Despre jeguri umane

Acum ceva timp eram un admirator al concursurilor televizate din categoria “Got talent”. Aici includ X factor, Vocea si Xuliştii au talent. Între timp, s-a ajuns aici, cu Simon Cowell în rol principal:

Aţi prins ideea, da?
Un băiat a venit să cânte în preselecţii. S-a descurcat bine cu prima melodie, după părerea mea de amator. Dar juriul nu a fost de acord. Pentru că lipsea drama. Ce a urmat depăşeşte cu mult orice senzaţie de regurgitaţie violentă.

-Ai vreo dramă, vreo tragedie la care să te raportezi?
-Da… fratele meu mai mic a murit de curând. Avea 19 ani.
-Ok, super! Cântă despre asta. (Can you use that when you sing?) Cântă cu gândul la fratele tău mort.

Şi a cântat. Şi juriul a fost încântat. Şi a trecut mai departe, împreună cu fratele mort.

Mi-e scârbă de industria muzicală şi tot ce înseamnă “showbiz-ul” actual. Mi-e scârbă de rănile sufleteşti purulente pe care trebuie să le arăţi în public pentru a fi luat în seamă. Mi-e scârbă de toate vedetele contemporane care se vând ca nişte curve şi, dintr-o lăcomie de hienidă sifilitică, acceptă să facă parte din juriul hidoşilor.

Mi-e scârbă de voi, cei care dezumanizaţi lumea în care aţi crescut.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

9 Comments

  1. Daca vrei sa devii o vedeta in show biz, un actor, sau de exemplu un cunoscut cantaret, trebuie sa fii dispus sa te expui, sa faci exhibitionism sufletesc. Nu ajunge sa fii doar dispus, ci trebuie sa-ti si placa aceasta expunere.

    Un actor bun trebuie sa fie capabil sa intre in pielea personajului sau, pana la contopire. Un cantaret bun, pe langa voce si tehnica, trebuie sa fie in stare sa transmita ceva.
    Dragostea, iubirea, suferinta, durerea sufleteasca sunt cele mai prolifice stari transportatoare de emotii.
    E “normal” ca show-biz-ul sa exploateze la maxim aceste lucruri.

    Nimeni nu participa la un talent show fara aceasta dorinta de a se afirma in fata unui public (oricare ar fi el). Inca inainte de show, participantii sunt informati ca pretul pe care-l platesc si pe care trebuie sa si-l asume, este expunerea totala.
    In acest sens semneaza un contract.

    Juriul are printre altele si rolul de a-i instrui pe cei care promit, pe cei care au talent, ei au datoria de a le transmite cate ceva din experientele lor, pentru a scoate maximul din actul artistic. Fix acest lucru s-a intamplat in acest clip.
    Stiu, dialogul suna foarte dur, insa pana la urma ce a facut juriul este doar drill, instructie, training.
    Asa cum studentilor la medicina li se cere sa se detaseze de emotii si sentimente puternice atunci cand diseca un cadavru omenesc, viitorilor artisti li se cere sa se implice maxim emotional in actul artistic.

    In traducere libera, in clipul tau s-au intamplat urmatoarele:
    Candidatul, s-a afirmat printro voce foarte buna. Numarul in schimb cerea mai multa expresivitate.
    Juriul a recunoscut talentul, a simtit ca baiatul poate mult, mult, mult mai mult si a reusit sa-l monteze corespunzator.
    Rezultatul a fost pe masura. Diferenta de interpretare a fost colosala.

    Daca tu consideri ca ceea ce ai vazut este mizerie umana, am o veste proasta pentru tine: intreaga scara de valori a societatii de consum este cladita pe sau cel putin extrem de permisiva fata de aceste practici de maximizare a randamentului si performantei. Indiferent de domeniu.

    Reply
    • Hary, stiu ce zici, dar in orice domeniu, chiar si in show-biz, trebuie sa existe o limita a decentei. Limita aia foarte subtire care separa succesul de grotesc. Pana anul asta, limita a fost respectata la X Factorul “păstorit” de Simon Cowell. Parea genul de om care iti inspira senzatia de anti-kitsch, avea o eleganta comportamentala neatinsa de lături.

      Şi nu sunt de acord cu reteta asta a succesului. Sunt convins ca prin secventa cu fratele mort, show-ul i-a ingreţoşat pe mulţi,si-au dezamagit o buna parte a publicului. Inca mai exista divertisment care respecta linia subtire de care ziceam mai sus. Si cat timp am de unde alege, adio X Factor.

    • Dani, stiu ce zici. :))
      Dar asta nu schimba cu nimic problema de fond expusa de mine.
      Unul dintre cele mai importante ingrediente ale succesului in industria de divertisment, in sport, in multe alte domenii, este depasirea permanenta a limitelor proprii. Asta e sistemul.

      Acum serios vorbind. Sistemul actual de valori, al societatii de consum scapate de sub control, asa functioneaza. Ceea ce ai vazut in clip, sunt tehnici dure de instructaj, comparabile cu drill-ul in armata, doar ca sunt pe plan emotional. Ele exista de cand show-biz-ul. Diferenta este ca acum s-au largit limitele de perceptie, acum sunt percepute si de publicul larg. Este firesc ca unii sa strige scarbiti: “pfui, ce jeg uman… Nu-mi place, nu mai consum”.
      Cam pe aceleasi principii au aparut si vegatarienii, care nu au putut trece peste limitele constiintei lor, in ceea ce priveste conditiile de crestere si sacrificare a animalelor. Pana cand nu au vazut la TV reportajele emotionante despre suferinta bietelor vietuitoare, carnea a fost gustoasa. Efectele industrializarii carnii insa a fost prea mult pentru ei. In semn de protest, nu mai consuma. Asa si tu cu talent show-urile.

      Cert este ca acest sistem, este decadent din punct de vedere spiritual si impinge natura umana intro saracie si superficialitate grotesca.

      Faptul ca tu spui stop, gata, pana aici, arata doar limitele tale.
      Si nu uita: indispozitia ta de a cadea in mizerie spirituala, privita din perspectiva celor adaptati, emancipati si in rand cu lumea, este doar dovada ca incepi sa imbatranesti…:))

    • Si inca ceva. Noi nu suntem consecventi cu limitele noastre.
      Pe unele le impingem la nesfarsit fara nici o problema, pe altele nu suntem dispusi sa le mutam din loc, sub nici o forma.
      Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce?

    • Depinde de ce segment al vieţii vorbim. Unele sunt lejer permisibile datorită efectelor anodine. Altele în schimb, au limite stricte pentru că sunt siuate pe altă treaptă a gravităţii. Totul depinde de conştiinţa noastră. Ce percepem inofensiv şi permisibil şi ce nu.
      Asta nu inseamna ca toata scara valorica a societatii este un fonfleu de subiectivitate si fiecare are adevarul lui, dreptatea sa.

    • Hary, nu mai posta atat de repede. Eu am net prin sârmă la cuibul asta de cuci unde sunt cazat. Imi ia vreo 5 minute si 10 click-uri sa postez ceva si raman in urma cu raspunsul :))

  2. Dani, eu vorbesc la modul general, sa zicem despre valorile noastre de referinta, care se definesc prin intermediul limitelor.
    Aceste definitii si limite sunt date de educatie, de experientele proprii si ale altora de viata. Ceea ce ne place, ceea ce iubim si indragim, ceea ce ne sperie sau ne face sa suferim, frica, binele si raul, sunt valori educate. Mai exista si o componenta hardcodata, care este responsabila pentru supravietuire si reproducere, de exemplu. Dar asta este alta discutie.

    Segmentarea si ierarhizarea de care vorbesti tu, sunt prin urmare variabile si difera de la sistem la sistem. In societatea de consum, care este orientata pe individ, chiar de la om la om.

    Sa zicem ca ceea ce pentru mine este frumos si inofensiv, pentru tine poate fi mizerabil si extrem de agresiv.
    Esti tu mai incuiat decat mine?
    Sau sunt eu mai decadent decat tine?

    Nu exista un raspuns obiectiv la aceasta intrebare, pentru ca tine de perspectiva din care privim lucrurile. Mai exact, al sistemului nostru de referinta valoric, la care ne raportam.

    Reply

Leave a Comment.