Dacă nu aţi aflat despre ce este filmuleţul de mai sus, faceţi parte din părticica încă sănătoasă a fructului şi îmi cer scuze pentru răspândirea stricăciunii. Precizările următoare sunt pentru cei de teapa mea, ăştia incapabili să nu aplece urechea la flecuștețe.

Avem două etape importante:
I – 31 august, Ziua Limbii Române, şi ziua în care românul a fost umilit de ungur în cel mai aprig mod. I s-a luat dreptul la mici! În ţara şi pe limba lui.
II – 1 septembrie, ziua în care Kaufland a dat un comunicat oficial, confirmându-mi bănuielile iniţiale.

Un angajat ungur care nu ştie româneşte. Şi un neangajat (vlogger?!) român care nu ştie limita nesimţirii. Subiect fabricat de un hrăpăreț cinic pentru înfierbântarea minţilor şubrede (mai mult decât suficiente, slavă D-lui!)

Găsiţi AICI comunicatul integral remis DIGI24 de Kaufland România.

Partea importantă:

“La ora la care a avut loc discuția filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienții nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obișnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10.00. Din acest motiv, casa de marcat nu era încă operațională, iar aceasta nu a putut încheia procedura de încasare, neputând servi astfel clientul și restituindu-i suma.

De asemenea, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare, reiese că autorului filmului i s-a comunicat orarul de funcționare în prealabil.

Acesta a venit la punctul Grill într-un interval de 16 minute de trei ori, înainte de începerea programului, în intervalul 9:31 – 9.47, purtând discuții cu angajata.

Încă de la prima vizită, care a durat aproximativ un minut (de la ora 9:31:25 până la ora 9:32:27), clientului i s-a comunicat că programul de lucru nu începuse încă la acea oră și din acest motiv nu putea fi servit. Cu toate acesta, el a revenit a doua oară la ora 9.37 și apoi a treia oară la ora 9.47, când a pornit camera de filmat, înregistrând o reacție ca urmare a unor interacțiuni anterioare.

Autorul filmului a omis să precizeze ca filmarea dată publicității este în fapt a treia discuție cu angajata noastră.”

Sunt convins că faptele şi orele comunicate de Kaufland sunt reale. Vorbim de o firmă urieşească, nu de Ţaţa Floarea, patriotarda de pe facebook.

Subiectul şi tactica de manipulare sunt deja plictisitor de vechi. Nu există an în care să nu apară o astfel de petardă, un instigator ori un parşiv din presă, direct interesaţi de ațâțarea conflictului româno-maghiar.
Dar parcă acum s-a mers prea departe. O femeie simplă, care a avut tupeul incredibil să ocupe acel job râvnit de orice român, a devenit cea mai înjurată fiinţă de pe meleaguri. Da, l-a devansat furibund pe Dragnea.

Un scârbavnic a montat acele imagini, deformând realitatea, şi a aruncat-o pe femeia neştiutoare de română în cuşca românilor patriotarzi – ăia care plesnesc de atâta dragoste de patrie şi de limbă. Şi, dacă nu ar fi analfabeţi, chiar şi-ar exprima-o.

Reţeta este simplă: alegerea momentului potrivit (Ziua Limbii Române), alegerea unui simbol naţional respectat şi iubit de toţi (Micul), inventarea unui atentator. Toate astea, atent amestecate în oala perfectă, Internetul. Ştiţi voi, locul ăla magic despre care Umberto Eco spunea:

“Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr (…)
Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității.”

Dincolo de înfierbântarea “legiunilor de imbecili”, rămâne problema ungurilor transilvăneni. În mare parte, victime păstrate la întuneric pentru a servi interese politice. Rămân tensiunile româno-maghiare, autentice, cu rădăcini adânci. (Presupunând că doamna de la mici nu avea o problemă cu românii ci doar cu înţelegerea limbii, oare cum ne priveşte acum?!)

Rămâne impotenţa statului român. Nu avem vrednicia de a educa şi asimila comunitatea maghiară. Nu avem instituţii capabile să cenzureze aberaţiile violente ale unor indivizi devianţi (Radu Banciu şi “jurnaliştii” RTV).

Rămân şi particularităţile noastre, ignorate de Umberto Eco: impresionanta disponibilitatea de a agresa în grup o femeie neajutorată. Şi capacitatea de a ne mobiliza la maximum din cele mai stupide motive. Nu am văzut în online atâtea “Hai să votăm la parlamentare!” cât am văzut “Hai să boicotăm Kauflandul!”
Dacă tot suntem pe val, zic să verificăm prin ţară şi restaurantele chinezeşti, libaneze, indiene, japoneze. Oare toţi angajaţii vorbesc româneşte?