M-am întâlnit ieri cu Alexandru într-un băruleţ, peste stradă de mine. Merg în locul respectiv de vreo patru ani, timp în care s-au schimbat patronii de patru ori. Fiecare afacerist plin de avânt şi inspiraţie bercenară a închiriat spaţiul, l-a modelat după închipuirile şi asemuirile sale, dând cu afacerea de pământ într-un an.

În era 2014-2015, barul se numeşte Casa Iordan, arată ca un cavou în care s-au montat nişte canapele lungi din imitaţie de piele, ornat cu ăl mai meltenesc prost gust. Beteală lungă şi sclipitoare înfăşurată peste toate kitschurile agăţate de taven şi pereţi, un laptop lipit de bar, sub ţinta de darts.

Si, o dată la 5 minute, veneau pe rând la laptop patronul, copiii patronului şi pipiţele copiilor patronului să pună fiecare câte-o melodie de suflet. Clienţii poa’ să sug-o ceapă. Important e să jubileze inimioara patronului şi a familiei lui de iordanieni.

Localul nu are încălzire, trebuie să stai înfofolit la fel ca afară. În schimb, nu găseşti în meniu pizza ori paste sub 20 de lei porţia, iar specialităţile zilei sunt nişte platouri de răceli, estimate între 50 şi 90 de lei. Într-o hardughie din fundul Berceniului, unde potenţialii clienţi sunt dispuşi să străbată jumate de cartier pentru o bere cu 30 de bani mai ieftină.

M-am întrebat de multe ori prin ce lege nefirească a existenţei ajung oamenii ăştia “afacerişti”. Cum a apărut specia lor şi cum reuşeşte să supravieţuiască?

Anomalia nu se rezumă doar la iordanieni exotici de cartier. Am o cunoştinţă, studentă la limbi străine. Dom’şoara este un mic almanah mobil, plin cu foi informative din diferite domenii.  Drept urmare, s-a descurcat la interviul de angajare încropit de Librăria Cărtureşti. Întrebările au fost vaste, răspunsurile necesitau studii superioare şi îndelungate despre literatura universală.

Interviul a fost pentru un post denumit foarte savant şi pretenţios, care se rezumă la stat pe scaun şi vândut cărţi. Pentru un câştig lunar de aproximativ 800 de lei.

Şi mai există o categorie de antreprenori din ăştia de răsunător succes. Cei care reuşesc să angajeze o persoană “overqualified” pe o funcţie de rahat şi un salariu mizer. Iar după prima lună, nu înţeleg de ce le pleacă personalul şi rămân posturile goale, fix când le arde buza mai tare.

Dilema rămâne: Cum a apărut specia lor şi cum reuşeşte să supravieţuiască?