Mai mult decât disecarea firului de filigran într-un expozeu emfatic, m-ar fi interesat un CTP care îşi duce la capăt singura idee de-a dreptul spectaculoasă. M-a aţâţat şmechereşte şi m-a uitat fără răspuns.
Care este diferenţa între ţărâna în care s-a transformat un prost şi ţărâna în care s-a transformat un gânditor?
Revenim.
Degeaba mergem la “seminarii” şi îl ascultăm zâmbitori pe CTP, dacă la terminarea facultăţii tot pe statul de plată al unui infractor ajungem. Oare câţi dintre cei prezenţi în sală for ajunge lucrători la A3 şi RTV? Doar cei mai norocoşi. Mi se par inutile periajul şi salubrizarea jurnaliştilor, atât timp cât societatea nu le oferă posibilitatea meseriei cinstite.
Nu sunt de acord cu părerea d-lui Popescu despre jurnalism şi echidistanţă. Conform dânsului, cele două nu trebuie să facă pereche, atât timp cât jurnalistul practică meseria cinstit şi din convingere. Nu trebuie să fii echidistant, dacă informaţiile prezentate de tine se bazează pe argumente.
Să ne imaginăm următorul caz:
Pe planteta Bulişor, există două partide împănate cu infractori. Să zicem Bulişorii Albaştri şi Bulişorii Roşii. Eu, cel mai de seamă jurnalist al planetei, am o simpatie faţă de Albaştri şi îi urăsc visceral pe Roşii. Din motive subiective, care ţin de sensibilităţile mele cromatice.
Timp de mai mulţi ani, aduc numeroase dovezi, argumente care demonstrează infracționalitatea anumitor membri din Partidul Roşu. Dar nu mai am timp/dispoziţie să abordez şi cazurile albaştrilor. Conform teoriei d-lui Popescu, mi-am făcut ireproşabil meseria de jurnalist.
Problema?
Oare ce părere îşi fac acei bulişori independenţi politic, care urmăresc doar ştirile mele de-a lungul anilor? Chit că anchetele au fost bazate exclusiv pe dovezi, prin simpla selectare a cazurilor prezentate, voi induce ideea că Bulişorii Roşii sunt cu toţii nişte infractori, iar Albaştrii, impecabili.
Asta mi se pare cea mai periculoasă formă de manipulare.
Daca cei care urmaresc “jurnalistul” isi iau informatiile exclusiv de la el sau de la ea, atunci problema nu este numai a liderului de opinie. In plus, pozitia de tip “Elvetia” (pe care Digi 24 incerca in trecut sa o acopere, dar simpatiile politice au iesit la iveala – din fericire, coincid cu ale privitorilor) nu este o pozitie care sa faca audienta sau care sa tina pe cineva interesat. Sa nu uitam ca multi nu vor decat sa-si confirme banuielile, nu sa le fie “prabusita” lumea.
Mai mult, pozitia complet neutra nu este o pozitie umana si nici una foarte “profunda” (dat fiindca ar implica un nivel de ratiune de care nu prea suntem capabili), asta si pentru ca jurnalistul “echidistant” este de fapt jurnalistul care se tine departe de investigatia in profunzime.
Corectitudinea ar trebui sa vina dintr-o distanta asumata (ton, exprimare, acordarea prezumtiei de nevinovatiei), nu dintr-una fizica (selectarea informatiilor esta la latitudinea editorialistilor, pana la urma – in cazul stirilor vorbim deja despre altceva).
Claudiu Pandaru este un exemplu de jurnalist echidistant. Este un jurnalist care desi are o convingere politica, nu este partinitor.
Sunt foarte deacord cu tine cand spui ca pozitia de neutru nu este umana, din simplul motiv pentru ca este imposibila. Noi interpretam realitatea, prin urmare trebuie sa ne raportam la un sistem specific.
Neutru nu poate fi nici macar Dumnezeu 🙂
“(selectarea informatiilor esta la latitudinea editorialistilor, pana la urma – in cazul stirilor vorbim deja despre altceva)”
De acord, dar dacă ştii că eşti un jurnalist cu influenţă (vestiţii formatori de opinie), trebuie să îţi asumi şi responsabilitatea tabloului general. Să luăm alt exemplu: Într-un orăşel din Germania, se comit săptămânal 10 violuri (9 cu făptuitori nemţi şi unul cu făptuitor imigrant). Redactorul şef al ziarului local alege de fiecare dată pentru prima pagină violul făptuit de imigrant. Nu pentru că ar gândi uneltiri cabaliste sau ar sprijini grupările extremiste. Omul îşi vede interesul şi vrea să vândă ziarul – nu interesează pe nimeni că un neamţ blond a violat o nemţoaică şi mai blondă. Aşadar, de fiecare dată prezintă violul făptuit de sirian/irakian/libanez, aducând dovezi, mărturii, abordând cazul profesionist.
Luate separat, articolele sale de primă pagină sunt impecabil construite – Nota 10 pentru jurnalism.
Dar luate împreună, construiesc un tablou mincinos, manipulator. Cititorii săi vor rămâne cu impresia că toţi imigranţii sunt violatori, iar nemţii, nişte gentlemani asexuaţi.
Hari: Culmea, chiar la el ma gandeam. Uneori e o voce binevenita, alteori nu spune nimic pentru ca, desi e clar ca are informatia la indemana, stie ca diseminarea ei l-ar pune automat intr-o tabara.
Dani: Selectivitatea de genul ala ajunge deja intr-o zona de “ascundere de informatii” si ar putea fi pedepsita intr-un stat ceva mai civilizat sau ancorat la realitatea europeana. Eu ma gandeam mai degraba la jurnalismul de opinie. Daca tu, ca editor, faci genul ala de selectii, ajungi in “teoria agendei”, una din teoriile plauzibile despre impactul media, discutate la cursurile de jurnalism.
P.S: Altfel, CTP doar vede rolul jurnalistului asa pentru ca, la fiecare cotitura importanta din istoria recenta a poporului roman, el a fost prins pe contrasens :))
CTP din pacate are dreptate. Si in acelasi timp nu are. Depinde de perspectiva din care privesti. 🙂
Jurnalistul ar trebui sa fie ca un comentator de fotbal, adica impartial. Poate sa tina cu Steaua, insa in momentul in care comenteaza Steaua – Dinamo trebuie sa fie impartial.
Altfel stau insa lucrurile cand vine vorba despre un meci Romania – Anglia de exemplu. Intr-un asemenea meci, este normal ca un comentator roman sa tina cu Romania. In ambele cazuri insa trebuie sa promoveze si sa sustina regulile jocului.
Cam asa vede si CTP rolul jurnalistului. El se identifica intr-un luptator impotriva dictaturii comuniste si asta se vede in activitatea sa jurnalistica. El actioneaza ca oricare alt jurnalist profesionalist din occident in privinta aceasta. Cand se joaca un meci intre convingeri nu numai diferite, ci si contradictorii, dispare automat si prezumtia de nevinovatie. In aceste momente este vorba despre noi contra ei, despre cei buni contra cei rai.
Fix acest lucru incercam sa arat in articolul meu, exact acest aspect am vrut sa scot in evidenta, ca ar trebui sa admitem ca adevarul si dreptatea nu sunt valori obiective si ca oricare dintre cele doua tabere, are in felul ei dreptate. Ce ne separa sunt credinte si convingeri contradictorii, ce ne aproprie este apartenenta etnica si culturala.