Tată de 3 ani

Ieri, Ioana a împlinit 3 ani. De asta nu am înțeles ce e cu fâsul de pe social media cu ziua lu’ unu Hagi, când toată lumea ar fi trebuit să știe că e ziua gâzei lui tata.

Ce-am învățat eu în ăștia 3 ani de perfecțiune paternă:

1. Că sunt un rezervor nesfârșit de răbdare. Ei, nu chiar nesfărșit dar mult mai mare decât cei care mă cunosc, inclusiv eu, ar fi așteptat de la mine.

Știu că boțul ăsta de om se modelează acum exact după ce vede la părinți, iar părinții trebuie să-i ofere un model cât mai bun. Nu există prea obosit, prea ocupat, prea nervos, prea nu știu cum, când gândacul lui tata are nevoie de mine.

Antrenamentul de pescar, singurul spațiu unde eram răbdător, s-a transformat acum în ceva zilnic și încă lucrez la asta.

2. Că mi-e dor din ăla ridicol. Când auzeam un bărbat în toată firea, fâțâindu-se muierește că nu și-a văzut copilul de ieri și vai vai ce tragedie și că nu mai poate sta o zi cu noi, băieții, îmi ziceam – uite înc-un papă lapte care abia vede soarele de sub papuc, i-a zis nevastă-sa aport și acu’ caută scuze.

Probabil dorul ăsta o să mi se domolească peste câțiva ani, când și Continue reading

Tata de fata IV

Nu știu cum am reușit la filmări și m-am atins într-o sârmă-cui-ghimpe-țep ceva de mi-a apărut o mică mărgea de sânge pe sub piele, lângă unghia degetului mare.

Câteva ore mai târziu Ioana juca popice cu nervii noștri, teleportându-se în zece locuri odată, cele mai periculoase din toate casa, executând activități de mare risc în toate spațiile mai sus amintite și Continue reading

Tată de fata III

– Abia aștept să-i cumpăr set de cănițe și ceainic, să le dea la păpuși să bea. Mă topesc numai când mă gândesc…

– Ce prostie, niciodată n-am suportat chestia asta. Pentru ce s-o-nveți să bea ceai imaginar? Încă să mai dea și la alții… bleah, n-ai decât să-i iei, da pe mine să nu mă frecați la cap cu din astea.

 

*     6 luni mai târziu

 

– Tati, tatiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

– Da, gâzu!

– Nu vrei niște ceai? Continue reading

Tata de fata II

Ieri.

Avusesem o dimineață/primă jumate de zi extrem de nenorocită, frig, umed, efort absolut degeaba. Totul încununat de o teribilă și infinit de pătrunzătoare durere de cap.

Vine fiică-mea la mine, cu ochii ăia mari mari mari de căprioară și-ntreabă rugător:

– Tati, jucăm cu puzzle-ul pe care l-a cumpălat mama ieri?

– Ioana, tati nu poate, îl doare așa de tare capul că nu se poate concentra la nimic, mai ales la puzzle-ul de ieri. Lasă că vine mami și se joacă ea.

O văd că-și lasă tristă capul în jos și după aia începe să se fâțâie pe lângă scaunul meu. Se ridică pe vârfuri, își întinde mânuțele, mă prinde de-o ureche și mă Continue reading

Tata de fata I

– Tati, tati! Dă brățara Ioana!

– Sunt prea mici pentru tata, uite ce mâna mare are tata, nu încap.

– Dă, tata, două degete.

Na, încerc s-o învăț să găsească soluții când se poticnește, nu să urle în gol de ciudă și de la o vreme asta se cam întoarce împotriva mea.

– Uite, ia două degete.

Se chinuie mica să-mi Continue reading

Ce am învățat în 2 ani de când sunt tată

Ieri Ioana a făcut 2 ani, doi ani de când am ținut-o prima oară în brațe, doi ani de când mi-am înăbușit bărbătește lacrimile cu un ghem  de om în palme, doi ani de când am stat cinci zile cu fetele în maternitate pentru că drumul peste munți era complet înzăpezit.

Am învățat multe în doi ani de când sunt tată, prea multe ca să încapă în doar câteva linii de blog…două, trei, poate chiar patru dintre ele își vor găsi însă locul:  Continue reading