Ioane, nu fi mahmur!

Astăzi este mare sărbătoare naţională, ceva mai semeţ ca Paştele ori Crăciunul. Pe o scară a solemnității, mult peste Vasile, imediat sub Gheorghe. Motiv pentru care am sărbătorit de ieri cu multe beri. Nenumărate.

Astăzi am demonstraţia empirică a unei teorii mai vechi, pe care am tot verificat-o întru progresul ştiinţific şi consolidarea confortului civic. Oricât de mult ai bea, poţi evita mahmureala dacă bei şi mai multă apă. Principiul “cui pe cui se scoate” chiar are radacini stiintifice sanatoase.

Mahmureala nu apare din cauza alcoolului prezent în organism, ci din lipsa apei. Creierul se deshidratează, motiv pentru care apar ameţelile, durerile de cap, dârele de vomă de la pat până aproape la veceu, etc.

Renunţaţi la murături, cafele, aer proaspăt, borş de cocoş şi alte leacuri băbeşti. Înainte de a cădea laţi, şi mai aproape de veceu, beţi doi litri de apă. Trezit în urmă cu două ore mai fresh decât un pui de libelulă crescut din roua dimineţii.

În altă ordine de idei, la mulţi ani Caragiale, la mulţi ani Neculce. Şi pentru Nemuritorul, multe urări de dulce. Plus o rugăminte:

Dragă Ionel,
La apus de soare
Ia-l pe Viorel
Şi du-l la mioare!

mahmureala

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

  1. tu esti ca diplomatul indian din Romania care a sarit de la etajul 10:
    la 8 pana aici e bine, la 4 pana aici e bine, la 1 :de aici am mai sarit!
    doar ultima serie de bere conteaza, restul de 20 nu se pun))))

    Reply

Leave a Comment.