Am auzit de mai multe ori mestecată o afirmaţie găunoasă: “Astăzi nu mai agăţi fete recitând poezii.” Nu sunt de acord. Mi se pare un adevăr pe jumătate spus, care în forma lui incompletă este prost perceput. Un fel de minciună prin omisiune.
Nici astăzi, nici ieri, alaltăieri sau în orice altă zi a omului modern, recitarea poeziilor memorate sau compuse pe loc nu a fost o bună “momeală” pentru agăţat femei.
Într-adevăr, poezia poate fi romantică. Dar nu este genul de romantism care stârneşte sex appeal. Poţi doar să îţi stânjeneşti, ori în cazul fericit să îţi amuzi partenera. Chiar dacă, pintr-un miracol, reuşeşti să o conectezi la intimitatea ta spirituală, îi prezinţi gândul frumos şi dezgolit pe care îl înţelege şi place. Te vei alege cu o bună amică. Fără beneficii.
Mitul agăţatului prin poezie a ajuns atât de lăudat, încât în urmă cu vreo 7 ani am fost sunat pe la un 3-4 dimineaţa. Era un prieten: “Corbane, ce faci? Dormi? Bă, sunt cu Xuleasca. Ne plimbam noaptea la lumina lunii. Ne gândeam că ar merge o poezie. Recită-i şi ei pe-aia, ştii tu. Hai că ţi-o dau la telefon. Recită!”
N-am mai stat să îi explic de ce e o idee proastă sau să îl înjur. I-am recitat.
Majoritatea aventurilor amoroase prezentate în scrierile marilor autori sunt ficţiune pură. Fără sâmbure de adevăr. Mai mult, un scriitor genial nu va reuşi să işi pună latura sa autentică în tandem cu sufletul unei femei. Nu intru în amănunte, am explicat AICI călătoria spre sufletul femeii.
Pentru a se adresa femeii într-un limbaj intim, Eminescu a trebuit să îşi cenzureze aproape în totalitate harul, banalizându-se de dragul Veronicăi. A fost o intimitate prefăcută. Chiar şi poeziile sale pornografice au fost tentative ratate. În secolul al XIX-lea, femeile care ar fi apreciat acel gen de poezie, cel mai probabil nu ştiau să citească.
Până şi autorul bestsellerului “De ce iubim femeile” a recunoscut faptul că a scris volumul doar pentru a vinde. Nu îl consideră o scriere de valoare, de care să fie mândru, în ciuda succesului comercial.
“Pentru un autor, cistigurile financiare, numarul de carti vindute, editura la care a aparut, traducerile pe care le are, toate sint lucruri secundare, gestionate de altii, nu de el insusi. Singurul succes de care el poate vorbi in mod legitim este succesul pe care il are in fata propriilor ochi”
Şi nici el, cel care a răvăşit orgastic publicul feminin, nu a agăţat cu literatura: “Eu sint un ins sfios, fara succes la femei in toata viata mea”
În concluzie, voi cei încă visători, renuţaţi să mai folosiţi poezia în scopuri greşite! E doar pierdere de timp şi de încredere în sine. Orice scriitor are ceva defect, o anomalie. Altfel nu s-ar fi apucat de scris. Nu e nimic sexy în asta.
The Owl and the Pussy-cat went to sea
In a beautiful pea-green boat,
They took some honey, and plenty of money,
Wrapped up in a five-pound note.
The Owl looked up to the stars above,
And sang to a small guitar,
“O lovely Pussy! O Pussy, my love,
What a beautiful Pussy you are”
(Edward Lear)
.
