Românul găsește o portiță. Tot timpul. La orice.

Legi care funcționează bine mersi de zeci de ani sunt fentate în două zile de românul abia ajuns acolo. Sisteme întregi cad ca niște castele de nisip în fața românului descurcăreț. Fără studii, fără specializări, fără consultanță, românul miroase portița pe unde se poate strecura, de la jumătate de continent distanță.

De unde a venit capacitatea asta nativa a neamului nostru? Din nevoie. Din practică.

Neam mic pe pământ bogat, tot timpul sub privirea unora mai puternici. De-acolo nevoia de portițe.

Comunismul, o viață gri, săracă și plină de frică. Dacă nu găseai portițe era prins într-o viață de rafturi goale. Să-ți torni vecinul la securitate, în timp ce el te turna pe tine. Să aranjezi de carne proaspătă cu ăla de lucra la abator și tu să-i dai pantofi din piele, de la jobul tău. Portițe. Să pupi mâinile la vânzătoare ca să-ți păstreze ceva pentru copil. Tot portițe.

Revoluția și democrația prost înțeleasă. Relații, șpagă, uns roți, fentat legea, furtul de la stat, toate portițe spre o viață mai bună. Aceeași viață mai bună pe care statul nu este în stare să o ofere, nici mai demult, nici acum, dacă nu știi să fii șmecher.

Cum să te mire că românul va profita din plin de sisteme și legi care nu sunt înconjurate de sârmă ghimpată și șanțuri cu crocodili și nu sunt construite pentru asalturile descurcăreților?