Nu știu cum am reușit la filmări și m-am atins într-o sârmă-cui-ghimpe-țep ceva de mi-a apărut o mică mărgea de sânge pe sub piele, lângă unghia degetului mare.

Câteva ore mai târziu Ioana juca popice cu nervii noștri, teleportându-se în zece locuri odată, cele mai periculoase din toate casa, executând activități de mare risc în toate spațiile mai sus amintite și făcându-mi cordul să accelereze la mia de bătăi.

Ca s-o scot din ritmul ăla infernal am început să mă aolesc și să mă plâng de ce bubă am la deget. A venit întru-un suflet, mi-a luat degetul în mână și l-a inspectat atent. I-am văzut mutrișoara cum se încruntă și buzele cum i se duc în jos a mare supărare.

– Are tati bubă la deget. Doare pe tati?

Eu, dornic să-i dau cât mai multe motive să uite de ocupațiile anterioare, încep să mă prefac chinuit de cumplita rană, să-i povestesc ce tare doare, să-i spun cât de vitejește m-am lovit și ce dureri pătrunzătoare radiază de acolo.

Îmi și închipuiam câtă milă și dragoste și iară milă și duioșenie emană din pieptul ei micuț și ochiișorii ăia mari și negri ca mura…

Fiică-mea, doi ani și-un sfert, mă ascultă cu toate urechile, face câțiva pași mărunți în cerc, se mai uită o dată la mine și apoi la deget, mai face câțiva pași mici în cerc și apoi se proțăpește cu mâinile în șold în mijlocul camerei și zice cât se poate de hotărât:

– Tati!

– Da, găzu lu tata.

– Tati, fii bărbat!