La ce folosesc manifestațiile PSD-iste?

Cifre de toată jena pe lângă manifestațiile concurente, oameni strânși pe față de partid, plătiți și cu transport asigurat, afișe împărțite de organizatori, discursuri de să intri în pământ de rușine, un spectacol grotesc al hoției, obrazului gros și caliciei absolute.

Dacă se mai și apucă să vorbească manifestanții te-apucă râsul plânsul: unii înjură chiar conduita PSD-ului în timp ce-l susțin, alții visează soroși și binoame, alții nici nu știu pentru ce sunt acolo și ceilalți spun c-au venit că așa li s-a zis.

Te-ai putea întreba, ca om normal la cap, ce-i motivează să se umple de ridicol și să arate în gura mare pe ce și cum și-au construit toată puterea politică?

Două lucruri:

  • aparența unui ”război” civil pe care să-și bazeze campania președintele dezbină țara – demonstrațiile astea pitice, analfabete și penibile sunt mult mai bune dezât zero ieșiri de susținere, adică ce s-ar fi întâmplat dacă nu scoteau ei divizia kiluldeuleișispunsărutmâna;
  • mai important,  menținerea electoratului captiv. Pe lângă postacii virulenți, pe lângă electoratul interesat direct și pe lângă cel rupt total de orice influență, mai e o cantitate deloc neglijabilă de indivizi al căror vot nu e imun la mișcările sociale. Ei, aici este miza minciunilor pe bandă, păstrării aparențelor și mitingurilor de susținere – le confirmă oamenilor ăștia că nu sunt singuri și că părerile lor au legitimitate dacă le văd susținute în stradă. Altfel s-ar fi clătinat mulți în fața protestelor anti-guvern lăsate fără răspuns.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

4 Comments

  1. Trecand peste aerele tale elitiste, care nu pierd nicio ocazie sa scoata in evidenta faptul ca protestatarii mobilizati de PSD sunt mai urati, penibili si retarzi in comparatie cu oamenii frumosi din Victoriei, ce ai vrut sa transmiti cu acest articol? Faptul ca PSD se foloseste de aceste contra-manifestatii ca sa arate electoratului lor ca sunt si ei reprezentati in strada?
    Captain obvios much? :)))

    Reply
    • Da, am vazut mai multe articole si chiar interviuri cu vedeta protestelor pro guvern. E o femeie mai speciala asa… 🙂

  2. Cum spuneam, nu stiu ce vrea PSD-ul cu ele (mai ales prin concursul de pupat maini), dar stiu ce a obtinut: o doza in plus de ura fata de propriul partid si fata de propriul electorat. Chiar si pentru cei care cautau o cale de mijloc, a devenit absolut evident ca nu poate exista un progres real, cat timp partidul asta exista in forma asta si cat timp exista un electorat care sa-l sustina (cat timp “exista” ca nivel de cultura si ancorare in prezent, nu cat timp “exista” fizic – sa nu se inteleaga ca militam pentru altceva in afara de o trezire, anevoioasa si poate fortata, dar o trezire).

    Reply

Leave a Comment.