Povestea Datagroup de la A la Z - cărți, mâncare, băutură și voie bună!

Eu…

Eu, Baraba, am fost primul și ultimul din Babylon. Mi se spune uneori și Magistrul de la malul vieții, dar astea-s doar Umbre în memoria timpului.

Important e că vedeam tot în jurul meu, de la mic, la mare, de la mare, la mic. Ochii mei băteau de la Pustiul celui de-al 9-lea cer, tooocmai până la Neamul de sub tufa de iasomie.

Așadar, purtat de Valsul Sângelui, din străbuni în străbuni, am să vă spun o poveste demnă de Istoria comicului românesc, una despre cărți, mâncare, băutură și voie bună!

***

Căutând ceva să le stingă setea, Frații din Jurul Potcoavei se îndreptau spre Berea, Izvor de Sănătate. Unii demoni din noi, mânuind Sabia Umbrelor, doreau să îi oprească din drum, însă la un moment dat, fratele ‘ăl mai mare și mai însetat, i-a simțit dându-le târcoale undeva Pe dealul lui Baran. I se zburlea părul pe brațe și cap și parcă-parcă simțea niște Umbre de Străini. Întorcându-se brusc, dar cu o grație de parcă crescuse Printre Pisici, le-a zis răstit:

– Dacă țineți să veniți și voi, măriți pasul! Tuturor ne place iadul, da’ nu când ne e sete. Nu ne mai suflați în ceafă.

– Nu, mersi, au răspuns demonii, speriați că au fost văzuți, prefăcându-se deodată că sunt una cu pământul și că au Flori în Păr și Flori în Păr 2.

– Ok, atunci ce să zic, Despre morți numai de bine. Valea!

După ce și-au potolit setea la izvorul nesfârșit de Terapie, și-au continuat drumul. La un moment dat, au dat de o căsuță ciudată de lemn. De departe părea clar un cuib de păsări, dar înăuntru găsiră un ditai tomul prăfuit sub care se mai aflau alte câteva cărți mai mici. Se vedea că nimeni nu se atinsese de ele de mult timp.

– Ce zice pe aia, mă? întrebă unul dintre frați, părând mai interesat de carte.

– The Universal Sphere-Vortex Principle, răspunse altul.

– Ce-ai zis, mă? Că n-am înțeles. Atacul Sferelor?

– Ete Jucării stricate, n-am zis asta, mă. Drept să-ți zic, nici eu nu prea înțeleg ce am zis. E o limbă ciudată, parcă-s Introspecțiile unui Cocoș…

– Astea-s Frumoasele dezechilibre ale vieții, bre, zise al treilea frate, ducându-și mâna spre stomac, că-i cam ghiorăia. Să tot vorbești, da’ să nu știi ce-ți zice gura! Parcă-s… cum zicea nenea ăla de la noi din sat… ăla de la taverna Dracula’s Kitchen, parcă-s Lumi epistemologic diferite!

– Cine, ăla cu de-i tot dădea înainte cu Sinele după câteva păhărele ceva mai tari de țuică o idee mai parfumată? Da, îl știu. Bă, da’ fain la taverna aia. Acolo am auzit prima dată Aventurile tânărului Pierre în Țara Corvinilor. Și tot acolo am încins prima horă pe Cântecul Zăpezilor…

– Io mai rețin nimic, bre, eram așa băut că ma simțeam ca între 4 uși și alte povestiri.

– Corvini, 4 uși, Povestiri de sub papuc, Povestiri de la Olanu, Povestioare adevărate pentru copiii de toate vârstele, ce atâtea povești, bre? Mai lasă-mă, mie mi-e foame! Hai să mergem.

– Haida, io o să iau câteva cărți de aici, să avem de-o șezătoare dacă o fi pământu prea tare…

Unele erau cartonate, numa’ bune de scaun, altele erau și în română, și în alte limbi necunoscute lor, cum ar fi Cameleon – baza sau Misterele Zarondiei.

– Ia luați și voi, ziceți-mi dacă înțelegeți ceva cuvinte de aici… Uite tu, Diva – romanul unei vieți. Proiectul Anemona. Deziluzionistul.

Curios, unul dintre frați luă două volume, Războiul Începutului și Calvarul Învingătorului. Tocmai dădu să le deschidă, dar fu întrerupt.

– Ia te uită, o altă căsuță. Poate asta nu e tot cu cărțulii. Poate are femeia ‘ceea din față milă de stomacul nostru și ne-o da ceva, dacă nu o speriem.

Mergând cu pieptul înainte și umflându-l atât de tare că părea o hartă pentru Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Americii, unul dintre frați o luă înainte și intră în vorbă cu femeia, care părea să șadă singură în fața casei.

– Tovarășa Singurelu, cum te cheamă? Stai, nu te speria, nu sunt Vampirul din strada Sforii!

– Zelda, răspunse ea încrezător, înfruntându-i fix privirea. Da’ pe tine cum te cheamă?

– Traian Grosavescu. Omul și legenda, în persoană, continuă el la fel de jovial, dându-i de înțeles că are chef doar de șotii și nu de alte grozăvii.

– Hai că se vede că ești pus pe glume. Parcă ești Copilul Deltei crescut Singur printre Părinți…

– Eh, poate chiar el sunt. Da mi-e să nu mă contrazică frații mei, aici de față. Și ce faci tu aici, Zelda?

– Sparg nuci, continuă ea la fel de lipsită de Indecizii, dar clar mai destinsă.

– Și nu ai ceva de mâncare pentru niște Eroi din Întâmplare? Sau Eroi din întâmplare 2. De fapt suntem 3. Da mie, cel puțin, mi-e o foame de parcă am un Teatru în Stomac. Măcar niște nuci, dacă tot spargi…

– Da, Tati, cum să nu. Mi-era să nu fiți tâlhari, da vă văd bine citiți, zise ea cu ochii pe una dintre cărțile din mâna lor, Fiind imagine. Eseuri din Adolescență. Da nu păreți adolescenți, păreți mai degrabă scoși din Regele Pribeag și Bătrânele Umbre.

– Păi de la foame, Zelda. Nu prea ne-a ars de Vânătoare.

Râseră toți trei și râse și ea. Și băură. Și mâncară.

Și-apoi încălecară pe cărți înapoi spre izvor, s-o ia de la capăt, că singura morală de extras de aici e că-i frumoasă viața cu cărți, mâncare, băutură și voie bună!