“Mari nemernici ăştia cu supermarketurile lor. Ne vând numai porcării! Şi proaste şi scumpe. Ne-au falimentat agricultura şi acum profită de noi.” – Aşa sună, în linii mari (linioaie), smiorcăiala nemulţumitului de serviciu.

Nemulţumitul conspiraţionisto-deştept. S-a prins de mișmașul marilor corporaţii. S-a prins ce ascund nenorociţii din vârful supermarketurilor. Îi înjură, îi acuză de toate relele lumeşti (de la sărăcie la cancer), ridică în slăvi pieţarul, producătorul local (dar nu ăsta de azi ci “ăla de pe timpuri”).
După care ia o gură de apă şi se duce la cumpărături în supermarket.

Câtă dreptate există în teoria conspiraţionistului deştept?
Hai să vedem cum a stat treaba în România, înainte de era supermarketului. Din ce mi-au povestit vârstnicii, ăia care lipesc cu brio mai mult de trei cuvinte, înainte de ’90 nu era chiar un belşug princiar prin magazine. Nu găseai atâtea mărfuri de proastă calitate ca acum. Pentru că două erau toate: lapte + praf.

Surprinzător, ţinând cont că pe vremea aia duduiau agricultura, industria, iar lanurile de grâu adunate depăşeau suprafaţa ţării. Ce-i drept, eram şi cu vreo 4 milioane mai mulţi. Sigur asta-i explicaţia.

În primii ani după ’90, îmi amintesc că majoritatea populaţiei se zvârcolea în sărăcie. Au intrat şi la noi produsele vestice şi, mai ales, cele foarte estice. Ciudat că atunci când nu aveam bani pentru ele, nu le simţeam mirosul de porcărie.

Cam prin 2003-2004 am început să ne permitem şi a doua felie de pâine cu untură. România intra pe făgaş, Moş Nicolae mi-a înlocuit tradiţionalul Hellas cu Fanta. Iar în 2001 s-a construit primul hipermarket în Bucureşti (Carrefour). Eu aveam în Rm. Vâlcea Gerta 97. Construit în 1997, primul importator de conserve de caracatiţă, special pentru sofisticaţii vâlceni.

Asta ar fi istoria pe scurt; nu reuşesc să identific măcar un argument care să susţină funcționalitatea sistemului agroalimentar românesc în perioada pre-supermarket. Ştiţi voi, sistemul ăla minunat care a fost sabotat de vesticii diabolici. Ca să facă loc pentru porcăriile lor.

Acum, în anul de graţie 2016, ar fi mai bine fără supermarketuri? Dispariţia lor ar curăţa industria alimentară? S-ar înlocui tot plasticul de prin rafturi cu produse naturale, sănătoase, româneşti şi, mai ales, ieftine?

Din nou, nu reuşesc să identific vreun argument în direcţia asta. Intuiţia îmi spune că am avea aceleaşi porcării de produse, dar vândute prin chioşculeţe, pieţe şi alte spaţii insalubre. Dar am avea orgoliul mângâiat. Pentru că banana vândută de o precupeaţă gârbovită este mai românească decât aia din Cora.
Adevărat şi că ţări europene mai dezvoltate decât noi nu au supermarketuri prin oraşe. Noi încă nu suntem acolo. Nu ne putem permite.

La fel cum nu ne putem permite să încurajăm producţia locală. În unele cazuri, furnizoare de produse mai sănătoase şi mai gustoase. Despre capacitatea de a-ţi permite este vorba şi în reproşul “Ne vând numai porcării!”.

Supermarketurile au şi produse gustoase, sănătoase. Puţine, dar există. Doar că la preţuri prohibitive pentru foarte mulţi dintre noi. Dacă ai plătit 5 lei pentru un salam şi urli din rărunchi că nenorociţii îţi vând mizerii pline de E-uri, înseamnă că nervii ţi-au scurtcircuitat raţiunea.
Este alegerea ta – Să mori rapid de foame sau lent, otrăvit. Eu merg pe a doua variantă, dar nu dau sfaturi.

Aş avea însă şi un reproş măricel la adresa supermarketurilor. Ba chiar o acuză. Unele dintre ele demonstrează o mizerabilă politică antiumanitară.
În loc să reducă preţul produselor care urmează să expire, preferă să aştepte termenul limită şi să le arunce. Doar în Kaufland am văzut mărfuri reduse cu 80-90%. Felurite legume şi fructe la preţul de 50 de bani/kg.

“E marfa lor, fac ce vor cu ea!” veţi spune, încărcaţi de energii capitaliste. E dreptul celor de la Cora şi Carrefour să arunce zeci de mii de tone de mâncare. Doar au plătit pentru ea, este a lor!
Sunt de părere că la o asemenea scară, nu se mai aplică atât de simplist principiile capitalismului.
Atunci când afacerea ta este de interes naţional, ar trebui introduse legi pentru protejarea cetăţenilor. Legi socialiste.

Vorbim deja la nivel global de două miliarde de tone aruncate. Jumătate din mâncarea produsă ajunge la gunoi. Iar 795 de milionae de oameni suferă de foamete. Este greşit să credem că suntem atât de mulţi şi planeta nu ne poate hrăni pe toţi. Hrana este încă suficientă. Doar că nu ajunge unde trebuie.

În condiţiile astea, îmi permit să spun: Cine preferă să arunce marfa în loc să îi scadă preţul îşi poate îndesa capitalismul lu’ peşte. Adânc.