Americanizare și integrare în obsolete

Am cunoscut de curând un tânăr inteligent și eficace pe feuda sa, care nu avea habar cine este Mircea Dinescu. Nu-i auzise vreodată numele acest prăselnic tânăr de 20 de ani. Nu cunoștea și nu cunoaște (m-am retras subit din conversație) scriitorul Mircea Dinescu, jurnalistul, revoluționarul, bucătarul, omul Mircea Dinescu. În oblongele glisări ale telefonului deștept (smartphone swipe, dăăăh), pe tânărul model nu l-a încercat vreodată curiozitatea revoluției din 1989.

Nu am ales exemplul negativ, vorbim despre un reprezentant de seamă al milenialilor, un tânăr de succes care muncește, învață, trăiește pe cont propriu. Ba mai ține și discursuri motivaționale în fața altor sute de mileniali. Tot respectul! Doar că nu a auzit de Dinescu. Și nici de termenul “antisemit” – a întrebat fără jenă într-o discuție amicală despre bizarul termen: antisemit

Nu vreau să acuz, doar identific fenomene intrate în obișnuință, la care boșorogul din mine încă nu s-a adaptat. Acest tânăr model trage în spate o pleiadă colorată de minți efervescente, viitorul țării… viitorul cuiva. Tineri inteligenți care au acces la educație și citesc! Citesc poate mai mult decât am făcut-o noi, boșorogii. Pentru că nu mai au maidane să bată mingea, nu mai au țăvuști și cornete, nu mai au capre. Au internet integrat în scutec și smartphone ca prim părinte. Or fi 50% analfabeți funcțional, dar 70% petrec minimum 6 ore/zi cu ochii în telefon (nu zic eu, au măsurat experții).
Continue reading

Mândru de România

000daniAm ajuns în Obzor (Bulgaria) după un drum îmbietor de aproximativ 6 ore. La bulgari mare lucru nu s-a schimbat; aceleaşi blocuri comuniste ridicate din moloz ca nişte turnuri de tortură post-apocaliptice. Aceleaşi feţe acrite de usturimea crăpăturilor din palme. Tot undeva departe, spre vest, a fugit şi soarele lor, smulgându-şi razele din ţărâna ridicată peste viţa pitică.

Dar la capitolul servicii hoteliere sunt ani lumină înaintea noastră. Preţuri ridicol de mici şi camere spaţioase, cum vedeam în copilărie prin viloacele din telenovele argentiniene. Am înţeles că au venit ceva nemţi să investească în turismul bulgăresc, după ce ai noştri le-au închis elegant uşa în nas.

În fine, m-am abătut de la titlul articolului. Voiam să vă povestesc despre doamna pe care am întâlnit-o pe o alee îngustă din Obzor. Avea nevoie de un leu pentru taxa de pod spre România. Venea după un drum de aproximativ 1200 km din Kiev. I-am dat leul, am mai zăbovit la două-trei perechi de taclale, şi ne-am cerut scuze pentru hârtoapele din drumurile româneşti ce o aşteaptă. Recunosc, răspunsul doamnei ne-a surprins:
Continue reading