În urmă cu 11 zile, am povestit AICI despre grozăvia petrecută în zona pestilenţială a Bucureştiului, Centrul Vechi. O gaşcă de tineri cu mintea înceţoşată de alcool, droguri sau doar prostie nativă, a bătut, înjunghiat şi abandonat un trecător.
Deşi agresorii au fost filmaţi din mai multe unghiuri şi au existat zeci de martori (Centrul Vechi fiind o zonă pe cât de mizerabilă pe atât de aglomerată), la două zile după atac, Poliţia Română oferea recompense pentru identificarea tineretului criminal. Nici după două zile nu aveau habar cine sunt agresorii filmaţi din toate unghiurile posibile.
Între timp, unul dintre agresori s-a predat. Şi staţi liniştiţi, cel care a înjunghiat victima este ca şi prins. Doar o problemă de ore, conform ştiriştilor de la Pro Tv.
De la ştirea Andreei Esca au trecut 10 zile. Şi nu s-a mai auzit nimic. Subiect îngropat definitiv în presa tipărită şi online. Asta este, ne-am luat cu altele.
Încerc acum să mă pun în pielea celui căutat pentru tentativă de omor. Timp de două zile, poliţia nu a ştiut cine sunt. Să fiu suficient de idiot încăt să îi aştept acasă, pregătit pentru cei 10 ani de puşcărie? Sau să încep o carieră nouă de ospătar, într-un cătun uitat de lume? Cu câteva sute de euro şi două zile răgaz, astăzi te poţi ascunde pe meridiane încă necunoscute de Poliţia Română.
Greu la deal cu boii mici. Aş vrea să ştiu cât mai durează prinderea unui criminal văzut de zeci de martori şi filmat. Deloc mintos, dar nici dornic să meargă de bună voie la cea mai apropiată secţie de poliţie.
Cu siguranţă este doar o problemă de ore.
cel mai probabil asteapta sa-l dea cineva-n gat,in dulcele stil romanesc)))
https://www.youtube.com/watch?v=HlNPvwtJSCI