M-am uitat zilele trecute le primele două episoade din Umbre, povestea unui taximetrist/recuperator prins în viața asta dublă dintre familie și mafie.

I s-a făcut reclamă pe online-ul dedicat cititorilor selecți, nișa HBO-ului de la noi și abia așteptam să-i văd înaltul standard de filmare și alte puncte forte despre care se vorbise înainte de difuzare.

A început cu un generic care m-a băgat adânc în scaun și m-a făcut să zâmbesc. Foarte fain, te cufunda rapid într-o atmosferă de serial bine făcut, producție HBO adevărată.

După câteva minute însă m-am izbit de marea problemă a producțiilor romănești – SCRISUL PROST. Nu e vorba de regizori, nu e vorba de bugete, nu e vorba de actori, e vorba pur și simplu de niște povești scrise prost.

Asta strică la noi producțiile comerciale, scenariștii slabi. Indiferent cum filmezi și cum joci un dialog artificial și pe alocuri penibil, el va rămâne artificial și pe alocuri penibil.

Lucrul ăsta se întâmplă pentru că la noi scenariștii sunt văzuți ca ceva lipsit de importanță în economia unei producții, niște firmituri care trebuie adunate pe lângă bucatele importante – regizor și actori. Așa că selecția se face ca de obicei la noi când e vorba de lucruri care merg și așa: cine se nimerește pe aproape, cine a mai scris ceva produs indiferent cât de prost, cine stă acolo și cultivă relații cu producătorul și așa mai departe.

Nu există concurență pe baza scrisului ci doar pe cât și unde ești înfipt și pe cine cunoști. De asta scenariștii nu evoluează deloc, scriu la fel de prost 10-15 ani la rând, nu fac research, nu găsesc o nișă care să li se potrivească și așa mai departe.

De asta se ajunge la expresii de genul – da ce, bă, am supt din același ecler? – ca cică limbaj de cartier între tipi de 40+, de asta în filme cu buget mare dat de stat intră replici retarde pe stilul – niciunul dintre ei nu a pierdut (cînd e vorba de un joc de ruletă rusească, unde daca pierzi te împuști în cap),de asta filmelor românești le lipsește zvâcul și farmecul.

Revenind la Umbre, am revizitat articolul de reclamă pe vreo două bloguri și dezamăgirea era generală, la fel era și consensul că replicile sunt idioate.

Poate ziceți că la mine e deformație profesională și mă uit anume la cum e scris un film. Una din chestiile amuzante cu care am rămas după o discuție cu Tudor Giurgiu, care e parte intimă din industria filmului de la noi, este mirarea următoare – oau, personajele astea nu sună ca niște tâmpiți. Omul se obișnuise deci să citească pe nișa comercială scenarii în care dialogurile sună artificial sau de-a dreptul idiot și se mira că a dat peste ceva diferit.

Întotdeauna mă întreb, oare scenariștii ăștia nu se găndesc nicio clipă la cum sună o replică spusă cu voce tare în situația dată?

– Ce semnifică culorile astea? – face comisarul arătând cu degetul spre ecusonul galben si negru al receptionerului.

Cine întreabă mă omule un recepționer ce înseamnă culorile galben și negru de pe ecuson? Cineeeee? Măcar dacă erau niște culori cu totul și cu totul deosebite…

– Aur și moarte. – răspunde serios recepționerul.

WTF?

Și nu e o problemă când e vorba de producțiile obișnuite care vor să ia grosul spectatorilor și nu neapărat nișa cea mai elegantă. Dar când e vorba de HBO? Dă-o încolo de treabă. Nu mai vorbim că e o adaptare deci nu trebuia scris nimic original ci doar un dialog care să sune bine pentru lumea în care se petrece acțiunea.

A ieșit o înșiruire de vulgarități fără noimă, plasate excesiv și multe dintre ele atât de artificiale de parcă ar fi fost puse de un hipster în gura unui interlop de Ferentari. Oh, wait…

Singurele replici de film românesc post-revoluționar pe care le vezi folosite prin discuții sunt din Filantropica. De ce? Pentru că au fost scrise bine nu de altceva.

 

PS. Cum anul trecut am filmat câte ceva cu Dani și am văzut că e cel mai dedicat actor pe care-l știu, anul ăsta, de-o să fie timp, poate tragem un scurt-metraj de vreo zece minute. Numai așa de dragul de-a arăta ce se poate face doar pe baza unui scenariu decent. Pentru suflețelul nostru de artiști.

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor