22 de grade, aer ușor ventilat cu miros de iasomie, o liniște atât de adâncă încât îi puteam auzi inima creolei ce dormea goală sub așternutul proaspăt apretat și alb ca zăpada abia căzută. Iar încurcase baba de la ghișeu sexele și mă pusese în compartiment cu o tipă de 22 de ani, tot timpul mi se întâmplă asta…

Mergeam de la Vatra Dornei la București, să-mi întâlnesc hoardele de cititori la Bookfest și, cum drumul e vreo zece ore, îmi luasem bilet la vagonul de dormit, s-ajung om în capitală că era treabă de făcut.

E bine să știți că vagonul ăla de dormit are 60 de ani, așa că e necesar un picuț de efort ca să-l aduci la zi:

îți iei bilet cu minim șapte zile înainte și te duci la ghișeu c-un buchet de flori și-o pungă de cafea bună; așa, în buna tradiție românească, vei fi ferit de diverse animale păroase, burtoase și adânc sforăitoare, care să-ți facă noaptea un coșmar și-n loc vei avea colege de drum ființe fragile și delicate ca puful de păpădie.
ambalajul de la croissantul abia terminat îl împăturești de patru ori, îl potrivești fix deasupra yalei și apoi închizi ușa peste el. Așa nu mai bate ușa tot alfabetul morse, ba chiar nu mai zice nici pâs.
scara de urcat sus o iei de la locul ei și o întinzi pe jos; dacă nu faci chestia asta, pentru că e extensibilă, se va întinde și se va strânge abia perceptibil vizual și extrem de perceptibil auditiv – clănțăne ca un dragon hipotermic.
maneta ce ridica geamul o apeși în jos până la limită, să se sudeze fereastra și apoi o scoți și o bagi sub pat; dacă nu, o să pice singură la un moment dat.
scoți cerșaf și sac de dormit din geantă că alea de la cfr colcăie de carcalaci invizibili divizibili, scoți unul și pentru creolă.
tragi din ambalaj brăduleț cu miros de iasomie și-l strecori în dulăpiorul cu oglindă – de-acolo vine un ușor curent și-o să-l împrăștie destul cât să mascheze mirosul geologic de transpirație și râgâială al saltelelor.

Te rogi la cele sfinte să nu dea trenul într-o groapă și te culci.