La ce folosesc manifestațiile PSD-iste?

Cifre de toată jena pe lângă manifestațiile concurente, oameni strânși pe față de partid, plătiți și cu transport asigurat, afișe împărțite de organizatori, discursuri de să intri în pământ de rușine, un spectacol grotesc al hoției, obrazului gros și caliciei absolute.

Dacă se mai și apucă să vorbească manifestanții te-apucă râsul plânsul: unii înjură chiar conduita PSD-ului în timp ce-l susțin, alții visează soroși și binoame, alții nici nu știu pentru ce sunt acolo și ceilalți spun c-au venit că așa li s-a zis.

Te-ai putea întreba, ca om normal la cap, ce-i motivează să se umple de ridicol și să arate în gura mare pe ce și cum și-au construit toată puterea politică?

Două lucruri: Continue reading

Revolta fumăcioșilor

Mai e puțin și se termină revolta fumăcioșilor că na, după vreo lună de baruri/restaurante curate care n-o să dea faliment, n-o să mai aibă ce chițcăi, iar când bugetul nu va suferi o cădere catastrofală (din varii motive – că fumătorii nu se vor lăsa de fumat, ca banii de pe țigări nu se pun la saltea ci intră tot în circuitul economic impozitat, că și dacă s-ar lăsa toată lumea de fumat ar merita pierderea) nici atât.

Iar peste un an, cu mici excepții, toată lumea va vedea legea asta așa cum e – un pas înainte pentru viața de oraș, pentru educația în societate și subțierea obrazului. Singurii care nu vor aprecia practic schimbarea vor fi cei care fumează în casă, oriunde, fără să simtă nevoia să deschidă geamul – numai ei nu se vor bucura de diferența de miros și prospețime, dar ăștia sunt mai puțin decât credeți. Restul vor vedea că să ajungi acasă fără să-ți miroasă hainele a furnal merită micul sacrificiu de a fuma afară.  Continue reading

Femeile sunt ridicole când agață

De noi, bărbații, se râde de milenii pe tema asta. Cred că imediat după epoca de piatră, când am renunțat la tehnica trasului de păr și-a parului în cap, au și început comentariile despre maniera de agățat a celor mai puțin fermecători dintre noi. Ba chiar cred că și înainte de asta doamnele râdeau între ele:

– Doamne, ce pămpălău! A dat cu parul de nici n-am simțit, poți să crezi tu, fată, tu, c-așa a vrut el să mă ia?

– Vai, fată, mor de râs, chiar așa a făcut?

Ei uite că de ceva vreme fetele, în emanciparea lor furioasă, au început să facă ele primul pas iar spectacolul e pur și simplu fabulos. E ca și cum ar fi luat spuma celor mai penibile abordări masculine ar mai fi adăugat un praf de ridicol, două linguri babane de jenant și după aia ar fi pus totul peste un terci de comic.  Continue reading

Niște adormiți

Henri Bresson tineri in tren

Întotdeauna m-a fascinat cum criticii, specialiștii și snobii reușesc să găsească o mie de nuanțe, un milion de straturi și un miliard de fire complexe în orice bucată de telemea aparține domeniului lor.

Pentru primii e un mod de a-și dovedi pregătirea și expertiza care-i califică pentru pâinea de zi cu zi, iar pentru ultimii, un mod de a arăta tuturor cât de profunzi, înzestrați și inteligenți sunt dumnealor. Pentru niciunul dintre ei nu contează ce a vrut autorul/artistul să spună sau cât de simplă a fost viziunea acestuia, important este numai ce poate el susține că vede în opera respectivă. Continue reading