreți cu adevărat să vă schimbați?”
Un popor hăituit și pipernicit ca al nostru nu primește multe ocazii. Tot ce a urmat a venit din răspunsului nostru la întrebarea supremă.
Și am ajuns astăzi, după 27 de ani corecți, în care am plătit consecințele singurului vot liber.
Am ajuns în “adevărul practic”, imposibil de negat sau de întors. Într-un mediu viciat, pe o schelă putredă, ținută doar de lipiciul târâturilor viermănoase.
Cândva, într-un viitor (probabil) îndepărtat, soarta își va întoarce din nou fața către noi. Și va repeta întrebarea. Nu mi-e frică de îndepărtarea momentului, ci de faptul că nici atunci nu vom avea un răspuns.
*desen de Pawel Kuczynski
