#RAINBOWLACES

Încă o campanie de aşezat în rastelul “Hai să fim derizorii, dar simpatici”. Care este publicul ţintă? Cei care înţeleg şi acceptă homosexualitatea vor schiţa un zâmbet şi vor privi totul ca pe o glumiţă subţirică. Iar suferinzii de homofobie vor strâmba din nas, dezgustaţi de ideea unor fotbalişti care-şi admiră în vestiar trupurile goale:
-Mergem la o bere după meci?
-Neeah, hai mai bine să giugiulim unicornul sub curcubeu.

Mesajul este simplu “I can’t change the fact that i’m gay” Nu cred că homofobia porneşte din proasta înţelegere a homosexualităţii. Este o anomalie, în adevăratul sens al cuvântului (Ceea ce se abate de la normal, de la regula obișnuită). Homofobii ştiu foarte bine asta, sunt conştienţi că homosexualii nu au ales să fie aşa. Şi totuşi, nu îi acceptă, ba chiar îi urăsc. Pentru că şi mesajul lor este din aceeaşi categorie a simplismului “I can’t change the fact that i hate gay”

Şi unde am ajuns prin campania fotbaliştilor de la Arsenal? Fix de unde am plecat.

Iar faptul că un club legendar al fotbalului european iniţiază campania #RAINBOWLACES are o doză de ridicol. Nu cred că fotbalul britanic a fost până acum stânjenit de reacţii homofobe.

Scandări de genul
“Paw one in, you fucking queers!” nu au legătură cu homosexualitatea, ci cu frustrarea de a privi fotbalişti plătiţi cu multe milioane de lire, împiedicându-se tot mai des când scot capul în Europa.