Din ultimele informaţii apărute, realizez că eliberarea lui Voiculescu Dan este o probabilitate. Mică, dar legal există.

Cine va decide într-un fel sau altul? Justiţia. Adică aceeaşi entitate supremă care l-a trimis în contemplare ad vitam aeternam. Acum, stau în jilţul meu de ceară; proptit strâmb, dar încerc să judec drept.

Până şi Dumnezeu i-a omorât lui Iov oile, copiii, l-a umplut de bube, după care s-a răzgândit. Să ne aşteptăm ca Justiţia să fie varianta divină mai nerăzgândacă? Ar fi absurd. Drept urmare, orice va decide Onorata Instanţă, indiferent de instrumentele folosite, va trebui să acceptăm.

Oricât de antipatic ar fi personajul, oricât de justiţiari ne-am considera fiecare în sinea noastră. Condamnarea şi eliberarea unui om sunt acte supreme, plasate în responsabilităţile unui organ inamovibil. Nu pentru că aşa vor unii, ci pentru că aşa am decis noi.

Noi, societatea, am ales o entitate superioară – Justiţia. Şi i-am dat puterea să decidă acolo unde noi, oamenii de rând, nu ne pricepem şi nu acceptăm responsabilitatea altor vieţi. Aşadar, Justiţie, facă-se voia ta. Indiferent de instrumente şi rezultate.

PS: Toţi jurnaliştii reformatori de dreapta care au aplaudat condamnarea lui Voiculescu, dar acum încearcă să arunce mizerii în alte păreri, tot ale justiţiei, sunt nişte pontişti şi nişte pesedişti priviţi în oglindă. Adică invers.

Ţineţi minte, fie stânga, fie dreapta. Mizeria arată la fel, nu ştie direcţii.