Am ajuns în Obzor (Bulgaria) după un drum îmbietor de aproximativ 6 ore. La bulgari mare lucru nu s-a schimbat; aceleaşi blocuri comuniste ridicate din moloz ca nişte turnuri de tortură post-apocaliptice. Aceleaşi feţe acrite de usturimea crăpăturilor din palme. Tot undeva departe, spre vest, a fugit şi soarele lor, smulgându-şi razele din ţărâna ridicată peste viţa pitică.

Dar la capitolul servicii hoteliere sunt ani lumină înaintea noastră. Preţuri ridicol de mici şi camere spaţioase, cum vedeam în copilărie prin viloacele din telenovele argentiniene. Am înţeles că au venit ceva nemţi să investească în turismul bulgăresc, după ce ai noştri le-au închis elegant uşa în nas.

În fine, m-am abătut de la titlul articolului. Voiam să vă povestesc despre doamna pe care am întâlnit-o pe o alee îngustă din Obzor. Avea nevoie de un leu pentru taxa de pod spre România. Venea după un drum de aproximativ 1200 km din Kiev. I-am dat leul, am mai zăbovit la două-trei perechi de taclale, şi ne-am cerut scuze pentru hârtoapele din drumurile româneşti ce o aşteaptă. Recunosc, răspunsul doamnei ne-a surprins:

“Sunt superbe! Minunate drumurile voastre în România. Mi-aş dori să avem şi noi în Ucraina drumuri atât de bune. Poate în viitor, atunci când vom intra şi noi în UE”

M-a încercat aşa puţin o mică briză patriotică. Şi poate m-ar mai încerca, dacă nu m-aş grăbi să ajung pe malul mării. Începe concertul de Ziua Oraşului Obzor. Flăcăii îşi lustruiesc instrumentele, soarele se cufundă încet, iar fetele… Fetele îşi flutură minţile peste valuri, plutind spre un flaut guşat.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş