Sfârşitul erei mămălişchi

arla1_28880200În februarie 2013, Hristo Stoicikov şi-a declarat la tv dragostea pentru mămăligari. Citez: “România este casa mea. Am aici casa lui Hagi, casa lui Popescu, casa lui Giovani”. A fost începutul sfârşitului pentru era mămălişchi. La doar câteva luni mai târziu, Stoicikov urma să îşi piardă două din cele trei case.

Cum îţi dai seama că pe maidan curg ale ape, nu neapărat mai limpezi? Te uiţi la clasicul Steaua – Dinamo şi simţi că lipseşte ceva. De fapt, lipsesc mai multe. De la Dinamo au fugit toţi câinii, lăsând în urmă doar căţei jigăriți. Şi câţiva pui de primate inferioare prin tribune, să mai arunce câte o petardă în capul portarului stelist.

Iar de la Steaua lipsesc conducătorii. Stâlpii de telemea şi sugiuc. Fără Jiji şi Meme, parcă nu e clasicul ca pe vremurile bune.

Steaua câştigă cu 3-0, primele două goluri fiind marcate de fundaşi. Nu au vrut să facă o aroganţă, dar atacanţii sunt prin spitale. Într-un campionat tot mai trist şi mai chircit, am schimbat glezna fină pe coate ascuţite.

Rusescu se felicită pentru decizia de a se întoarce în campionatul foştilor mămăligari, actuali măcelari. Urmează operaţia de salvare a ochiului. Ăsta da meci!

Şi tot spectacolul transmis pe un post fantomă, rezultând audienţe de 0 pe care nu le înţeleg analiştii sportivi. Ciuhuleasca şi sârbul durduliu vorbesc pentru pereţi şi pentru doi, trei curioşi care au prins un live stream clandestin şi moca.

Pentru drepturile de televizare s-au plătit zeci de milioane de euro, bani pe care nu-i va mai scoate niciun om întreg la cap.

S-a sfârşit era bufoneriilor, a dansurilor pe maşină, a borcismelor şi a zgârcitului de Copos (apropo, Rapidul o duce mult mai bine fără). S-a lăsat liniştea pe stadioane, la tv, în glasurile fanilor. E timpul să luăm poziţii solemne, trece cortegiul schimbării. Urmează era nimicului.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

  1. Ce faci bre, esti nostalgic dupa epoca de aur a circului fotbalistic romanesc? Probabil ca la fel o sa plangi si dupa clasa politica actuala. Cand o sa dispara toti dupa gratii, o sa inceapa marea plicitiseala… De cine o sa mai radem, cine o sa ne mai enerveze, cine o sa ne mai distraga atentia de la problemele pe care le avem? Va trebui sa incepem sa muncim, sa punem osul toti la reconstructia Romaniei. Iohannis asta o sa ne ingroape pe toti.
    Gata cu scandalurile, gata cu amuzamentele ieftine, cu circul mediatic, la munca, nu la vorba. Ca sa avem si noi o Romanie a lucrului bine facut…:))

    Reply
    • Reforma din fotbal s-a facut extirpand ce era corupt (adica aproape tot), dar fara sa se aduca altceva in loc. Sunt curios daca si cand o sa apara primul investitor serios in fotbalul romanesc.

    • Ca sa poate renaste din propria cenusa, paserea Phoenix trebuie sa arda mai intai. S-a facut fotbalul scrum, acum astept sa arda si clasa politica pana-n temelii. Apoi credinta noastra va renaste, incet, incet….:))

Leave a Comment.