Călcăm ca apașii pe potecile înghețate, să nu ne audă pădurea. Pe ultima bucată, părăsim cărarea, stingem lanterna și ne luăm după stele. E cer senin, poate în sfârșit o să am lumină bună și-o să prind cocoșul într-o fotografie, sunt ani întregi de când tot încerc.

Tocmai pentru că nu-i urmă de nor, aerul dansează între -5 și -10 grade. Ajungem fix în mijlocul roatei(zona de câteva sute de metri pătrați în care cocoșii își cântă amorul), ridicăm o foaie de cort de camuflaj, deschidem ”geamurile” și ne cufundăm în tăcere.

Dacă te aud înainte să coboare din copaci, poți să te lași păgubaș… o oră de tăcere, nemișcare și frig. Fiecare secundă de răbdare mă duce mai aproape de fotografia pe care mi-o doresc de atâta vreme… mă rog pur și simplu să mai stea ascunși și eu să-mi mai simt picioarele cum îngheață sau amorțesc, că nu sunt sigur… e încă întuneric și mi-e frică să nu vină și să plece înainte să urce soarele peste creastă.

Începe să se albăstrească pădurea, semn că răsăritul e pe-aproape. Gata, îi auzim. Trosnete de aripi și cântec înfundat pe deasupra. Coboară trei, unul în spate, unul pe dreapta, unul pe stânga. Încă prea întuneric pentru cel din mijlocul brazilor, acolo unde vreau să-l prind pe aparat.

Așteptăm. Mai trece o oră, poate două, în care-l urmăresc cu obiectivul printre trunchiuri fără să declanșez. Îi văd ba doar ciocul, ba doar coada și stă nemișcat după cioate și câte un sfert de oră.

”Ce mutalău!”, aud șoapta lui Stelian.

Tremur din tot corpul dar nu simt frigul. Zău, încă nu am nici o singură fotografie, sunt deja două-trei ore de stat nemișcat la sub zero grade, iar eu mă bucur ca un copil. Să am cocoșii atât de aproape e de-ajuns, sunt atât de puțini cei care să-i fi văzut vreodată rotind…

Iese soarele. Sunt vreo zece-cincisprezece minute în care razele trec prin luminiș și se strecoară între copacii unde-mi stă ascuns subiectul. După ce se schimbă unghiul, umbra îi va înghiți din nou… acum, acum ieși să te văd…

De parcă m-a auzit, chiar atunci fâlfâie o femelă cerul și se așează într-un molid din apropiere. ”Mutalăul” se trezește dintr-odată și-și începe înfoiatul, legănatul, săritul, cântatul. Sunt cel mai norocos om de pe planetă:

”Pețit matinal”

Pentru mine, imaginea asta spune povestea cocoșului de munte așa cum o știu eu: o pasăre pe cât de puternică pe atât de sfioasă, ce se ferește de soare știind că-i face culorile să lucească în ochi dușmănoși, pe care-o vezi o clipă printre trunchiuri și cetini atunci când o înnebunește dragostea și-o face să mai uite de fereală.

Atins de-o rază dintr-un răsărit înghețat, purtându-și fala printre brazi pentru o găinușă spectatoare de deasupra, iată cocoșul de munte.

”Shadow call”

Până și umbra îi cheamă pereche.

Față de prima fotografie, în care am încercat să prind atmosfera sfioasă a unui răsărit plăpând și a unui cocoș abia atins de raze, imaginea asta este mai strânsă, centrată pe subiectul ei – chemarea perechii.

*

Mai stăm încă o oră după ce s-a dus și femela și cocoșii, să fim siguri că nu deranjăm și strângem adăpostul. Tremur din tot corpul și nu-mi mai pot îndoi degetele. Iarba din poiana e încă înghețată la ora zece. Fericire.

Schimbăm locul, încercăm și la o ”am uitat cum o cheamă” dar e o bufniță mică mică mică. Nu vine, dar găsim o viperă bonus.

”Ssssss”

Dacă te uiți atent în ochiul viperei ori dai zoom acolo, sub lucirea sângerie și-n dreapta întunericului din mijlocul retinei, mă vezi pe mine, ghemuit după aparat.

E momentul în care Stelian șoptește un dojenitor ”cam prea aproape”, în timp ce se chinuie să țină atenția viperei departe de mine.

”Dacă atacă, sare prima dată în lentilă, nu?”
”Eu așa sper…”

Am deranjat-o de la schimbat hainele pentru anul ăsta, de unde și iritarea jupânei… păi cui îi place să fie pozat cu izmenele-n vine?

*

Asta-i povestea zilei în care am ”vânat” cocoșii cu cei de la Wild Bucovina.

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor