”Eu nu citesc autori români în viață” așa m-a anunțat una dintre miile de vizitatoare ale standului nostru la Bookfest.
Ghinionul ei că a picat acolo exact sâmbătă când hotărâsem, într-un efort impresionant de voință, să-mi ies cu totul din piele și să fiu ăl mai lipicios librar de pe fața pământului. Odată intrat în rol, era absolut imposibil să vorbești 2 minute cu mine și să nu pleci cu o carte de acolo. Așa a făcut și ea, cu promisiunea fermă că dacă o să am un accident în următoarele zile, colegii de editură o să o anunțe ca să poată citi liniștită Cameleon-Baza.
Nu pot să zic că m-a surprins în vreun fel reticența asta față de autorii români de literatură de consum, o împărtășesc în mare parte. La mine are un motiv foarte clar și până nu demult am crezut că așa e pentru toți – scrisul prost.
Da, literatura noastră de consum este scrisă prost. Pare că toate condeiele elegante și toți autorii capabili de fraze ușor curgătoare și stilate, scriu în zona ”superioară” a literaturii, nu se încurcă cu romane de consum.
Când vorbesc despre scris prost, nu mă refer la ortografie, gramatică, ci la stil. Plin de stângăcii, cuvinte în plus, fără un ritm constant al frazei, cu dialoguri artificiale (adică spuse cu glas tare sună absolut nenatural și nu le-ar zice nici dracu așa), altfel spus primitiv, ne-evoluat.
Orice scriitor începe foarte prost, apoi ajunge la stilul stângace de care vorbeam și crește și crește și crește, până ce ajunge să stăpânească o frază curată, potrivită pentru genul în care scrie și dialoguri naturale care se mulează pe personajele la care s-a gândit.
Ai noștri par a se fi oprit undeva la început, nu au mai simțit deloc nevoia de evoluție, nu s-au aplecat mai deloc asupra propriilor cărți, nu au încercat o clipă să citească dialogurile cu voce tare. Pentru mine, să nu încerci să scrii cât mai bine, mi se pare o lipsă totală de respect pentru arta pe care ți-ai ales-o.
Am deschis câteva zeci de cărți românești. Cum citeam trei rânduri cum mă zgâria ceva. Acel ceva l-aș fi considerat absolut normal la un autor tânăr, de 16-20 de ani, nu la cei care au mai mult 20-30 de ani de scris în spate.
De asta nu îi citește lumea, mi-am zis și pentru mine era o realitate clară. Cum ar veni, nu puteți trăi din scris pe pielea voastră. La fel ca orice alt meșteșugar care face lucrurile prost.
În ultimele luni m-am aplecat foarte mult asupra cititorului iar Bookfestul a venit să-mi confirme ce începusem să deslușesc – NU CITEȘTE NICI DRACU CĂRȚILE AȘA CUM LE CITESC EU.
Îl doare pe cititor exact undeva de cât de cursive sunt descrierile, de cât de frumoase sunt floricelele, de cât de naturale sunt dialogurile. Va recunoaște cumva un text foarte bun, pentru că-l va citi mai repede și-i va veni mai ușor să urmărească ideile, dar nu-i va da mare importanță.
Cu alte cuvinte dacă nu e atât de prost încât să-l încurce la urmărit acțiunea, felul în care e scrisă cartea nu are nicio importanță. Cititorul va rămâne cu intriga, personajele, ideile, finalul, despre astea va vorbi, pe astea va nota/recomanda cartea. Stilul? Nicio clipă.
Așa că nu, nu de asta nu avem o literatură de consum solidă și suntem cititori de import. Motivul e promovarea autorilor români și modul în care funcționează piața noastră de carte ca industrie.
Niscaiva critici, niscaiva editori și-o mână de intelectuali scorțoși citesc cartea așa cum o citesc eu, iar ăștia sunt o picătură într-o piață normală de carte.
Cât despre mine, poate nu ar mai trebui să stau la o frază și o zi dacă nu-mi place cum sună, că oricum n-are nicio importanță pentru cititor.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Mulţi cititori au dubioasa ambiţie de a termina o carte cât mai repede. Îi încântă performanţa de a citi o pagină în 10-12 secunde.
Eu dacă termin o carte în mai puţin de 2-3 săptămâni, mă simt vinovat. Rămân cu impresia că mi-am bătut joc de carte. Nu pot, dacă nu fac pauze de secunde, chiar minute bune între unele paragrafe. Să construiesc imagini, să transpun în lumea mea ce am citit.
Aşa mai bine citesc rezumate de cărţi. Sau mă uit la filme. Dacă mă interesează doar intriga şi deznodământul.
:))))) 2-3 săptămâni, dacă e cartea de telefon
Dani, la mine la fel. O carte buna pentru mine este una pe care o pot rumega mental. Vlad insa vorbeste de carte de consum. La carte de consum sunt alte reguli.
Asta sa insemne oare literatura: fraze frumoase si curgatoare, floricele, brizbrizuri care sa nu-ti zgarie timpanul? Meh.
Asta ar trebui sa insemne literatura beletristica. Mai exista si alte tipuri de literatura unde nu se aplica. Te las pe tine sa ghicesti care sunt acelea.
fraza frumos curgătoare nu este o trimitere la Creangă, sau la vreun stil anume, ea trebuie să curgă bine pentru genul cărții – poate să fie rece și chirurgicală pentru un thriller, poate să fie plină de haz pentru o satiră, poate să fie încărcată de metafore pentru un lirism și așa mai departe.
floricelele și brizbrizurile, pot să fie sau să nu fie, dar dacă sunt trebuie să se potrivească cu genul și să fie reușite, nu aceleași expresii ultra folosite de la Ureche încoace.
Da, asta înseamnă să scrii bine. Bineînțeles să scrii bine nu este de-ajuns pentru a face literatură bună, mai contează și ce scrii bine. Dacă ce scrii este fabulos, cum scrii primește o scuză, invers se întâmplă mai greu – cât de bine o fi scris dacă nu transmite nimic, nu creează nimic și nu vorbește despre nimic, tot degeaba.
Înțelegi, matale? Un scriitor adevărat ar trebui să le aibă pe amândouă – și stăpânirea perfectă a stilului în care scrie și o minte creativă care să vină cu un conținut plin și captivant.
Eu intuiesc aici trei planuri de discutie:
1.De ce naiba insistam cu elitismul asta trist, orientat spre “capodopere” (capodoperomania, cum ii spuneam intr-un articol) si nu intelegem ca, pentru a avea o literatura si o cinematografie de top, trebuie mai intai sa avem o literatura si o cinematografie de consum.
2.Lipsa de educatie “literara” a cititorilor, sursele si efectele ei (nu de alta, dar incapacitatea de a simti “stilul” se rasfrange nu numai asupra beletristicii, dar si asupra poeziei).
3.Ce inseamna sa scrii “bine” intr-o perioada in care oricine leaga 3 cuvinte are senzatia ca e un potential “scriitor”?
Deci, pe care-l zgandarim prioritar?
as insista pe 1. Aici este buba principala.
Ca sa ai o cinematografie de consum, trebuie si ceva banuti. Nu mai poti filma timp de 5 minute o tigara arzand langa ceasca de cafea 🙂
Cred ca problema “capodoperelor” si a aversiunii fata de produsele de consum vine cumva din epoca trecuta, dar se completeaza subtil cu mentalitatea moderna a omului care pirateaza filme, jocuri si muzica, dar mananca 4 saorme pe zi si se plange ca in Romania “cartile sunt scumpe”.
Problema capodoperelor e următoarea: românii n-au siguranța aia detașată a unei mari culturi, se simte cumva că suntem codași la capitolul cultural. Da, dăm vina pe turci, unguri și tătari că ne-au bătut de ne-au mers fulgii, dar nu tu Shakespeare, nu tu Dante, nu tu Roman de la Rose și toate cele. Trebuie să te simți destul de stăpân pe tine înainte să te poți juca în pace cu mai puține chestii serioase, fără să simți nevoia să demonstrezi ceva.
Sau cel puțin, asta e părerea mea în dimineața asta, poate la prânz vin cu altă teorie brează.
Dani: Si cand colo, ceasca era chiar Dragos Bucur!
Roxana: Asta e unul dintre motive si mi se pare ca l-ai surprins perfect. Suferim de un “provincialism cultural” pe care il cam au si alte culturi balcanice.