În mai puțin de 24 de ore s-au ascuns în grote leii și au apărut hienele. Regii animalelor fug de responsabilități, își aruncă pisica moarta peste gard și sacrifică un iepure în poiana din pădure. Poate, poate se satură dobitoacele din iepuroiul sacrificat, uită pentru ce-au venit și se întorc în vizuină.
Să iei o decizie în câteva ore, fără a ține cont de o anchetă care nici nu a început bine, nu se numeste sancțiune ci execuție. Belești în poiană iepurele neajutorat și astâmperi setea de sânge a dobitoacelor.
Concomitentă cu fuga leilor a fost și apariția hienelor media. Cu „lacrimi de GHEAȚĂ”, cu „zece motive pentru care o să PLÂNGI”, cu „poze ȘOCANTE”, în principiu cu tot arsenalul ce transformă la ocazii speciale scatofilul în necrofag. Până la urmă este o evoluție în ierarhia biocenozei. Este normal să spere la cât mai multe „ocazii speciale”.
Fiecare animal își urmează menirea și își manifestă instinctul de supraviețuire. Nimic ieșit din comun, dar totuși nu ai cum să nu remarci, cu această ocazie specială, textele moraliste venite din partea unor Ghergi și a unor Huizi. E la fel ca atunci când știți voi cine a condamnat comunismul în Parlament.
Și, din nou, nu ai cum să nu remarci derapajele permanente de la logică și bun-simț ale unui rinocer cu corn pipernicit. Indiferent de zi, de noapte și de pădure, rinocerul zdrobește flori, smulge copaci, brăzdează și fărâmă tot în cale, convins fiind ca atunci când toată pădurea va fi spulberată, dreptatea va fi a lui:
„Este irelevant pentru societate faptul că doi oameni și-au pierdut viața. Altă dată au fost 18 morți. Nu are nicio importanță. Vă spun eu acum… doi oameni au murit astăzi și pe trecerile de pieton, dar nu s-a spus nimic despre ei. Este exact același lucru. Este exact aceeași moarte, cu mențiunea că accidentele aviatice sunt mai spectaculoase din punct de vedere al grozăviei pe micul ecran”
Păi nu, discutia nu este despre câte persoane și-au pierdut viața ci despre vina autorităților. Contează mai puțin dacă au murit 2 sau 18. S-a întâmplat să nu moară pe trecerea de pietoni din cauza lor sau a unui șofer grăbit. Sunt vinovate autoritățile pentru moartea lor? Și dacă da, cine, în ce măsură și de ce? Mai sunt autoritățile capabile să își desfășoare activitatea? Au fost vreodată? Așadar, să spui că „este irelevant pentru societate” trebuie să fii un rinocer turbat de inutilitatea propriului corn.
Și încă o dovadă a faptului că rinocerul bate câmpii este afirmația „Acultați la mine! Nu există accident aviatic din cauze meteo. Doar din cauza vremii nu cade un avion. Avioanele sunt făcute să reziste oricărui tip de vreme”
Hai să luam cel mai simplu caz: Aripă fixă sau mobilă, în condiții de givraj sever. În câteva minute stratul de gheață devine suficient de gros pentru a modifica proprietățile aerodinamice ale aripii. Aripa vibrează până la dezintegrare sau nu mai produce portanța necesară. În cazul ăsta ne dăm seama că aeronavele nu sunt făcute să reziste așa cum a visat rinocerul. Problema nu este că avem un rinocer turbat in pădure. Dar sunt tot mai multe dobitoace care îl urmează.
sa-l ucidem pe banciu.
¨…Banciu nu mai apucă să își termine întrebarea. Apucând sabia cu amândouă mâinile, Mircea Badea o ridică în aer și, printr-o mișcare fermă și precisă, tăie aerul cu tăișul de la un capăt la altul atât de rapid, încât fâșâitul oțelului penetrând aerul îi acoperi în mare parte țipătul. În primele secunde, anteniștii care erau prezenți acolo nu își dăduseră seama ce se întâmplase, dar, băgând de seamă că lama sabiei era mânjită cu sânge și privindu-l cu mai multă atenție pe cap-de-porc care stătea în continuare la picioarele șpagatistului, începură unul câte unul a se lămuri; de la jumătatea gâtului lui Banciu, pe toată circumferința lui, țâșni dintr-o dată o peliculă groasă de sânge ce începu a îi îmbăia întreg trupul, iar câteva momente mai târziu, printr-un trosnet înfundat de os și un sunet fleșcăit de carne și sânge, căpățâna îi alunecă ușor de pe umeri și pică în poale cu o expresie îngrozită pe chip. Pentru foarte multi dintre anteniștii prezenți, fusese cea mai rapidă și cea mai curată decapitare pe care o văzuseră vreodată…¨
P.S: Descrierea am adaptat-o special după un text din cartea mea :)))
Povestiri De La Onanu?! :>>
Nu locuiesc la Olanu si nu am stilul lui Dani de scriere. 🙂
Pepper, era vorba despre Onanu, nu Olanu.
Omugri are un umor mai fin asa…:)
ahh, my bad.nu m-am spalat bine pe ochi, citisem Olanu :))
Si de la Vivi pentru fratioru lui, Catalin PROCURORU, pana la 10 milioane!